Agresivitatea la copii și adulți: legătura cu tulburările de comportament

Agresivitatea la copii și adulți este un comportament complex, nu doar o fază trecătoare, cauzat de o combinație de factori biologici, psihologici și de mediu, manifestat prin acțiuni fizice, verbale sau relaționale.

Ce trebuie să știi despre agresivitate și tulburările de comportament:

• Are cauze multiple, de la factori genetici și traume din copilărie, la stilul parental și mediul social.
• Netratată, poate duce la izolare socială, eșec școlar și dificultăți majore în relațiile și cariera de la vârsta adultă.
• Reacția calmă și fermă a părintelui, prin stabilirea de limite clare și validarea emoțiilor (nu a comportamentului), este crucială în gestionarea crizelor.
• Când devine frecventă, provoacă vătămări sau afectează grav viața de familie, ajutorul unui specialist nu mai este o opțiune, ci o necesitate.
• Prevenția, prin crearea unui mediu familial empatic și învățarea inteligenței emoționale, este mai eficientă decât tratamentul.

Află din acest ghid complet cum să recunoști tipurile de agresivitate (fizică, verbală, relațională), care sunt cauzele reale din spatele comportamentului și ce strategii concrete poți aplica. Descoperă un capitol dedicat adulților care se luptă cu propria agresivitate, un plan de acțiune pas cu pas pentru gestionarea crizelor și lista semnalelor de alarmă care îți arată când să ceri ajutorul unui specialist

Te simți epuizat și neputincios în fața unor reacții pe care nu le poți controla? Fie că ești un părinte care nu mai știe cum să gestioneze crizele de furie ale copilului, fie că ești un adult care se luptă cu propriile impulsuri și regrete, confuzia este aceeași. Poate te întrebi unde se termină o reacție normală la frustrare și unde începe o problemă care necesită atenție.

Acest articol este ghidul practic care face lumină în ambele situații. Nu ne oprim la definiții, ci îți arătăm cauzele reale – de la cele biologice, la dinamici familiale. Vei descoperi cum să recunoști semnalele de alarmă, ce strategii concrete să aplici pentru copilul tău în funcție de vârstă și, la fel de important, ce tehnici de autocontrol poți folosi pentru tine, ca adult.

Ce sunt tulburările de comportament și agresivitatea

Tulburările de comportament și agresivitatea sunt probleme complexe care afectează semnificativ viața copiilor, adolescenților și adulților. Agresivitatea se definește ca un comportament agresiv intenționat, care vizează provocarea de daune fizice sau psihologice unei alte persoane.

Acest comportament agresiv poate fi manifestat prin acțiuni directe, cum ar fi lovirea sau amenințarea, sau prin forme indirecte, precum excluderea socială sau manipularea. Pentru o înțelegere mai profundă a nuanțelor acestor stări, puteți explora și diferențele dintre agresivitate și aversiune.

Tulburările de comportament includ un spectru larg de probleme, caracterizate prin tipare persistente de comportamente care încalcă normele sociale sau drepturile celorlalți. Acestea pot cuprinde nu doar agresivitatea, ci și alte manifestări antisociale precum furtul, minciuna cronică, vandalismul sau încălcarea regulilor importante. Diferența esențială constă în faptul că agresivitatea poate fi un simptom al unei tulburări de comportament, dar poate exista și independent.

Specialiștii în sănătate mintală recunosc că aceste probleme nu sunt simple “capricii” sau “faze” prin care trec copiii, ci reprezintă dificultăți reale care necesită înțelegere și intervenție profesională. Comportamentul agresiv poate varia de la manifestări verbale până la acțiuni fizice destructive, afectând profund relațiile interpersonale și dezvoltarea socio-emoțională a persoanei.

Tipuri de agresivitate și manifestări

Agresivitatea se manifestă în multiple modalități, fiecare cu caracteristici distincte și implicații specifice pentru dezvoltarea individuală și relațiile sociale.

Agresivitatea fizică

Reprezintă forma cea mai vizibilă și include comportamente precum lovirea, împingerea, mușcarea sau aruncarea de obiecte. Această formă de comportament agresiv este frecvent întâlnită la copii mici, care nu au dezvoltat încă abilități verbale suficiente pentru a-și exprima frustrările.

