Simptome și tratament ADHD adulți - Ce este tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate

Ce este ADHD, cum se manifestă, atât la copii, cât și la adulți și care sunt principiile de tratament? La toate aceste întrebări și nu numai, ne răspunde, pe larg, Traian Purnichi, medic psihiatru și specialist Hilio.

În urma publicării cărții Minți Împrăștiate, a lui Gabor Mate, discuțiile și controversele legate de ADHD, par să se intensifice. Așa că, în acest articol, voi încerca să răspund cât mai bine, din perspectivă medicală, celor mai numeroase întrebări legate de diagnosticul, neurobiologia și tratamentul ADHD. În practică se preferă și termenul de ADD, echivalent și interschimbabil cu ADHD, dar din motive științifice îl voi folosi pe cel din urmă.

ADHD (Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate) este adesea asociat cu copilăria, dar realitatea este că poate persista și la vârsta adultă. Simptome precum dificultățile de concentrare, impulsivitatea și problemele de organizare pot avea un impact semnificativ asupra vieții profesionale și personale. În acest articol, vom analiza trăsăturile specifice ADHD la adulți, modul în care poate fi diagnosticat și strategiile eficiente de gestionare.

Ce este ADHD la adulți – Definiție și caracteristici generale

ADHD (Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate) la adulți reprezintă o afecțiune neurologică ce influențează capacitatea de concentrare, controlul impulsurilor și nivelul de activitate. Deși frecvent asociată copilăriei, ADHD poate persista și la maturitate, afectând semnificativ viața cotidiană.

Principalele trăsături ale ADHD la adulți includ:

• Probleme în menținerea atenției și concentrării;
• Impulsivitate accentuată;
• Senzație internă de agitație;
• Dificultăți de organizare și gestionare a timpului;
• Tendința de a lăsa sarcinile neterminate.

Este esențial de menționat că ADHD la adulți se poate manifesta diferit față de forma întâlnită la copii. Adulții dezvoltă adesea mecanisme de compensare, însă simptomele pot continua să le afecteze cariera, relațiile și stima de sine.

Diagnosticarea ADHD la adulți necesită o evaluare minuțioasă de către un specialist, întrucât simptomele se pot suprapune cu alte afecțiuni psihice. Abordarea terapeutică poate îmbina terapia comportamentală, medicația și strategii de gestionare a simptomelor.

Înțelegerea naturii ADHD la adulți este crucială pentru diagnosticarea corectă și oferirea sprijinului adecvat, permițând persoanelor afectate să-și îmbunătățească calitatea vieții și să-și valorifice potențialul.

Simptome ADHD adulți – Manifestări specifice și criterii de diagnostic

ADHD la adulți se caracterizează prin simptome distincte care pot influența semnificativ funcționarea zilnică. Principalele categorii de simptome includ:

Deficit de atenție:

Această componentă a ADHD afectează capacitatea unei persoane de a rămâne concentrată pe o activitate, de a-și organiza sarcinile și de a-și gestiona eficient timpul. Printre cele mai frecvente simptome se numără:

• Dificultăți în menținerea focalizării pe sarcini – Adulții cu ADHD au tendința de a pierde rapid interesul pentru activitățile care necesită concentrare susținută, mai ales dacă acestea sunt repetitive sau nu oferă un stimul imediat.
• Distragere ușoară de către stimuli externi – Sunetele de fundal, conversațiile din jur sau chiar propriile gânduri pot deturna atenția, făcând dificilă finalizarea sarcinilor.
• Probleme în organizarea activităților – Sarcinile zilnice, precum gestionarea programului de muncă sau îndeplinirea responsabilităților casnice, pot deveni copleșitoare din cauza dificultății de a prioritiza și planifica eficient.
• Uitarea frecventă a responsabilităților cotidiene – Adulții cu ADHD pot uita frecvent programări, întâlniri, facturi de plătit sau alte obligații importante. Această uitare poate duce la complicații în viața profesională și personală.
• Tendința de a evita sarcinile care necesită efort mental susținut – Activitățile care cer atenție îndelungată, cum ar fi cititul unui raport lung sau completarea documentelor administrative, sunt adesea amânate sau abandonate.

