Cum gestionezi ADHD la copil: Simptome, soluții și sprijin pentru părinți

Gestionarea ADHD (Tulburarea de Hiperactivitate cu Deficit de Atenție) la copii este un proces complex de management al unei condiții neurobiologice, nu o problemă de educație sau disciplină. Se manifestă printr-un cumul de simptome precum dificultăți de concentrare, agitație fizică constantă și impulsivitate, care afectează capacitatea copilului de a învăța și de a relaționa social.

Ce trebuie să știi despre managementul ADHD la copii:

• Are o componentă genetică puternică și apare diferit la fete (predominant inatentiv) față de băieți (predominant hiperactiv).
• ADHD-ul nu are nicio legătură cu nivelul de inteligență al copilului; mulți copii cu ADHD sunt extrem de inteligenți.
• Diagnosticul corect este pus doar de un specialist (medic psihiatru pediatric, psiholog clinician), în urma unei evaluări complexe.
• Fără un management adecvat, pot apărea pe termen lung dificultăți școlare, anxietate socială și probleme de stimă de sine.
• Managementul eficient combină strategii acasă (rutine), colaborarea cu școala (prin PEI) și terapie comportamentală.

Află din acest ghid complet cum să recunoști corect simptomele în funcție de vârstă, care sunt pașii exacți pentru un diagnostic în România, ce strategii concrete aplici acasă și la școală și cum să gestionezi relația cu copilul tău.

Te confrunți cu o energie ce pare inepuizabilă, o atenție care fuge constant și reacții impulsive pe care nu le poți anticipa? Te întrebi dacă agitația continuă, visarea cu ochii deschiși în timpul sarcinilor sau dificultatea de a urma instrucțiuni sunt doar o etapă a copilăriei sau semnalele unei provocări mai profunde. Gestionarea ADHD-ului nu este despre a impune o disciplină mai strictă, ci despre a înțelege un creier care funcționează diferit și a-i oferi uneltele potrivite pentru a naviga cu succes prin viață.

Ce este ADHD si cum se manifesta la copii?

ADHD sau tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție reprezintă o afecțiune neurologică complexă care influențează modul în care funcționează și se dezvoltă creierul copilului. Această tulburare se manifestă prin trei categorii principale de simptome: dificultăți de concentrare, hiperactivitate și impulsivitate, care pot afecta semnificativ capacitatea copilului de a învăța, de a interacționa cu ceilalți și de a funcționa în viața de zi cu zi.

Pentru a înțelege ce este ADHD la copii, este important să recunoaștem că această afecțiune nu este rezultatul unei educații deficitare sau al lipsei de disciplină, ci o condiție medicală reală care necesită înțelegere și sprijin specializat. Deși adesea diagnosticată în copilărie, ADHD poate persista și la vârsta adultă, manifestându-se prin simptome similare, dar cu un impact diferit asupra vieții cotidiene. Creierul copiilor cu ADHD funcționează diferit, în special în zonele responsabile de controlul executiv, atenție și inhibiție comportamentală.

Simptomele ADHD: categorii principale

1. Deficitul de atenție

Prima categorie include deficitul de atenție, care se caracterizează prin dificultatea de a menține concentrarea pe sarcini sau activități, distractibilitate crescută, greșeli frecvente din neatenție, probleme în respectarea instrucțiunilor și dificultăți de organizare. Copiii cu această formă de ADHD par să “viseze cu ochii deschiși”, pierd frecvent obiecte personale și au tendința de a evita sarcinile care necesită efort mental susținut.

2. Hiperactivitate și impulsivitate

A doua categorie cuprinde hiperactivitatea și impulsivitatea, manifestate prin agitație constantă, dificultatea de a rămâne așezat, tendința de a alerga sau a se cățăra în situații nepotrivite, vorbitul excesiv, întreruperea altor persoane și comportamente impulsive fără considerarea consecințelor. Aceste semne ADHD pot crea dificultăți semnificative în mediul școlar și social.

Semnele ADHD în funcție de vârstă

La copilul de 2 an

Identificarea semnelor ADHD la copil de 2 ani poate fi provocatoare, deoarece multe comportamente specifice ADHD sunt normale la această vârstă. Totuși, anumite indicatori pot sugera o predispoziție: întârzieri în dezvoltarea limbajului, dificultăți motorii, comportament extrem de dificil sau mofturos, și emoționalitate negativă intensă. Copiii foarte mici cu ADHD pot plânge constant, pot avea dificultăți de auto-liniștire și pot manifesta reacții emoționale disproporționate.