Agresivitatea la copii de 2 ani și agresivitatea la copii de 3 ani se manifestă adesea prin tantrumuri intense, în care copilul poate să lovească, să muște sau să arunce obiecte când se simte frustrat sau când nu își poate satisface nevoile imediate.

Agresivitatea verbală

Include insultele, amenințările, strigătele sau folosirea unui limbaj ofensator pentru a răni emoțional pe cineva. Această formă devine mai proeminentă pe măsură ce copiii dezvoltă abilități lingvistice mai complexe și înțeleg puterea cuvintelor de a provoca durere emoțională.

Agresivitatea relațională sau indirectă

Vizează deteriorarea relațiilor sociale ale unei persoane prin excluderea din grup, răspândirea de zvonuri, manipularea socială sau izolarea intenționată. Această formă de agresivitate devine mai sofisticată cu vârsta și este frecvent observată în rândul adolescenților și adulților, putând lua forme severe precum sindromul de mobbing sau trauma psihică la locul de muncă.

Din perspectiva motivației, agresivitatea instrumentală este folosită ca mijloc pentru atingerea unui obiectiv specific, cum ar fi obținerea unei jucării sau a unei poziții sociale. În contrast, agresivitatea ostilă este motivată de furie și are ca scop principal provocarea de rău, fără un beneficiu tangibil pentru agresor.

Identificarea tipului de agresivitate este importantă, dar pentru o intervenție eficientă trebuie să mergem mai adânc, la rădăcina problemei. De ce apare acest comportament?

Cauzele agresivității și ale tulburărilor de comportament

Dezvoltarea tulburărilor de comportament și a agresivității rezultă dintr-o interacțiune complexă între factori biologici, psihologici și sociali. Înțelegerea acestor cauze multiple este esențială pentru dezvoltarea strategiilor eficiente de prevenire și intervenție, mai ales în contextul agresivității la copii.

Factori biologici:

• Predispoziție genetică ce influențează nivelurile de neurotransmițători precum serotonina și dopamina, implicate în reglarea emoțiilor și controlul impulsurilor.
• Traumatisme craniene, tulburări neurologice sau dezechilibre hormonale pot contribui la manifestarea agresivității.
• Pentru detalii suplimentare, puteți citi mai multe despre comportamentul impulsiv.

Factori psihologici:

• Experiențe traumatice din copilărie: abuz fizic, emoțional sau sexual, neglijare, expunere la violență domestică.
• Afectarea dezvoltării sistemului nervos și a abilităților de reglare emoțională, crescând riscul de comportament agresiv.
• La copiii mici (2-3 ani), agresivitatea poate fi legată de frustrarea cauzată de limitările în comunicare și de incapacitatea de a-și exprima nevoile adecvat.

Mediul familial și stilul parental:

• Disciplină inconsecventă, permisivitate excesivă sau autoritarism pot contribui la tulburări de comportament.
• Modelarea comportamentului: copiii care observă agresivitate în familie tind să reproducă aceste tipare.

Factori sociali și culturali:

• Sărăcia, violența din comunitate, discriminarea sau expunerea la conținut violent în mass-media pot amplifica riscul de comportament agresiv.
• Stresul cronic asociat cu condițiile socio-economice precare poate afecta dezvoltarea creierului și capacitatea de a gestiona emoțiile în mod sănătos.

Odată ce înțelegem cauzele complexe, ne dăm seama că multe dintre ele pot fi atenuate. Înainte de a discuta despre cum să reacționăm la o criză, haideți să vedem ce puteți face proactiv pentru a preveni apariția ei.

Strategii de prevenție a comportamentului agresiv la copii

Înainte de a trata o problemă, cel mai eficient pas este să o preveniți. Crearea unui mediu care descurajează agresivitatea și promovează inteligența emoțională poate reduce semnificativ frecvența și intensitatea episoadelor dificile.

Construiți un mediu familial sigur și empatic

Copilul are nevoie să se simtă în siguranță pentru a-și putea gestiona emoțiile. Un atașament securizant se clădește prin consecvență, afecțiune și validare. Atunci când sunteți calm și empatic, chiar și în fața unui comportament dificil, îi oferiți un model de autocontrol pe care îl va internaliza în timp.

Învățați-l inteligența emoțională de la vârste fragede

Agresivitatea este adesea rezultatul unei frustrări neexprimate. Ajutați-vă copilul să pună nume emoțiilor sale.

