Încă de la începutul pandemiei, cu toții am fost frământați de câteva întrebări majore: mă voi îmbolnăvi? Ce se va întâmpla cu mine atunci? Ce se va întâmpla cu ai mei? Care vor fi consecințele imediate și pe termen lung? Vor exista tulburări psihiatrice post-Covid? Odată cu trecerea timpului, am început să avem și niște răspunsuri.
Totuși pentru cei care au trecut prin boală într-o formă complicată, supraviețuirea din faza acută pare să fie doar prima etapă a unei călătorii lungi și provocatoare.
Despre consecințe dureros de reale, simptome reziduale post-Covid și soluții pentru specialiști și pacienți ne detaliază azi, Dr Traian Purnichi, medic Psihiatru.
Simptomele reziduale post-Covid-19
Deocamdată mă voi referi la acești oameni greu încercați deoarece dovezile din literatură sunt mult mai clare. Consecințele fizice, cognitive și psihologice sunt deja pentru ei dureros de reale. Mulți dintre ei au rămas cu destule simptome reziduale … Dar, este specificul simptomatologic destul pentru a discuta deja despre un “sindrom post-Covid”?
Știm că pacienții cu afecțiuni grave și care ajung în fază critică, suferă după externarea din spital de simptome reziduale fizice și psihice. Cu toate acestea, uneori este încă prea devreme pentru a vorbi de “sindrom post-Covid” deoarece simptomele ar trebui să dureze cel puțin 6 luni și să fie relativ omogene și consistente. Conform specialiștilor, momentan se poate vorbi doar de un cluster de simptome eterogene.
Totuși, chiar și pacienții care se recuperează fizic imediat, pot fi expuși riscului de a suferi probleme de sănătate mintală pe termen lung sau de a experimenta o reducere a calității vieții.
Astfel de complicații nu se produc numai după un SDRA (“sindrom de detresă respiratorie acută”) post Covid, deoarece mulți pacienți care au fost internați la terapie intensivă pentru alte probleme, experimentează simptome reziduale mult timp, care sunt cunoscute sub numele de “sindrom de terapie intensivă” (PICS acronim din limba engleză).
La 36% din persoanele internate pentru formă severă a Covid-19, au fost raportate encefalopatii, encefalită, convulsii, tulburări neuromusculare, sindrom Guillain-Barré și alte neuropatii. Pacienții internați pe terapie intensivă pentru SDRA (91% din ei necesitând ventilație), au avut scoruri cognitive medii cu 1,5 abateri standard (SD) mai mici, comparativ cu aceeași populație (ajustată după vârstă) și aceste valori au fost similare cu cele ale pacienților ce sufereau de deficit cognitiv ușor. Mai mult, 26% au avut 2 SD sub normal. Dintre aceștia, pacienții ce sufereau de boala Alzheimer formă ușoară au avut testele repetate peste un an și s-a constatat că nu au prezentat o îmbunătățire semnificativă. Deficitul cognitiv ușor a fost observat la 70% până la 100% dintre pacienții externați de pe terapie intensivă. În mod interesant, la 46% până la 80% din ei, deficitul a persistat chiar la 1 an și 20% au rămas cu deficit cognitiv rezidual. Deci putem observa faptul că există un risc de deteriorare cognitivă semnificativă pentru pacienții internați pe terapie intensivă și în 20% din cazuri aceasta poate fi ireversibilă.
Tulburări psihiatrice post-Covid
Pentru persoanele care au trecut prin infecții ușoare până la moderate cu Covid-19, cele mai frecvente simptome neuro-psihiatrice includ: dureri de cap, miros și gust modificat, tuse, astenie și mialgii. În ceea ce privește pierderea mirosului și a gustului, aceste disfuncții au apărut la 85%, respectiv 88% din persoanele infectate.
Pacienții care și-au revenit după infecție prezintă o gamă largă de tulburări psihiatrice post-Covid, inclusiv tulburări de stres posttraumatic (PTSD), depresie, insomnie, anxietate și risc de suicid. Incidența sechelelor psihiatrice s-a dovedit a fi de 22% până la 24% pentru PTSD, 26% până la 33% pentru depresie și 38% până la 44% pentru anxietatea generalizată. Un factor de risc semnificativ pentru acești pacienți a fost prezența bolilor psihiatrice premorbide. Mai mult, chiar membrii familiei sau prietenii apropiați, pot experimenta un grad de tulburare de stres posttraumatic, depresie și anxietate în timp ce se adaptează la noile lor îndatori, cum ar fi îngrijirea celor dragi.