La copilul de 4-5 ani

Pe măsură ce copilul crește, semnele ADHD devin mai evidente și mai ușor de distins de comportamentul normal al vârstei. La 4-5 ani, simptomele se cristalizează într-o combinație de hiperactivitate, dificultăți de atenție și comportamente impulsive care interferează cu activitățile zilnice și relațiile sociale ale copilului.

Care sunt cauzele ADHD-ului? Factori de risc și mituri comune

Primul lucru pe care trebuie să-l știi este acesta: nu este vina ta. ADHD-ul nu este rezultatul unor greșeli de parenting, ci o condiție neurobiologică complexă, influențată de o combinație de factori.

• Factorii genetici: Aceasta este cea mai importantă componentă. ADHD-ul are un caracter puternic ereditar. Dacă un părinte sau o rudă apropiată are ADHD, riscul pentru copil crește considerabil.
• Structura și chimia creierului: Studiile arată că la copiii cu ADHD există diferențe subtile în anumite zone ale creierului, în special în cele care controlează atenția și funcțiile executive. De asemenea, creierul lor procesează diferit anumiți neurotransmițători esențiali pentru concentrare și motivație, cum ar fi dopamina și noradrenalina.
• Factori de risc prenatali: Anumite condiții din timpul sarcinii sau de la naștere pot crește riscul, cum ar fi nașterea prematură, o greutate mică la naștere sau expunerea la nicotină și alcool.

Mituri despre ADHD, demontate:

• Mit: ADHD-ul este cauzat de prea mult zahăr sau de prea mult timp petrecut la TV.
  • Realitate: Deși o dietă dezechilibrată și timpul excesiv în fața ecranelor pot agrava simptomele, ele nu cauzează ADHD. Cauzele sunt, în principal, genetice și neurologice.
• Mit: Este doar o problemă de voință; copilul ar putea fi atent dacă ar vrea.
  • Realitate: Copilul nu alege să fie neatent sau agitat. Creierul său funcționează diferit, făcând auto-controlul și menținerea atenției extrem de dificile, indiferent cât de mult și-ar dori.
• Mit: Toți copiii cu ADHD sunt hiperactivi.
  • Realitate: Fals. Există tipul predominant inatentiv, mai frecvent la fete, care nu implică hiperactivitate vizibilă. Acești copii par mai degrabă “visători” sau “dezinteresați”.

De ce ADHD-ul la fete poate arăta complet diferit față de cel al băieților?

Imaginea clasică a ADHD-ului este cea a băiețelului care aleargă prin clasă și nu poate sta locului. Acest stereotip face ca mii de fete cu ADHD să treacă neobservate, deoarece la ele tulburarea se manifestă adesea “silențios”.

Profilul “clasic” (mai vizibil la băieți):

• Simptomele sunt externe, vizibile: hiperactivitate, impulsivitate fizică, comportament perturbator.
• Agitația lor deranjează, așa că sunt trimiși mai repede la evaluare.

Profilul “silențios” (mai frecvent la fete):

• Simptomele sunt interne, mai puțin vizibile: predomină inatenția.
• Fata cu ADHD este adesea cea care “visează cu ochii deschiși” la fereastră, este dezorganizată, își uită constant lucrurile și pare “aeriană”.
• Poate masca dificultățile prin perfecționism, muncind de trei ori mai mult pentru aceleași rezultate.
• Dificultățile ei sunt adesea interpretate greșit ca fiind timiditate, anxietate sau lipsă de interes, nu ADHD.

Nediagnosticarea la timp le poate afecta dramatic stima de sine, ducând la anxietate și depresie la maturitate.

Diagnosticarea ADHD și importanța intervenției timpurii

Diagnosticarea corectă a ADHD reprezintă un proces complex și delicat care necesită evaluarea atentă a unui specialist calificat în sănătatea mintală a copiilor. Procesul de diagnostic nu se bazează pe un singur test, ci pe o evaluare comprehensivă care include observații comportamentale, interviuri detaliate cu părinții și copilul, chestionare standardizate și, uneori, teste neuropsihologice pentru a evalua funcțiile cognitive.

