Când începe relația cu mama? Studiile și specialiștii o spun clar: încă din timpul sarcinii mama și copilul se cunosc la un nivel profund emoțional, urmând ca după naștere să apară și contactul fizic, care consolidează toată legătura din timpul sarcinii.
În filmul fiecărei vieți, mama este personajul principal, o relație cu totul și cu totul unică. Mama este prima pe care o întâlnește un bebeluș, este cea care reprezintă bazele dezvoltării noastre pe toate planurile, prima ce ne “arată lumea” exterioară. Cu ce rămânem pe interior diferă enorm de la o relație la alta.
Toate emoțiile ei fie pozitive sau negative devin statement, trigger, aripi de pornit în viață. Avem un pattern pe care ne “luptăm” să îl urmăm sau dimpotrivă, îl evităm. Ne spune multe de-a fir a păr specialistul Hilio, Sebastian Văduva, Psiholog clinician.
Prima formă de afectivitate
Deoarece relația dintre mamă și copil este prima relație din viața copilului, calitatea acesteia joacă un rol decisiv în procesul dezvoltării copilului, de asemenea reprezintă și calitatea viitoarelor relații pe care copilul, viitorul adult, le va avea cu alte persoane.
Prin prisma mamei, copilul face cunoștință cu lumea exterioară, mama fiind un punct de referință și un model pentru toate credințele despre lume și viață, pe care copilul și le formează în copilăria timpurie.
Dragostea maternă este prima formă de afectivitate pe care o trăiește copilul, drept urmare mama este și prima autoritate pe care copilul o întâlnește. Din dorința de a păstra aceasta conexiune și dragoste, copilul își va crea diverse restricții, va învăța primele reguli din viața lui, formându-și astfel prima structură a moralei.
Mama (părinții în general) are de asemenea o funcție foarte importantă, de a-și forma copilul în perspectiva integrării sociale, de a trezi în conștiința copilului sentimentul comuniunii sociale.
Copiii privați de acest aspect, cresc haotic, fără a se orienta în societate, fără simțul umanității către semeni, un om printre oameni fără conștiința acestui lucru.
Mama este persoana de atașament, deci un alt rol este acela de a întări sentimentul de siguranță și de a dezvolta o relație securizantă pentru copil.
Copilul fată vs copilul băiat
O altă parte a rolului mamei este acela de a-și învăța copiii ce reprezintă statutul de femeie, mama reprezentând simbolul fundamental al feminității, atât pentru copilul băiat cât și fată.
Pentru fete, mama este un prim model, care o învață să-și iubească și valorifice statutul de femeie, cât și un model familial, de la care învață cum să își întemeieze o familie, iubească și protejeze soțul și copiii.
Pentru baieți, mama reprezintă un fond de contrast ajutându-l să devină conștient de sexul lui și un punct de plecare, un fel de ghid, pentru viitoarele relații intime pe care le va avea.
Din păcate, există foarte multe “intersecții” periculoase, unde lucrurile nu merg așa cum ne-am dori, fie din necunoaștere, fie din ignoranță sau poate chiar și intenționat iar dezvoltarea copilului poate eșua.
Un exemplu este acela când mama nu are capacitatea să dezvolte cu copilul un sentiment de comuniune, când este exagerat de protectoare (overprotective) sau când își centrează toată atenția către un singur copil, neglijând ceilalți copii ai familiei. În această situație, este o apropiere defectuoasă, care compromite dezvoltarea ulterioară a copilului și care creează un sentiment de codependență, copilul neștiind pe viitor să se descurce singur și să facă față provocărilor vieții.
Unul dintre “joburile” unei mame este să stimuleze interesul copilului pentru ceilalți oameni, astfel încât să se ferească să păstreze/accentueze acest interes asupra ei. De exemplu copiii răsfățați nu sunt interesați decât de mama lor sau de persoana de atașament din viața lor, excluzând toate celelalte persoane care apar în viața lor.