Hiperactivitate și impulsivitate:

Deși hiperactivitatea este mai puțin evidentă la adulți decât la copii, aceasta se poate manifesta printr-un sentiment constant de neliniște interioară și o nevoie de stimulare. Impulsivitatea poate duce la dificultăți în relațiile sociale și luarea unor decizii pripite.

• Senzație interioară de neliniște – Mulți adulți cu ADHD descriu o stare constantă de agitație, simțindu-se neliniștiți chiar și în momentele de relaxare.
• Dificultăți în a rămâne așezat pentru perioade îndelungate – Statul pe scaun în timpul ședințelor lungi sau al altor activități statice poate fi provocator, ceea ce duce la mișcări frecvente, bătut din picior sau schimbarea poziției.
• Vorbire excesivă sau întreruperea conversațiilor – Adulții cu ADHD pot avea tendința de a vorbi mult, uneori fără să își dea seama că monopolizează discuția. De asemenea, pot întrerupe frecvent interlocutorii, din dificultatea de a-și controla impulsul de a interveni.
• Luarea de decizii impulsive – Cheltuielile neplanificate, schimbările bruște de job sau relații, asumarea unor riscuri necalculate sunt exemple de comportamente impulsive care pot avea consecințe pe termen lung.
• Probleme în a-și aștepta rândul – Impulsivitatea poate duce la dificultăți în situațiile care necesită răbdare, precum statul la cozi, respectarea regulilor de conversație sau așteptarea unui răspuns într-o discuție.

Pentru diagnosticarea ADHD la adulți, specialiștii utilizează criterii specifice conform DSM-5:

• Prezența a minimum 5 simptome de deficit de atenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate.
• Persistența simptomelor pentru cel puțin 6 luni.
• Manifestarea în multiple contexte (acasă, la serviciu, în relațiile sociale).
• Dovezi ale prezenței simptomelor înainte de 12 ani.
• Impact semnificativ asupra funcționării sociale, profesionale sau academice.

Este important de reținut că manifestările ADHD la adulți pot varia. Unii prezintă predominant simptome de deficit de atenție, în timp ce alții manifestă mai mult hiperactivitate și impulsivitate.

Recunoașterea acestor simptome și solicitarea unei evaluări profesionale sunt esențiale pentru obținerea unui diagnostic corect și accesarea tratamentului adecvat. Cu sprijinul potrivit, adulții cu ADHD pot învăța să-și gestioneze eficient simptomele și să-și îmbunătățească calitatea vieții.

Tipuri de ADHD la adulți – Predominant neatent, hiperactiv-impulsiv și combinat

ADHD la adulți se poate manifesta în trei forme principale: predominant neatent, hiperactiv-impulsiv și combinat. Fiecare tip prezintă caracteristici specifice, influențând în mod diferit viața de zi cu zi. În timp ce unii adulți se confruntă mai ales cu dificultăți de concentrare, alții au tendința de a fi impulsivi și neliniștiți. Forma combinată îmbină simptomele ambelor categorii, făcând gestionarea ADHD și mai complexă.

1. ADHD predominant neatent

Caracteristici:

• Dificultăți majore de concentrare și atenție;
• Tendința de a uita detalii importante;
• Probleme în organizarea activităților;
• Evitarea sarcinilor care necesită efort mental susținut.

Adulții cu acest tip de ADHD pot părea visători sau dezorganizați. Deși nu prezintă hiperactivitate evidentă, deficitul de atenție le afectează semnificativ performanța profesională și viața personală.

2. ADHD predominant hiperactiv-impulsiv

Trăsături principale:

• Agitație interioară și dificultăți în a sta liniștit;
• Impulsivitate în decizii și comportament;
• Tendința de a întrerupe conversațiile;
• Probleme în a-și aștepta rândul.

Adulții cu hiperactivitate pot părea mereu “pe fugă”, având dificultăți în a se relaxa sau a se concentra pe sarcini statice.