Importanța intervenției timpurii în cazul simptomelor ADHD nu poate fi subestimată. Identificarea și tratamentul precoce a acestei tulburări poate preveni dezvoltarea unor probleme secundare grave, cum ar fi dificultățile de învățare, problemele de comportament, anxietatea, depresia și dificultățile în relațiile sociale.

Evaluarea simptomelor ADHD la copii de 5 ani necesită o abordare atentă, deoarece la această vârstă simptomele devin mai clare și mai ușor de distins de comportamentul normal al dezvoltării. Specialiștii vor analiza intensitatea, frecvența și impactul simptomelor asupra funcționării copilului în diferite contexte – acasă, la grădiniță sau școală, și în interacțiunile sociale.

Un copil cu ADHD care beneficiază de intervenție timpurie are șanse mult mai mari de a-și dezvolta strategii de coping eficiente, de a-și îmbunătăți performanțele academice și de a construi relații sociale sănătoase. Intervenția timpurie permite, de asemenea, educarea părinților și a educatorilor cu privire la nevoile specifice ale copilului și la strategiile de sprijin cele mai eficiente.

Ce alte condiții se pot asocia cu ADHD-ul (comorbidități)?

Este rar ca ADHD-ul să vină singur. Adesea, este însoțit de alte provocări. Recunoașterea acestora este crucială pentru un plan de tratament complet. Discută cu specialistul dacă observi semne ale următoarelor condiții:

• Tulburări specifice de învățare: Până la 50% dintre copiii cu ADHD au și o tulburare de învățare, cum ar fi dislexia (dificultăți la citit), disgrafia (dificultăți la scris) sau discalculia (dificultăți la matematică).
• Anxietate și depresie: Îngrijorarea excesivă, fricile, tristețea persistentă sau iritabilitatea pot fi semne ale unei tulburări de anxietate sau depresive, care necesită propria abordare terapeutică.
• Tulburarea opoziționist-sfidătoare (ODD): Se manifestă printr-un tipar constant de negativism, ostilitate și sfidare față de figurile de autoritate (părinți, profesori).
• Tulburări de somn: Dificultățile de a adormi, somnul agitat sau trezirile frecvente sunt extrem de comune la copiii cu ADHD.

Tratament ADHD – Opțiuni și abordări eficiente

Abordarea tratamentului ADHD necesită o strategie multimodală și personalizată, adaptată nevoilor specifice ale fiecărui copil și familiei sale. Nu există o soluție universală pentru ADHD, iar cel mai eficient tratament combină de obicei mai multe intervenții care lucrează sinergic pentru a îmbunătăți funcționarea copilului în toate aspectele vieții sale.

Terapia comportamentală – piatra de temelie a tratamentului ADHD la copii:

• Se concentrează pe învățarea abilităților practice de gestionare a comportamentului și emoțiilor.
• Ajută copiii să dezvolte strategii de coping, să-și îmbunătățească abilitățile sociale și să învețe tehnici de auto-reglare.
• Poate include:

• Antrenamentul abilităților sociale.
• Tehnici de gestionare a furiei.
• Strategii de organizare și planificare.
• Metode de îmbunătățire a concentrării.

Medicația – rol important în tratamentul ADHD:

• Ajută la reducerea simptomelor principale și îmbunătățește capacitatea copilului de a beneficia de alte forme de intervenție.
• Medicamentele stimulante sunt cele mai frecvent prescrise, eficiente pentru reducerea hiperactivității, impulsivității și îmbunătățirea concentrării.
• Medicamentele non-stimulante reprezintă o alternativă pentru copiii care nu răspund bine la stimulante sau care au efecte secundare semnificative.

Intervențiile educaționale – esențiale pentru deficitul de atenție tratament:

• Implică adaptarea mediului școlar și a metodelor de predare pentru a răspunde nevoilor copilului cu ADHD.
• Pot include:
  • Modificări în structura clasei
  • Strategii de predare multisenzoriale
  • Timp suplimentar pentru finalizarea sarcinilor
  • Reducerea distragerilor
  • Sisteme de recompense și consecințe clare și consistente

Suportul parental și educația familiei:

• Părinții învață strategii de gestionare a comportamentului și tehnici de comunicare eficientă.
• Se creează un mediu familial structurat și susținător.
• Programele de training parental oferă instrumente pentru gestionarea provocărilor zilnice și sprijinirea dezvoltării copilului într-un mod pozitiv.