De asemenea la polul opus, dacă mama este prea rece și prea distantă față de copil, crezând că-i oferă libertate, permițându-i să facă ce vrea, copilul și/sau viitorul adult, poate să dezvolte un tipar de sentiment de abandon, sau să se dezvolte haotic, neavând din partea mamei, acel set de principii morale și abilități sociale. Acesta poate fi debutul unei accentuări negative de personalitate.
Există situații în care mama dispare din viața copilului, fie printr-un deces, fie printr-un divorț, provocând astfel traume și angoase, colapsul sentimentului de siguranță, dezvoltarea unui tipar de abandon și sentimentului de separare, neîncrederea în lumea exterioară și închiderea în sine, sunt doar o parte din disfuncționalități.
Lipsa îngrijirii și iubirii materne este cauza principală a unor tulburări grave în plan afectiv și intelectual, atât în cazul copilului de la acel moment cât și în cazul viitorului adult.
Tipare comportamentale disfuncționale în relația mamă-copil
S-au descoperit o serie de tipare de comportamente disfuncționale ale mamelor care afectează în mod direct dezvoltarea copilului, iată o parte din ele:
Mama controloare
Este acea mama care exagerează implicarea ei în viața copilului, nu acceptă să i se ascundă ceva, vrea să știe în permanență totul, invadând astfel permanent spațiul intim. Acest tip de comportament generează la copil un comportament supus, docil, fără încredere în el și introvertit.
Mama protectoare infantilă (overprotective)
Se comportă cu copilul de vârstă școlară tipic mai degrabă copilului de vârstă mica, sunt cazuri când acest comportament se perpetuează și în viitoarea viață adultă a copilului. Mama prezintă o preocupare continuă, anxioasă, de a-l proteja pe copil de orice dificultate sau disconfort ce poate apărea. Acest comportament favorizează apariția dezamăgirilor, obsesiilor, fobiilor, stărilor anxioase, respectiv blocarea maturizării copilului, afectând viitorul adult, stagnând la o vârsta emoțională fragedă.
Mama părtinitoare
Acea mama care prezintă preferință pentru unii din copii, este un comportament care descurajează profund ceilalți copii ai familiei sau la polul opus să se dezvolte un sentiment de competiție disfuncțională, mai întâi cu frații lui, urmând să se perpetueze și în viața adultă, în mediul lui social.
Mama supraindulgentă
Exprimă o toleranță excesivă față de copil, în acest fel îi oferă o dezvoltare disfuncțională, deoarece acest tip de atitudini provoacă și întrețin incapacitatea de a înfrunta dificultățile și gestiona propriile frustrări. Neștiind să gestioneze aceste situații apar stări colerice sau de ostilitate.
Mama degeneratoare
Exprimă dezinteres și dispreț față de interesele și aptitudinile copilului, provocând astfel copilului reacții de agresivitate, indisciplină cât și o înclinație spre minciună. Copilul, prin aceste comportamente, nu face decât să-și protejeze (inconștient) nevoia de autorealizare.
Mama ambițioasă excesiv
Cere copilului în permanență randamente și standarde mult peste capacitatea naturală a acestuia, forțând-ul să depună eforturi peste puterile lui. Copilul neputând să satisfacă ambițiile mamei, se concentrează pe propriile stări de nemulțumire, cedează și renunță să mai învețe să ducă sarcinile la bun sfârșit, gândind despre el că nu este bun de nimic.
Mama slabă și indiferentă
Prezintă în comportamentul său o permanentă oscilare între da și nu, evită să ia o atitudine fermă și directă în problemele comportamentale ale copilului, provocând așadar forme de anxietate până la diverse forme de agresivitate.
Mama pedepsitoare
Are un comportament abuziv, atât fizic cât și emoțional, ca și metodă de corectare. Aceste abuzuri creează în copil comportamente disfuncționale precum rebeliunea, agresivitatea, furtul și minciuna.
Chiar și atunci când apar și alte persoane sau situații în viața copilului care creează o îndepărtare fizică, mama rămâne persoana centrală de atașament pentru tot restul vieții. Aveți grijă de relația cu mama, noi vă putem ghida.
