Dezvoltarea permanentă a societății nu a putut face ca numărul persoanelor care suferă de depresie sa stopeze creșterea alarmantă din ultimii ani. Depresia este o problemă de sănătate mintală care poate să apară chiar de la vârsta fragedă de 4-5 ani. De ce apare depresia la copii? Cum o descoperim? Cum o gestionăm? Cum o prevenim? Ne răspunde la întrebări specialistul ATLAS în parenting, Simona Podaru, în materialul care urmează.
Conform Revistei Române de Pediatrie (Nr-4/2015/Art-8), depresia afectează până la 1% dintre preșcolari, 2-3% dintre școlari și 5-8% dintre adolescenți. Repartiția pe sexe a depresiei este egală până în jurul vârstei de 15 ani când fetele sunt de două ori mai afectate decât băieții.
Martin Seligman, fost președinte al American Psychological Association, menționa:
Când copiii care au devenit pesimiști se împiedică de o pietricică, în capul lor, această se transformă într-un munte uriaș. Terorizați de teama unui eșec, vor fi mai înclinați să greșească tocmai din cauza fricii lor.
Pesimismul odată instalat în psihicul unui copil poate duce la depresie și resemnare, iar randamentul școlar va scădea mult sub nivelul capacității copilului.
De asemenea, același specialist susține:
În cea mai mare parte a cazurilor, notele slabe de la școală nu sunt un indicator al unei capacități scăzute, ci al unei imagini negative despre sine. Copiii care se consideră mai puțin străluciți sau incapabili se dau bătuți deseori în fața unei provocări. Nu pentru că nu ar fi motivați sau dotați, ci pentru că nu au deprins optimismul necesar pentru a depăși obstacole.
Tendința către optimism sau pesimism este înnăscută, dar nu este, însă, de neschimbat. Specialiștii spun că imunizarea față de apatie și de descurajare se învață zi de zi, instinctiv, la fel ca o limbă maternă. Acest lucru se întâmplă mai ales în perioada copilăriei.
Copiii optimiști sunt mai puternici în confruntarea cu dificultatile, obțin rezultate mai bune la școală și la activitățile extrașcolare, au relații mai bune cu părinții și prietenii, se imbolnavesc mai rar și sunt mai puțin supuși depresiei.
Este important să le transmitem copiilor noștri convingerea că orice situație poate fi schimbată, să îi învățăm să țină sub control neliniștea și gândurile rele, să le transmitem siguranța de care ei au nevoie.
De ce apare depresia la copii?
Studiile de specialitate nu au indicat o cauză anume care ar genera fenomenul de depresie la copii.
Factorii de risc pentru dezvoltarea unei tulburări depresive au fost încadraţi în patru categorii:
1. Factori biologici:
- antecedente de depresie în familie,
- consum de substanţe psihoactive sau alcool al părinţilor,
- pubertate,
- tulburări medicale cronice.
2. Factori psihologici
- tulburări psihice: anxietate, tulburare de stres posttraumatic, consum de substanţe psihoactive,
- tulburare hiperkinetică cu deficit atenţional,
- tulburări alimentare;
- stimă de sine scăzută,
- traumă,
- doliu,
- pierderi importante.
3. Factori familiali
- abuz,
- neglijenţă,
- tulburări psihice ale părinţilor,
- conflict între părinţi şi copil,
- stil de parenting negativ, manifestat prin respingere sau neimplicare.
4. Factori sociali
- bullying,
- comportament delincvent,
- instituţionalizare,
- vagabondaj.
Copilul nu este văzut și acceptat pentru ceea ce este, este expus la suferințe asupra cărora nu poate avea control sau nu le poate exprima, rezolva sau schimba.
Tinde să caute soluții pe cont propriu iar atunci când chiar are curajul să vorbească despre ceea ce simte și nu poate identifica neapărat ca sursă de suferință, există riscul iminent de a nu fi auzit sau înțeles.Dacă vorbim de cazurile unde este posibil ca și unul dintre părinți să sufere de depresie lucrurile se pot complica și mai mult. Aici pot interveni specialiștii noștri într-o manieră personalizată.
Cum se manifestă depresia la copii?
Dacă un copil are perioade cand este deprimat sau trist, nu înseamna neapărat că este în depresie.
Putem interpreta ca semne ale depresiei la copii unul sau mai multe dintre următoarele simptome, prezente constant de mai mult de două săptămâni și care afectează semnificativ viața de zi cu zi a copilului:
- stări de tristețe
- probleme de comportament evidente;
- retragere socială, lipsa dorinței de a comunica;
- lipsa bucuriei de a se juca și a explora, lipsa de energie și de interes pentru activitățile care îi plăceau;
- crize de furie și agresivitate;
- sensibilitate exagerată;
- toleranța la frustrare scăzută;
- dificultăți de concentrare;
- modificări ale programului de somn și mâncare, cu efect asupra greutății corporale;
- dureri de cap sau de burtă, îmbolnăviri frecvente;
- modificări ale nivelului de activitate, copilul devenind fie foarte agitat, fie foarte liniștit;
- schimbări bruște de dispoziție, iritabilitate și nervozitate;
- regres în dezvoltare (ex: copilul se întoarce la obiceiuri pe care le avea când era mai mic);
- sentimente de vină sau devalorizare;
- frici exagerate, care îl fac să fie dependent de prezența unui adult (spre exemplu, copilul “se agață” de un adult și vrea să stea cuibărit în brațele acestuia, într-o stare de apatie);
- gânduri sau vorbe despre moarte sau suicid.