Abordarea holistică – terapii complementare:

• Terapia ocupațională pentru îmbunătățirea abilităților motorii fine și de organizare.
• Logopedia pentru dificultățile de comunicare asociate.
• Activități fizice regulate care ajută la gestionarea energiei excesive și îmbunătățirea concentrării.

Care sunt cele mai eficiente strategii pentru părinți în gestionarea ADHD la copii?

Pentru a gestiona ADHD la copii, părinții au nevoie de răbdare, consecvență și strategii adaptate nevoilor acestora. Creează un mediu de viață previzibil, cu rutine clare, oferă sprijin emoțional constant și încurajează comportamentele pozitive prin metode simple și ușor de înțeles pentru copil.

Strategii eficiente pentru părinți:

• Stabilește rutine zilnice clare pentru mese, teme și somn.
• Oferă instrucțiuni scurte și simple, un pas pe rând.
• Aplică reguli consecvente și ușor de înțeles.
• Folosește recompense pozitive pentru comportamentele bune.
• Include activitate fizică regulată pentru a reduce agitația.
• Împarte sarcinile mari în pași mici și ușor de realizat.
• Organizează un spațiu liniștit pentru învățat și joacă.
• Învață tehnici de calmare și reglare emoțională.
• Colaborează cu profesori și specialiști pentru sprijin suplimentar.
• Ai grijă de propriul echilibru emoțional ca părinte.

Rolul stilului de viață: nutriție, somn și timp petrecut în fața ecranelor

Aceste elemente formează fundația pe care se construiesc toate celelalte intervenții.

• Nutriția: Nu există o “dietă minune” care să vindece ADHD, dar o alimentație echilibrată poate face diferența. Prioritizează mesele bogate în proteine (carne, ouă, lactate) pentru o mai bună concentrare, acizi grași Omega-3 (pește, nuci) pentru funcționarea creierului și limitează zahărul rafinat și alimentele ultra-procesate, care pot intensifica agitația.
• Somnul: Este “medicamentul” natural al creierului. Oboseala agravează exponențial simptomele ADHD. Stabilește un program de somn strict, chiar și în weekend. Creează un ritual de relaxare înainte de culcare (o baie caldă, citit, muzică liniștită) și elimină complet ecranele cu cel puțin o oră înainte de somn.
• Timpul petrecut în fața ecranelor: Jocurile video și rețelele sociale oferă recompense imediate și stimulare intensă, făcând sarcinile din viața reală (cum ar fi temele) să pară și mai plictisitoare. Stabilește limite clare și realiste privind timpul la ecran și încurajează activități alternative care implică mișcare, creativitate sau interacțiune socială directă.

Cum poți crea un mediu de învățare adaptat pentru copilul cu ADHD?

Organizează spațiul fizic de învățare

• Alege o zonă liniștită, bine iluminată, fără distrageri vizuale sau auditive.
• Menține biroul curat, cu doar materialele necesare la îndemână.
• Folosește organizatoare, cutii colorate și etichete pentru a păstra ordinea.

Structurează timpul de studiu

• Aplică tehnica „pomodoro” adaptată: 15-20 de minute de studiu, urmate de 5 minute pauză.
• În pauze, copilul poate face mișcare ușoară sau activități relaxante.

Folosește metode de învățare multisenzoriale

• Combină informațiile vizuale, auditive și kinestezice pentru a îmbunătăți înțelegerea.
• Exemplu: cititul cu voce tare, urmărirea textului cu degetul, realizarea de schițe sau diagrame.

Integrează tehnologia educațională

• Folosește aplicații, jocuri interactive și materiale video pentru a capta atenția.
• Monitorizează și limitează timpul petrecut pentru a evita suprastimularea.

Aplică un sistem de recompense imediate

• Oferă laude verbale, activități preferate sau mici privilegii pentru realizările academice.
• Asigură-te că recompensa este legată direct de comportamentul dorit.

Cum construiești o colaborare eficientă cu școala copilului cu ADHD?