• Folosiți un “vocabular al emoțiilor”: Spuneți “Văd că ești foarte furios pentru că nu am mai putut sta în parc” în loc de “Nu te mai purta așa”.
• Citiți povești: Alegeți cărți care explorează diverse sentimente și discutați despre cum s-au simțit personajele.

Asigurați consumul de energie prin joc și mișcare

Energia acumulată și neconsumată poate duce la tensiune și iritabilitate. Activitatea fizică regulată este o supapă esențială pentru eliberarea stresului. Alergatul în parc, jocurile cu mingea sau orice formă de mișcare care îi face plăcere contribuie la o stare de spirit mai bună și la un control mai bun al impulsurilor.

Chiar și cu cele mai bune strategii de prevenție, momente dificile tot pot apărea. Cunoașterea teoriei este utilă, dar reacția dumneavoastră imediată, în plin conflict, este cea care poate dezescalada situația.

Cum reacționați concret în momentul unei crize de agresivitate?

Cunoașterea teoriei este utilă, dar reacția dumneavoastră imediată, în plin conflict, este cea care poate dezescalada sau, dimpotrivă, poate agrava situația. Abordarea trebuie adaptată vârstei.

Pentru copii mici (2-4 ani)

La această vârstă, agresivitatea este adesea impulsivă, nu premeditată.

• Prioritatea este siguranța: Opriți ferm, dar calm, acțiunea (“Stop. Nu lovim.”). Îndepărtați copilul de situație.
• Validați emoția, nu comportamentul: Spuneți “Înțeleg că ești supărat”, apoi stabiliți limita: “dar nu avem voie să lovim/mușcăm”.
• Oferiți o alternativă: “Poți să bați din picioare aici, pe covor, sau poți să lovești perna asta”.

Pentru preșcolari și școlari (5-10 ani)

Copilul înțelege mai bine conceptul de cauză și efect.

• Aplicați consecințe logice și imediate: “Pentru că l-ai lovit pe fratele tău, jocul se încheie pentru 10 minute”. Consecința trebuie să fie direct legată de faptă.
• Discutați după ce spiritele s-au calmat: Odată ce copilul s-a liniștit, discutați despre ce s-a întâmplat, cum s-a simțit și ce ar fi putut face diferit.

Ce să NU faceți niciodată

• Nu răspundeți cu agresivitate: A țipa sau a lovi nu face decât să valideze agresivitatea ca metodă de rezolvare a problemelor.
• Nu umiliți copilul: Critica în public sau etichetele (“ești rău”) dăunează stimei de sine și pot înrăutăți comportamentul pe termen lung.

Reacția promptă și corectă în momentele de criză este vitală, deoarece, dacă este lăsat neadresat, comportamentul agresiv poate lăsa urme adânci și de lungă durată.

Impactul agresivității asupra dezvoltării și relațiilor

Agresivitatea și comportamentul agresiv au consecințe profunde și de durată asupra dezvoltării individuale și a relațiilor sociale. Impactul acestor comportamente se extinde dincolo de momentele acute de conflict, afectând multiple aspecte ale vieții persoanei și ale celor din jurul său.

Din perspectiva dezvoltării emoționale, copiii agresivi întâmpină dificultăți semnificative în dezvoltarea abilităților de reglare emoțională. Aceștia pot avea probleme în recunoașterea și exprimarea adecvată a emoțiilor, ceea ce perpetuează ciclul comportamentului agresiv. Lipsa acestor abilități fundamentale poate duce la probleme de adaptare pe termen lung și la dificultăți în gestionarea stresului și a conflictelor în viața adultă.

Relațiile sociale suferă considerabil în prezența agresivității la copii. Colegii tind să evite copiii agresivi, ceea ce duce la izolare socială și la oportunități reduse de a învăța abilități sociale importante prin interacțiunea cu semenii. Această izolare poate genera un cerc vicios, în care lipsa abilităților sociale amplifică frustrarea și, implicit, comportamentul agresiv.

Impactul asupra performanței academice este, de asemenea, semnificativ. Copiii agresivi sunt adesea suspendați sau excluși din activități școlare, ceea ce afectează progresul educațional și reduce șansele de succes academic. Dificultățile de concentrare și problemele de relație cu profesorii și colegii contribuie la un mediu educațional defavorabil.