3. ADHD de tip combinat

Acest tip îmbină simptome din ambele categorii anterioare:

• Dificultăți atât în menținerea atenției, cât și în controlul impulsurilor;
• Probleme de organizare însoțite de agitație interioară;
• Tendința de a acționa impulsiv și de a fi ușor distras.

Este important de reținut că manifestările ADHD pot evolua în timp, iar un adult poate experimenta schimbări între aceste tipuri. Identificarea corectă a tipului de ADHD este crucială pentru stabilirea unui plan terapeutic eficient și personalizat.

Diagnosticarea ADHD la adulți – Proces și criterii

Diagnosticarea ADHD la adulți implică un proces complex, necesitând o evaluare atentă din partea specialiștilor. La adulți, simptomele pot fi mai subtile și mai greu de identificat comparativ cu copiii, ceea ce face diagnosticul o provocare.

Etapele procesului de diagnostic

1. Evaluarea inițială: O discuție detaliată despre simptomele actuale și istoricul medical.
2. Anamneza: Explorarea istoricului simptomelor, inclusiv prezența lor în copilărie.
3. Evaluare psihologică: Poate include teste cognitive și de personalitate.
4. Chestionare standardizate: Utilizarea unor scale de evaluare specifice pentru ADHD la adulți.
5. Examinare medicală: Pentru a exclude alte afecțiuni care ar putea explica simptomele.

Instrumente de evaluare

Specialiștii pot folosi diverse instrumente pentru evaluarea ADHD la adulți, precum:

• ASRS (Adult ADHD Self-Report Scale).
• CAARS (Conners’ Adult ADHD Rating Scales).
• DIVA 2.0 (Diagnostic Interview for ADHD in Adults).

Este important de menționat că testele online gratuite pot oferi indicii, dar nu înlocuiesc evaluarea profesională. Diagnosticul final trebuie pus de un specialist cu experiență în ADHD la adulți.

Provocări în diagnosticare

Diagnosticarea ADHD la adulți prezintă câteva provocări specifice:

• Suprapunerea simptomelor cu alte afecțiuni psihice.
• Dezvoltarea de strategii de compensare care pot masca simptomele.
• Dificultatea obținerii informațiilor despre simptomele din copilărie.

Diagnosticarea ADHD la adulți este un proces complex ce necesită o abordare multidisciplinară. Un diagnostic corect este esențial pentru a oferi tratamentul și sprijinul adecvat, permițând adulților cu ADHD să-și îmbunătățească calitatea vieții.

ADHD între DSM-IV și DSM-5: care sunt diferențele și de ce au apărut ele?

Definiția tulburării de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) a fost actualizată în cea de-a cincea ediție a Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale (DSM-5) pentru a caracteriza mai bine experiența adulților afectați. Această revizuire se bazează pe aproape două decenii de cercetări care arată că ADHD, deși este o tulburare care începe în copilărie, poate continua până la vârsta adultă pentru unii oameni. Edițiile anterioare ale DSM nu au oferit îndrumări precise clinicienilor în diagnosticarea adulților cu această afecțiune. Prin adaptarea criteriilor pentru adulți, DSM-5 își propune să se asigure că copiii cu ADHD pot continua ca adulți să beneficieze de îngrijire pe tot parcursul vieții, dacă este necesar.

Din punct de vedere al clasei de tulburări, ADHD-ul este clasificat în DSM-IV la tulburări diagnosticate de obicei în copilărie și adolescență iar în DSM-5 la tulburări de neurodezvoltare. Mai mult, în DSM-5, debutul simptomatologiei trebuie să apară înainte de vârsta de 12 ani, comparativ cu 7 ani, ca vârstă de debut în DSM-IV. Această schimbare este susținută de multiple cercetări, care nu au găsit diferențe clinice semnificative între copiii diagnosticați sub 7 ani, față de cei diagnosticați mai târziu în ceea ce privește cursul, severitatea, rezultatul sau răspunsul la tratament.

DSM-5 nu include criterii de excludere pentru persoanele cu tulburare din spectrul autist (ca în DSM_IV), deoarece simptomele ambelor tulburări pot apărea concomitent. Cu toate acestea, simptomele ADHD nu trebuie să apară exclusiv în cursul schizofreniei sau al unei alte tulburări psihotice și nu trebuie să fie explicate mai bine de o altă tulburare mintală, cum ar fi o tulburare depresivă sau o tulburare afectivă bipolară, tulburare de anxietate, tulburare disociativă, tulburare de personalitate sau intoxicație sau sevraj cu substanțe.