O comunicare deschisă și constantă cu personalul didactic este fundamentală pentru succesul academic și social al copilului tău. Transformând relația cu școala într-un parteneriat activ, îi oferi copilului un front unit de sprijin.

1. Explică și educă echipa școlară

• Comunică manifestările specifice: Spune-le clar profesorilor modul în care ADHD-ul se manifestă la copilul tău, cu exemple concrete (ex: “Are dificultăți în a începe sarcinile, deși înțelege cerința” sau “Devine agitat după 20 de minute de stat în bancă”).
• Împărtășește strategiile care funcționează: Prezintă tehnicile pe care le folosești cu succes acasă. Poate un sistem de recompense, pauzele scurte sau instrucțiunile împărțite în pași mici pot fi adaptate și la clasă.
• Clarifică natura tulburării: Subliniază faptul că dificultățile copilului nu sunt un act de sfidare sau lene, ci manifestări ale unei condiții neurologice.

2. Solicită un plan educațional individualizat (PEI) sau adaptări rezonabile Legea din România prevede posibilitatea adaptării curriculei pentru copiii cu nevoi speciale, inclusiv ADHD. Poți solicita în mod oficial următoarele adaptări:

• Timp suplimentar pentru finalizarea testelor sau a temelor la clasă.
• Sarcini de lucru segmentate (ex: o fișă cu mai puține exerciții pe pagină).
• Pauze de mișcare scurte și programate, care să ajute la resetarea atenției.
• Amplasarea strategică în clasă: un loc în primele bănci, departe de ușă sau fereastră, pentru a minimiza factorii distractori.
• Metode alternative de evaluare, cum ar fi proiecte practice sau prezentări orale, în locul testelor scrise, dacă este cazul.

3. Stabilește un canal de comunicare constant

• Organizează întâlniri periodice (lunare sau bilunare) cu învățătorul/dirigintele pentru a discuta despre progrese și provocări.
• Folosește un caiet de corespondență sau un canal de comunicare online pentru a schimba feedback rapid, atât pozitiv, cât și constructiv. Consistența între casă și școală este cheia.

Cum poți gestiona eficient crizele de comportament și frustrările copilului cu ADHD?

Gestionarea eficientă a crizelor de comportament și a frustrărilor reprezintă una dintre cele mai provocatoare aspecte ale creșterii unui copil cu ADHD. Aceste episoade intense pot fi copleșitoare atât pentru copil, cât și pentru părinți, dar cu strategiile potrivite pot fi gestionate constructiv și pot deveni oportunități de învățare.

Identificarea și înțelegerea factorilor declanșatori

Înțelegerea factorilor declanșatori este primul pas în prevenirea și gestionarea crizelor de nervi la copii de 7 ani sau de alte vârste. Acești factori pot include oboseala, foamea, suprastimularea, frustrarea din cauza sarcinilor dificile, schimbările în rutină sau conflictele sociale. Părinții care învață să recunoască semnele timpurii ale unei crize iminente pot interveni preventiv pentru a o evita sau a o diminua.

Menținerea calmului părintelui în timpul crizelor

În timpul unei crize, menținerea calmului din partea părintelui este crucială. Copiii cu ADHD sunt foarte sensibili la starea emoțională a adulților din jurul lor, iar reacțiile impulsive sau agresive pot escalada situația. Părinții trebuie să-și regleze propria respirație, să-și mențină vocea calmă și să ofere o prezență liniștitoare și sigură pentru copil.

Tehnici de calmare și auto-reglare

Tehnicile de calmare pot fi învățate și practicate în momentele liniștite, astfel încât să poată fi utilizate eficient în timpul crizelor. Acestea includ respirația profundă, numărarea până la zece, vizualizarea unui loc liniștit sau utilizarea unor obiecte de confort. Copiii pot învăța să-și recunoască propriile semnale de alarmă și să aplice aceste tehnici independent.

Oferirea de opțiuni și control copilului

Oferirea de opțiuni și control poate reduce intensitatea frustrărilor. Chiar și în situații dificile, părinții pot oferi copilului alegeri simple, cum ar fi “Vrei să te calmezi în camera ta sau în living?” sau “Vrei să numeri până la zece sau să faci respirații profunde?”. Această abordare ajută copilul să simtă că are un anumit control asupra situației și poate reduce rezistența.