Pe termen lung, agresivitatea netratată poate duce la probleme serioase în viața adultă, inclusiv dificultăți în menținerea relațiilor romantice stabile, probleme în carieră și risc crescut de implicare în comportamente antisociale sau criminale. Studiile longitudinale arată că comportamentul agresiv din copilărie poate prezice probleme de sănătate mintală în adolescență și vârsta adultă.

După cum am văzut, consecințele agresivității se pot prelungi până la maturitate. Dacă vă recunoașteți în aceste tipare, conștientizarea este primul pas. Următorul este să aplicați strategii clare de autogestionare.

Agresivitatea la vârsta adultă: cum o gestionați la locul de muncă și în relații

Dacă recunoașteți în comportamentul dumneavoastră tipare de agresivitate, primul pas, cel al conștientizării, este deja făcut. Gestionarea acestor impulsuri la vârsta adultă necesită autodisciplină și strategii clare.

Recunoașteți propriii factori declanșatori (triggeri)

Ce anume vă aprinde fitilul? Un termen limită strâns? O critică din partea șefului? O anumită remarcă a partenerului? Identificați cu precizie aceste situații. Țineți un jurnal timp de o săptămână și notați de fiecare dată când simțiți că vă crește nivelul de iritare.

Aplicați tehnici de autocontrol în timp real

Când simțiți că valul de furie crește, acționați imediat.

• Faceți o pauză fizică: Cereți permisiunea de a părăsi încăperea pentru 5 minute. Spațiul fizic vă oferă spațiu mental.
• Folosiți respirația: Inspirați lent, numărând până la 4, țineți respirația 4 secunde, apoi expirați lent, numărând până la 6. Acest proces calmează sistemul nervos.

Înlocuiți agresivitatea cu asertivitate

Asertivitatea înseamnă să vă susțineți punctul de vedere ferm, dar respectuos, fără a-l anula pe celălalt. În loc să spuneți “Ideea ta este proastă!”, încercați “Nu sunt de acord cu această abordare, permite-mi să îți prezint o altă perspectivă”.

Autogestionarea și strategiile parentale sunt puternice, dar au limitele lor. Este esențial să recunoașteți momentul în care problema depășește ceea ce puteți gestiona singur.

Când este cazul să apelați la un specialist? Semnale de alarmă clare

Poate fi dificil să distingeți între o fază dificilă și o problemă care necesită intervenție profesională. Următoarele semne indică faptul că este momentul să căutați ajutor specializat, fie pentru copilul dumneavoastră, fie pentru dumneavoastră.

• Frecvența și intensitatea sunt în creștere: Episoadele devin tot mai dese și mai violente.
• Apar vătămări fizice: Comportamentul duce la rănirea propriei persoane sau a celor din jur (colegi, frați, partener).
• Relațiile sunt grav afectate: Sunteți izolat social, copilul nu are prieteni sau relația de cuplu este constant tensionată.
• Apar probleme cu autoritățile: Copilul are probleme la școală (risc de exmatriculare) sau dumneavoastră intrați în conflicte la locul de muncă.
• Lipsa remușcărilor: După un episod agresiv, nu apare regretul sau empatia față de persoana rănită.
• Eforturile dumneavoastră nu dau rezultate: Ați încercat diverse strategii, dar nimic nu pare să funcționeze pe termen lung.

Diagnosticarea și evaluarea tulburărilor de comportament agresiv

Procesul de diagnosticare și evaluare a tulburărilor de comportament și a agresivității necesită o abordare comprehensivă și multidisciplinară. Această evaluare detaliată este esențială pentru a dezvolta planuri de intervenție eficiente și personalizate, mai ales în cazul agresivității la copii.

Evaluarea clinică începe cu o analiză amănunțită a istoricului comportamental, incluzând interviuri structurate cu copilul, părinții, profesorii și alte persoane semnificative din viața acestuia. Specialiștii explorează frecvența, intensitatea și contextul în care se manifestă comportamentul agresiv, identificând factorii declanșatori și tiparele specifice ale agresivității.

Instrumentele de evaluare standardizate, cum ar fi scalele de evaluare comportamentală și chestionarele specifice, oferă o măsurare obiectivă a severității tulburărilor de comportament. Aceste instrumente permit compararea cu normele de vârstă și identificarea domeniilor specifice de dificultate, facilitând astfel planificarea intervențiilor țintite.