Aproape două decenii de cercetări arată în mod concludent că un număr semnificativ de persoane diagnosticate cu ADHD în copilărie continuă să experimenteze tulburarea ca adulți (statistic, aproximativ 50% dintre copiii diagnosticați cu ADHD în copilărie rămân cu simptomatologie ca adulți). Dovezile în acest sens au venit din studii în care indivizii au fost urmăriți timp de ani sau chiar decenii după diagnosticul lor inițial din copilărie. Rezultatele au arătat că ADHD nu se estompează la o anumită vârstă. De asemenea, criteriile DSM-IV au funcționat la fel de bine pentru adulți ca și pentru copii, doar că un prag mai scăzut de simptome (cinci în loc de șase) a fost suficient pentru un diagnostic.

Cauze ADHD – de ce apare tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate?

Tulburare de procesare a informațiilor de către cortexul prefrontal

Cea mai recentă ipoteză implică o tulburare de procesare a informațiilor de către cortexul prefrontal și anume de către nucleul dorsolateral prefrontal (DLPFC). Acest lucru a fost demonstrat de studii care au urmărit activitatea cerebrală prin fMRI (rezonanță magnetică funcțională, care urmărește consumul de glucoză a scoarței cerebrale: zonele cu consum crescut sunt considerate ca fiind mai active) a persoanelor care rezolvau probleme cognitive de tipul n-back test.

Menținerea atenției este ipotetic modulată de circuitul cortico-striato-talomo-cortical (CSTC), care implică și nucleul dorsolateral prefrontal (DLPFC). Insuficienta activare a DLPFC poate duce la deficiențe în terminarea rezolvării problemelor, dezorganizare și inabilitatea menținerii atenției pe termen lung. Eficacitatea acestui sistem se poate testa clinic folosind n-back test.

Atenția selectivă este ipotetic modulată tot de circuitul cortico-striato-talomo-cortical (CSTC), dar implică un alt nucleu din cortexul dorsal cingulat anterior (dACC) care are proiecții în zona striatală a talamusului și apoi fibrele se reîntorc în dACC. Insuficienta stimulare a dACC, se poate testa folosind testul Stroop se poate traduce clinic prin lipsa atenției pentru detalii, greșeli neintenționate frecvente, pierderea rapidă a interesului, pierderea frecventă a lucrurilor, lipsa de atenție în conversații, distractibilitate sau hipomnezii.

Impulsivitatea este asociată cu circuitul CSTC care implică cortexul orbitofrontal. Stimularea insuficientă a cortexului orbitofrontal se asociază cu un grad crescut de impulsivitate și se traduce clinic prin vorbit excesiv, întrerupând pe alții, băgându-se în față etc.

Eliberarea de dopamină și norepinefrină din cortexul prefrontal

O altă abordare vizează eliberarea de dopamină (DA) și norepinefrină (NA) din cortexul prefrontal. Neuronii dopaminergici eliberează dopamina în mod normal în salve de eliberare numită eliberare fazică în timpul proceselor de învățare, reflexe condiționate etc. ca mecanism de recompensă prin urmărirea proceselor naturale de educație, evoluție a carierei, relații sociale sau familiale. Există un echilibru între dopamină și norepinefrină la nivelul nucleului accumbens și a proiecțiilor lui către amigdală și cortexul prefrontal. 

În ADHD există un deficit de activitate fazică ce induce o semnalizare slabă în nucleii lobului prefrontal discutați anterior. Totuși, la copii și adolescenți, stresul poate modifica activitatea fazică a neuronilor dopaminergici și de norepinefrină, cauzând nivele excesive de DA și NA, ceea ce poate explica impulsivitatea, abuzul de alcool și droguri, lipsa de atenție, anxietatea și comportamentul adictiv specific pentru adolescenții cu ADHD. Deci prea multă dopamină și norepinefrină este la fel de toxică pentru creier ca și prea puțină pentru că se modifică tranducerea și procesarea semnalului în lobul prefrontal.