Discuția post-criză și învățarea din experiență

După ce criza s-a calmat, este important să se discute despre ce s-a întâmplat într-un mod constructiv și fără judecată. Această discuție poate ajuta copilul să înțeleagă emoțiile sale, să identifice strategii alternative pentru situații similare viitoare și să se simtă sprijinit și înțeles. Focusul trebuie să fie pe învățare și creștere, nu pe vină sau pedeapsă.

Sprijin profesional și dezvoltarea unui plan de tratament

Dezvoltarea unui plan de tratament pentru tulburări de comportament la copii poate include colaborarea cu un terapeut specializat care poate oferi strategii personalizate și sprijin profesional. Terapia poate ajuta atât copilul să dezvolte abilități de coping mai eficiente, cât și părinții să învețe tehnici avansate de gestionare a comportamentului și să-și dezvolte propriile resurse de reziliență.

Cum ai grijă de tine ca părinte? O strategie esențială

Gândește-te la instrucțiunile de siguranță din avion: “Pune-ți mai întâi propria mască de oxigen, înainte de a-i ajuta pe ceilalți”. Acest principiu se aplică perfect și aici. Nu poți sprijini eficient copilul dacă tu ești la capătul puterilor.

• Caută-ți tribul: Conectează-te cu alți părinți care înțeleg prin ce treci. Caută grupuri de suport online sau locale. Să știi că nu ești singur face o diferență enormă.
• Stabilește așteptări realiste: Renunță la presiunea de a avea o casă perfectă sau un copil care se conformează tuturor standardelor. Celebrează progresul, nu perfecțiunea.
• Programează-ți pauze: Chiar și 15 minute pe zi, dedicate doar ție, pot reîncărca bateriile. O cafea băută în liniște, o plimbare scurtă sau ascultarea unui podcast – orice funcționează pentru tine.
• Cere ajutor concret: Oamenii din jur vor să ajute, dar adesea nu știu cum. Fii specific: “Poți, te rog, să stai cu Alex sâmbătă dimineață timp de o oră, ca să pot merge la cumpărături?”.
• Educație continuă: Cu cât înveți mai mult despre ADHD, cu atât vei înțelege mai bine comportamentul copilului tău și vei reacționa cu mai multă empatie și mai puțină frustrare.

Pașii următori și sprijinul potrivit

Gestionarea ADHD-ului la copil începe cu observarea atentă a simptomelor și continuă cu acțiuni concrete și bine informate. Iată cum poți merge mai departe:

✅ Monitorizează comportamentele copilului în diferite contexte – acasă, la școală, în relațiile cu alți copii. Notează frecvența și intensitatea lor.
✅ Programează o evaluare specializată – un psiholog sau un medic neuropsihiatru pentru copii poate confirma diagnosticul și poate identifica eventualele comorbidități.
✅ Colaborează cu școala sau grădinița – informarea educatorilor despre particularitățile copilului poate face o mare diferență în modul în care este sprijinit.
✅ Aplică tehnici de organizare și management comportamental – pașii mici și consecvenți ajută copilul să învețe rutine, să-și dezvolte autocontrolul și să-și crească încrederea.
✅ Caută sprijin pentru tine ca părinte – consilierea parentală și grupurile de suport pot fi o resursă valoroasă.

Fiecare copil cu ADHD are un potențial unic și, cu sprijinul corect, poate învăța să-l valorifice.

Ești pregătit(ă) să faci primul pas spre mai multă claritate și echilibru?
Programează o discuție cu un specialist HILIO și află care sunt cele mai potrivite soluții pentru copilul tău.

Întrebări frecvente (FAQ) despre ADHD la copii

1. Copilul meu se va “vindeca” de ADHD? Va scăpa de el la maturitate?

ADHD-ul nu este o boală care se vindecă, ci o particularitate a modului în care funcționează creierul. Prin urmare, nu “dispare”. Vestea bună este că, prin terapie, strategii de adaptare și, la nevoie, tratament, simptomele pot fi gestionate cu succes. Mulți adulți cu ADHD învață să își folosească punctele forte (creativitatea, energia, capacitatea de hyperfocus) și au un succes remarcabil în cariere care se potrivesc stilului lor cognitiv. Scopul nu este eliminarea ADHD-ului, ci învățarea de a trăi bine cu el.