Evaluarea psihologică comprehensivă include testarea funcțiilor cognitive, a abilităților de procesare emoțională și a competențelor sociale. Această evaluare poate revela deficite specifice care contribuie la comportamentul agresiv, cum ar fi dificultățile de procesare a informațiilor sociale sau problemele de control inhibitor.

Observația directă în diferite contexte naturale – acasă, la școală, în timpul jocului – oferă informații valoroase despre modul în care se manifestă agresivitatea în situații reale. Această metodă permite identificarea factorilor de mediu care pot declanșa sau menține comportamentul agresiv.

Tehnici de lucru cu copii agresivi și strategii de intervenție

Dezvoltarea și implementarea tehnicilor de lucru cu copii agresivi necesită o înțelegere profundă a nevoilor individuale ale fiecărui copil și a factorilor care contribuie la manifestarea agresivității. Aceste strategii de intervenție trebuie să fie flexibile, adaptabile și să abordeze multiple aspecte ale dezvoltării copilului.

Stabilirea unui cadru structurat și predictibil reprezintă fundamentul oricărei intervenții eficiente. Copiii agresivi beneficiază de limite clare și consecvente, care le oferă siguranță și le ajută să înțeleagă așteptările comportamentale. Aceste limite trebuie comunicate într-un mod calm și ferm, evitând escaladarea conflictelor prin reacții emoționale intense din partea adulților.

Tehnicile de învățare a abilităților de reglare emoțională sunt cruciale pentru gestionarea agresivității la copii. Acestea includ exerciții de respirație profundă, tehnici de relaxare musculară progresivă și strategii de autocalmare. Copiii învață să recunoască semnalele fizice ale furiei și să aplice aceste tehnici înainte ca comportamentul agresiv să escaladeze.

Dezvoltarea abilităților de comunicare și expresie emoțională oferă copiilor agresivi alternative sănătoase la manifestările fizice ale frustrării. Prin jocuri de rol, povești sociale și exerciții de identificare a emoțiilor, copiii învață să-și exprime nevoile și sentimentele într-un mod constructiv, dezvoltând totodată asertivitatea, cheia comunicării eficiente.

Strategiile de rezolvare a problemelor și gestionare a conflictelor îi ajută pe copii să dezvolte abilități cognitive superioare pentru abordarea situațiilor dificile. Aceștia învață să identifice problema, să genereze soluții alternative și să evalueze consecințele diferitelor opțiuni înainte de a acționa.

Implicarea activă a familiei și a școlii în procesul de intervenție este esențială pentru succesul pe termen lung. Părinții și educatorii trebuie să lucreze în echipă, aplicând strategii consistente și oferind sprijin coordonat copilului în toate mediile în care acesta funcționează.

Tratamentul și gestionarea agresivității

Abordarea terapeutică a agresivității și a tulburărilor de comportament necesită o strategie integrată care combină multiple modalități de intervenție. Succesul tratamentului depinde de personalizarea abordării în funcție de nevoile specifice ale individului și de severitatea comportamentului agresiv.

Psihoterapia

Reprezintă piatra de temelie a tratamentului, cu terapia cognitiv-comportamentală fiind cea mai eficientă pentru gestionarea agresivității. Această abordare îi ajută pe pacienți să identifice și să modifice tiparele de gândire distorsionate care contribuie la comportamentul agresiv, dezvoltând în același timp abilități practice de gestionare a emoțiilor și rezolvare a conflictelor.

Terapia familială

Aceasta este deosebit de importantă în cazul agresivității la copii, abordând dinamicile familiale care pot perpetua sau amplifica problemele comportamentale. Această formă de terapie îi ajută pe părinți să dezvolte strategii eficiente de disciplină pozitivă și să creeze un mediu familial mai armonios și suportiv.

Medicația

În anumite situații, medicația poate fi considerată ca parte a planului de tratament, mai ales când agresivitatea este asociată cu alte tulburări psihiatrice precum ADHD, tulburările de dispoziție sau tulburările anxioase. Medicamentele trebuie întotdeauna prescrise și monitorizate de specialiști calificați, fiind folosite în combinație cu intervențiile psihosociale.

Programele de intervenție în grup oferă oportunități valoroase pentru copiii agresivi de a practica abilități sociale într-un mediu controlat și suportiv. Aceste programe facilitează învățarea prin observarea modelelor pozitive și prin feedback-ul constructiv din partea colegilor și terapeuților.