Neurodezvoltarea și ADHD

Până la vârsta de 6 ani, se consideră că numărul de sinapse crește masiv în lobul prefrontal, iar mai apoi de la vârsta de 7 ani până în adolescență se pierd mai mult de jumătate dintre ele. Vârsta de debut a ADHD sugerează faptul că nu atât formarea de sinapse este esențială pentru declanșarea bolii ci selecția sinapselor ce vor fi eliminate. Persoanele care sunt capabile să compenseze acest proces print-un proces de sinaptogeneză secundar, sunt acei adulți care au reușit ca la maturitate să lase ADHD-ul în copilărie. Așa se poate explica de ce prevalența ADHD la adulți este de două ori mai mică față de copii.

Dar ce cauzează acest proces de selecție sinaptică? 

Ultimele teorii implică factorii genetici legați de neuronii de dopamină, serotonină, receptorii alfa 2A adrenergici și alte proteine. Sunt incriminați și factori de mediu sau individuali, precum suferința fetală prenatală, fumatul mamelor însărcinate, stresul și alții. Nu mă voi axa prea mult pe acest subiect din două motive: mai sunt necesare câteva decenii de cercetare pentru a valida corect factorii și din discuțiile cu pacienții și aparținătorii pe aceste teme am observat că duc tot timpul la autoculpabilizare, vină, stigmă.

La copiii preșcolari – subiectul diagnosticării și tratării cu stimulante este foarte controversat printre psihiatri, deoarece dovezile neurobiologice și cele din studiile clinice nu oferă informații semnificative pentru această grupă de vârstă. Dacă vorbim despre studiile clinice dublu orb controlate placebo, cele publicate până acum includ copii cu vârsta peste 6 ani.

Odată ce lipsa de atenție devine decelabilă clinic, ea va rămâne așa pe toată durata vieții. Pe de altă parte, hiperactivitatea care este foarte proeminentă în copilăria mică, se atenuează treptat și devine controlabilă în adolescență și în primii ani ai adultului, pentru majoritatea pacienților. Impulsivitatea are aceeași tendință de evoluție ca și hiperactivitatea, dar de cele mai multe ori ea rămâne deasupra pragului normalității statistice. Pe de altă parte, comorbiditățile discutate și adicțiile, relativ puțin prezente în copilărie, suferă o exacerbare în adolescența târzie și după maturizare. 

Tratament ADHD adulți – Opțiuni și abordări terapeutice

Odată stabilit diagnosticul de ADHD la adulți, următorul pas crucial este elaborarea unui plan de tratament eficient. Tratamentul ADHD la adulți necesită o abordare complexă și personalizată, combinând de obicei intervenții farmacologice și non-farmacologice. Scopul principal este gestionarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții pacientului.

Tratament medicamentos

Medicația reprezintă adesea o componentă esențială în tratamentul ADHD la adulți. Principalele categorii de medicamente utilizate sunt:

• Stimulante: Metilfenidatul și amfetaminele, care cresc nivelurile de dopamină și noradrenalină în creier.
• Non-stimulante: Atomoxetina, care acționează asupra neurotransmițătorilor cerebrali.
• Antidepresive: Utilizate în special pentru pacienții cu simptome asociate de anxietate sau depresie.

Este crucial ca medicamentele pentru ADHD la adulți să fie prescrise și monitorizate atent de către un medic psihiatru specializat în acest domeniu.

Psihoterapie și intervenții comportamentale

Alături de medicație, terapia joacă un rol vital în gestionarea ADHD la adulți:

• Terapia cognitiv-comportamentală (TCC): Ajută la dezvoltarea strategiilor de gestionare a simptomelor și îmbunătățirea funcționării zilnice.
• Coaching ADHD: Oferă suport practic în organizare, planificare și stabilirea obiectivelor.
• Terapia de grup: Facilitează schimbul de experiențe și strategii cu alți adulți cu ADHD.