2. Medicația pentru ADHD creează dependență sau îi va schimba personalitatea?

Aceasta este una dintre cele mai comune frici ale părinților. Când este prescrisă și monitorizată corect de un medic psihiatru pediatric, medicația stimulantă nu creează dependență. Rolul ei nu este de a seda copilul, ci de a regla nivelul neurotransmițătorilor din creier, ajutându-l să se concentreze mai bine. Majoritatea părinților raportează că tratamentul îi permite copilului să fie “mai mult el însuși”, deoarece nu mai este copleșit de impulsuri și distrageri. Orice îngrijorare de acest tip trebuie discutată deschis cu medicul specialist.

3. Ar trebui să-i spun copilului meu că are ADHD? Și dacă da, cum o fac?

Da, în general este recomandat să îi explici diagnosticul, adaptând limbajul la vârsta lui. Abordarea corectă îl poate ajuta să se înțeleagă mai bine și să nu se mai simtă “defect” sau “leneș”. Poți folosi analogii simple, cum ar fi: “Creierul tău este ca o mașină de curse cu frâne de bicicletă. Merge foarte repede, dar e mai greu să te oprești. Noi învățăm împreună cum să întărim aceste frâne.” Scopul este să îi oferi o explicație, nu o scuză, și să îl implici ca partener în procesul de management.

4. Cum îl pot ajuta pe copilul meu să-și facă și să-și păstreze prietenii?

Dificultățile sociale sunt frecvente, deoarece impulsivitatea sau inatenția pot fi interpretate greșit de alți copii. Poți ajuta prin:

• Jocuri de rol acasă: Exersați situații sociale (cum să te alături unui grup, cum să împarți o jucărie, cum să asculți fără să întrerupi).
• Activități structurate: Înscrie-l la un club sau un sport care îl pasionează. În mediile structurate, cu reguli clare, interacțiunile sunt mai ușor de gestionat decât în joaca liberă, haotică.
• Discuții scurte și la obiect: După o interacțiune, discută pe scurt despre ce a mers bine și ce ar putea face diferit data viitoare, fără a-l critica.

5. ADHD-ul înseamnă că copilul meu este mai puțin inteligent?

Absolut nu. ADHD-ul nu are nicio legătură cu nivelul de inteligență (IQ). Este o tulburare a funcțiilor executive (reglare, organizare, atenție), nu a capacității intelectuale. De fapt, mulți copii, adolescenți și adulți cu ADHD sunt extrem de inteligenți, creativi și talentați în diverse domenii. Provocarea lor nu este să înțeleagă informația, ci să o gestioneze și să o folosească în mod eficient.

Surse

1. Salari, N., Ghasemi, H., Abdoli, N., Rahmani, A., Shiri, M. H., Hashemian, A. H., & Mohammadi, M. (2023). The global prevalence of ADHD in children and adolescents: a systematic review and meta-analysis. Italian Journal of Pediatrics, 49(1), 48.

https://ijponline.biomedcentral.com/articles/10.1186/s13052-023-01456-1

1. Young, S., Bramham, J., Gray, K., & Rose, E. (2018). The experience of receiving a diagnosis and treatment of ADHD in adulthood: a qualitative study of clinically referred patients using interpretative phenomenological analysis. Journal of Attention Disorders, 25(1), 3-17.

https://bmcpsychiatry.biomedcentral.com/articles/10.1186/1471-244X-13-298

1. Mowlem, F. D., Rosenau, P., Christensen, J., Dalsgaard, S., & Thapar, A. (2019). Sex differences in predicting ADHD clinical diagnosis and pharmacological treatment. European Child & Adolescent Psychiatry, 28(11), 1463-1474. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6401208/
2. Halperin, J. M., & Healey, D. M. (2012). Preventive interventions for ADHD: A neurodevelopmental perspective. Neurotherapeutics, 9(3), 531-541. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1878747923017282
3. Grimm, O., Kranz, T. M., & Reif, A. (2020). Genetics of ADHD: What should the clinician know? Current Psychiatry Reports, 22(4), 18.

https://link.springer.com/article/10.1007/s11920-020-1141-x