Deși criteriile de diagnostic sunt aceleași ca și la adulți, la copii și la adolescenți depresia este mai greu de diagnosticat. Deși depresia este o afecțiune serioasă, ea poate fi tratată în mod eficient, mai ales dacă este identificată de către specialiști cât mai aproape de debut. Completează Chestionarul PHQ-9, pentru identificarea timpurie a depresiei. Identificarea timpurie este un factor important în abordarea terapeutică ulterioară.
Cum putem preveni instalarea depresiei la copii?
Pentru sănătatea mintală și fizică a copilului, cel mai important aspect este calitatea relației pe care o are cu părinții.
O relație sănătoasă înseamnă încredere, siguranță și transmiterea către copil a convingerii că este iubit, acceptat (indiferent de performanțele sale) și că se poate baza întotdeauna pe părinți. Este important ca părinții să reușească să fie prezenți și implicați în viața copilului ca să îl poată cunoaște, să știe prin ce etape de dezvoltare trece, să îl încurajeze să vorbească despre ceea ce simte.
Copilul are nevoie de atenția și grija noastră constantă, iar atunci când simțim că cere mai/prea multă atenție, înseamnă că ceea ce îi oferim noi, în realitate, nu este suficient pentru el. Atunci este nevoie să schimbăm momentele și contextele în care i-o oferim. Uneori, putem fi induși în eroare de un copil liniștit, care nu cere direct atenția noastră.
Psihologii au adoptat un concept din fizică, “reziliență” pentru a-l aplica la capacitatea unor persoane de a nu se lăsa doborâte de adversități și înfrângeri, refuzând să devină o pradă a deprimării și a pesimismului. George Vaillant, psihiatru american, unul din cei mai mari specialiști în reziliență susține că reziliența este o chestiune de interpretare și este o atitudine care în cea mai mare parte se învață în climatul familial.
Contează caracteristicile personale, cum ar fi temperamentul, dar, mai ales, cele ale mediului: susținerea emoțională oferită de familie și de ambianța socială în care crește copilul, stilul educației, simțul umorului, idealurile și valorile care îi sunt transmise.
Un alt factor important este timpul pe care copilul îl petrece în fața ecranelor (TV, telefon, tableta, laptop). Experții recomandă:
- fără TV sau tablete pentru copiii sub 2 ani
- mai puțin de o ora pe zi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani
- maxim 2 ore pe zi pentru copiii mai mari
În schimb, îi putem oferi activități alternative, precum o plimbare în parc, o excursie la munte/pădure, timp petrecut fizic 1 la 1 cu copilul, activități împreuna cu prietenii săi, jocuri și mișcare în aer liber, activități sportive.
Părinții reprezintă un model pentru copil și de aceea trebuie să fie atenți la ei în primul rând, la felul în care gestionează dificultățile, emoțiile negative, la felul cum se relaxează, cum relaționează cu ceilalți. Tot ceea ce fac este un exemplu pentru copil și poate fi cel mai grăitor sprijin pe care îl pot oferi. În cele mai multe cazuri, pentru redresarea unui copil este suficient să beneficieze de sprijinul și de dragostea necondiționată din partea unei singure persoane pe care să se poată bizui.
Părintele este cel mai în măsură să intervină în:
- cultivarea autonomiei și a capacității de apreciere a copilului;
- oferirea unei ambianțe pe care copilul să o poată explora;
- sprijinirea copilului în depășirea dificultăților în locul evitării lor;
- oferirea libertății copilului de a face greșeli;
- încurajarea lui în a lua decizii autonome;
- crearea ocaziilor pentru a-l face să se simtă competent;
- încredințarea de responsabilități copilului conform vârstei lui;
- explicarea motivelor succeselor sale și ajutor în pronosticarea lor;
- discuții despre cauzele insucceselor;
- sprijinul acordat copilului în propunerea unor obiective;
- transmiterea propriului optimism și încredere în viitor;
- ferirea de situații care sunt de neînțeles pentru copil;
- a fi un exemplu pentru copil.
Care sunt pașii în tratarea depresiei la copii?
Este important să identificăm din timp semnele depresiei la copii și să apelăm la specialiști pentru îndrumare și tratament. În unele cazuri mai ușoare specialistul va recomanda o perioada de așteptare, vigilență, de observare îndeaproape a copilului și ajutorul unui psihoterapeut. În cazul în care va fi necesar specialistul poate recomanda pe lângă terapie și tratament medicamentos.
Dacă vrei să vorbești direct cu specialistul ATLAS în parenting, Simona Podaru, poți să o contactezi și să-i spui ce ai pe suflet. Important e să nu suferi în tăcere, noi suntem aici să ajutăm. Să fim bine!
ATLAS