Modificări ale stilului de viață

Anumite schimbări în rutina zilnică pot avea un impact semnificativ:

• Exerciții fizice regulate.
• Tehnici de mindfulness și meditație.
• Îmbunătățirea igienei somnului.
• Adoptarea unei diete echilibrate.

Suport la locul de muncă

Pentru mulți adulți cu ADHD, adaptările la locul de muncă sunt esențiale:

• Crearea unui mediu de lucru structurat cu mai puține distrageri.
• Utilizarea instrumentelor de organizare și planificare.
• Implementarea pauzelor regulate pentru menținerea concentrării.

Terapie ocupațională

Terapeuții ocupaționali pot oferi strategii practice pentru:

• Îmbunătățirea abilităților de organizare.
• Gestionarea mai eficientă a timpului.
• Adaptarea mediului de acasă și de la locul de muncă.

Este important de subliniat că tratamentul ADHD la adulți trebuie personalizat în funcție de nevoile specifice ale fiecărui pacient. O abordare multidisciplinară, care combină diferite metode terapeutice, oferă de obicei cele mai bune rezultate pe termen lung.

Impactul ADHD asupra vieții adulților – Provocări și strategii de adaptare

În final, este crucial să înțelegem impactul pe termen lung al ADHD-ului asupra vieții adulților și să explorăm strategiile eficiente de adaptare. ADHD la adulți poate avea un impact semnificativ asupra diferitelor aspecte ale vieții, de la carieră la relații personale. Persoanele afectate se confruntă adesea cu provocări unice care necesită strategii de adaptare eficiente.

Provocări întâmpinate de adulții cu ADHD

• Dificultăți de concentrare: Probleme în menținerea atenției pe termen lung, afectând performanța profesională și activitățile zilnice.
• Impulsivitate: Poate duce la decizii pripite și dificultăți în gestionarea relațiilor interpersonale.
• Probleme de organizare: Gestionarea timpului și a sarcinilor poate fi o provocare majoră, ducând la întârzieri și nerespectarea termenelor limită.
• Stres și anxietate: Dificultățile constante pot genera stres și anxietate, afectând sănătatea mentală și fizică.

Strategii de adaptare

• Stabilirea unor rutine clare: Crearea unui program zilnic structurat poate ajuta la gestionarea timpului și reducerea stresului.
• Utilizarea tehnologiei: Aplicațiile de organizare și planificare pot fi instrumente valoroase pentru menținerea ordinii și urmărirea sarcinilor.
• Terapia cognitiv-comportamentală: Poate ajuta la dezvoltarea de strategii pentru gestionarea simptomelor și îmbunătățirea funcționării zilnice.
• Exerciții fizice regulate: Activitatea fizică poate reduce simptomele de anxietate și îmbunătăți concentrarea.

De asemenea, este crucial ca persoanele cu ADHD să caute sprijin profesional și să colaboreze cu specialiști pentru a dezvolta un plan de tratament personalizat. Cu ajutorul adecvat, adulții cu ADHD pot învăța să-și gestioneze simptomele și să-și îmbunătățească semnificativ calitatea vieții.

Diagnosticul și tratamentul farmacologic  prezintă limitări multiple și sunt în continuă transformare, plus că nu trebuie să uităm de valoarea psihoterapiei și a vindecării interioare. Oricum, tratamentul trebuie personalizat din cauza multiplelor variante de simptomatologie, iar în viitor accentul trebuie pus mai mult pe simptome decât pe semne.

Surse

1. Kooij, J. J. S., et al. (2019). Updated European Consensus Statement on diagnosis and treatment of adult ADHD. European Psychiatry, 56(1), 14-34. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0924933818301962
2. National Institute for Health and Care Excellence. (2018). Attention deficit hyperactivity disorder: diagnosis and management (NICE Guideline NG87).https://www.nice.org.uk/guidance/ng87/resources/attention-deficit-hyperactivity-disorder-diagnosis-and-management-pdf-1837699732933
3. Fayyad, J., et al. (2017). The descriptive epidemiology of DSM-IV Adult ADHD in the World Health Organization World Mental Health Surveys. ADHD Attention Deficit and Hyperactivity Disorders, 9, 47-65.https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5325787/