Primul pas către echilibru și înțelegere

Navigarea prin episoadele de agresivitate, fie ale copilului dumneavoastră, fie personale, este un parcurs dificil, care poate aduce multă frustrare și neputință. Informațiile din acest ghid v-au oferit o hartă, arătându-vă cauzele profunde, manifestările diverse și strategiile concrete de intervenție. Rețineți că înțelegerea este fundamentul oricărei schimbări, iar a cere ajutor specializat nu este un semn de slăbiciune, ci un act de curaj și responsabilitate, primul pas hotărât către restabilirea armoniei în familie și a echilibrului interior.

Acum că aveți o imagine clară asupra complexității comportamentului agresiv, înțelegeți că o intervenție ghidată de un expert face diferența între a gestiona o criză și a vindeca o cauză. Programează o ședință de consiliere cu unul dintre specialiștii Hilio pentru a crea un plan de acțiune personalizat, adaptat nevoilor unice ale familiei tale.

Întrebări frecvente despre agresivitate și tulburările de comportament

Agresivitatea la copii este doar o fază?

Deși anumite manifestări (ex: crizele de la 2 ani) sunt specifice vârstei, un tipar de agresivitate constant, care se intensifică, nu este “doar o fază” și necesită atenție. Dacă afectează negativ viața socială și familială a copilului, trebuie investigat.

Pedepsele fizice ajută la corectarea agresivității?

Nu. Studiile arată unanim că pedepsele fizice nu fac decât să crească nivelul de agresivitate pe termen lung. Copilul învață că “cel mai puternic are dreptate” și va folosi violența ca model de rezolvare a problemelor.

Ce legătură există între alimentație și agresivitate?

Deși nu există o cauză directă, o dietă dezechilibrată, bogată în zahăr și alimente procesate, poate contribui la fluctuații de dispoziție și la un nivel scăzut de energie, scăzând toleranța la frustrare și favorizând iritabilitatea.

Cum îmi ajut copilul dacă el este victima agresivității altui copil?

Ascultați-l fără a-l judeca și validați-i sentimentele. Nu minimalizați experiența lui. Învățați-l strategii de auto-apărare verbală (ex: să spună “Stop! Nu-mi place ce faci!”) și anunțați personalul școlii/grădiniței pentru a interveni conform regulamentului.

Surse

1. Ayalew, M., Le-Niculescu, H., Levey, D. F., Jain, N., Changala, B., Patel, S. D., … & Niculescu, A. B. (2024). Genetics of child aggression, a systematic review. Translational Psychiatry, 14, 252. https://www.nature.com/articles/s41398-024-02870-7
2. Thijssen, S., Wildeboer, A., Muetzel, R. L., Bakermans-Kranenburg, M. J., El Marroun, H., Hofman, A., … & White, T. (2021). Structural brain development and aggression: A longitudinal study in late childhood. Cognitive, Affective, & Behavioral Neuroscience, 21(2), 401-415. https://link.springer.com/article/10.3758/s13415-021-00871-3
3. Ettekal, I., & Ladd, G. W. (2017). Developmental continuity and change in physical, verbal, and relational aggression and peer victimization from childhood to adolescence. Developmental Psychology, 53(9), 1709-1721. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28530437/
4. Liu, X., Wang, Y., & Chen, L. (2024). A family dynamics theory perspective on parenting styles and children’s aggressive behavior. BMC Psychology, 12, 683.

https://bmcpsychology.biomedcentral.com/articles/10.1186/s40359-024-02217-3

1. Kalvin, C. B., Zhong, J., Rutten, M. R., Ibrahim, K., & Sukhodolsky, D. G. (2024). Review: Evidence-based psychosocial treatments for childhood irritability and aggressive behavior. JAACAP Open, 3(1), 14-28. https://www.jaacapopen.org/article/S2949-7329(24)00017-6/fulltext
2. Boomsma, D. I., Bartels, M., Hendriks, A., Hudziak, J. J., & van Beijsterveldt, T. C. (2018). Childhood aggression and the co-occurrence of behavioural and emotional problems: results across ages 3–16 years from multiple raters in six cohorts in the EU-ACTION project. European Child & Adolescent Psychiatry, 27, 1105-1121. https://link.springer.com/article/10.1007/s00787-018-1169-1