Persoanele care au avut Covid-19 și în special, cei care au suferit o formă severă, prezintă un risc crescut de suicid. Pandemia adaugă un factor de risc de suicid pe care profesioniștii în sănătate mintală trebuie să-l evalueze și monitorizeze. Factorii ce cresc riscul de suicid în contextul Covid-19 includ probleme economice, izolarea socială și incertitudinea cu privire la viitor.
Mai mult, consumul de alcool sau alte substanțe poate apărea sau poate fi exacerbat în recuperarea post-Covid-19, prin urmare clinicienii și familiile acestora ar trebui să monitorizeze pacienții pentru a vedea dacă apare vreo modificare în acest sens.
De asemenea, s-a observat că 0,9% până la 4% dintre pacienții care au avut Covid-19 au dezvoltat tulburări ale spectrului psihotic. Sub tratament antipsihotic adecvat acestea au remis. Selectarea medicamentelor trebuie să se bazeze pe recomandările existente.
Un alt studiu recent efectuat în Italia, ce a inclus pacienți care au avut Covid-19, a observat că 55,7% dintre ei au avut cel puțin o afecțiune psihiatrică simptomatică. Nu putem însă afirma că acestea sunt superpozabile cu diagnosticele din DSM 5 sau ICD, deoarece datele au fost extrase din chestionare completate de pacienți.
Din cauza condițiilor de stres care însoțesc recuperarea post-covid și a consecințele stresului asupra sănătății mintale a supraviețuitorilor și familiilor lor, sechelele psihologice pot persista luni sau ani. Adresarea către un specialist în sănătate mintală poate crește calitatea vieții și poate grăbi recuperarea.
Consecințele economice și asupra calității vieții ale unei internări la terapie intensivă
Acest lucru a fost evaluat recent de un studiu interesant care a arătat că din cauza unei șederi prelungite în terapie intensivă, sedarea și ventilația mecanică cresc riscul PICS. Aproximativ 33% dintre pacienții care se recuperează după PICS nu se întorc la locul de muncă și alți 33% nu se întorc la locul de muncă avut pre-internare la terapie intensivă sau la un loc de muncă cu un salariu avut anterior. Cel puțin 25% dintre acești indivizi au pierderi substanțiale ale calității vieții independente și necesită asistență în activitățile zilnice timp de cel puțin un an după externare.
Aplicații practice pentru gestionarea simptomelor
1. Pe măsură ce pacienții se recuperează și sunt externați din spitale, aceștia se confruntă cu multe provocări în gestionarea pe termen scurt și lung a reabilitării lor mintale și fizice.
Vor fi necesare abordări interdisciplinare de tratament în echipă. Sechelele medicale de la Covid-19 vor determina nevoile inițiale de reabilitare pe termen scurt (de exemplu, sistemul respirator) și comorbiditățile acestuia (de exemplu, hipertensiune arterială, diabet) și vor forma planurile de tratament. La externare, clinicienii trebuie să stabilească planuri de tratament care pot fi continuate la o altă unitate sau cu servicii de sănătate la domiciliu.
2. Serviciile de sănătate mintală ar trebui să fie un aspect integral al planului general de tratament al pacientului, cu evaluări continue în timpul reabilitării fizice. Prezența PTSD, depresiei, anxietății sau a altor simptome de tulburări psihiatrice post-Covid ar trebui să fie detectată cât mai curând posibil, cu programe de tratament adecvate încorporate cel puțin în primii 2 ani de la infecție.
3. Deficitul cognitiv poate persista ani de zile după recuperarea după Covid-19. Îmbunătățirea acestor simptome va necesita o abordare complexă între membrii familiei și profesioniștii din domeniul sănătății. Impactul psihologic stresant al carantinei nu poate fi subestimat. La externarea din spital, supraviețuitorul și membrii familiei lor se confruntă cu temeri de infecție, frustrare, neajutorare, plictiseală și incertitudine cu privire la viitor. Din punct de vedere istoric, perioada carantinei a fost asociată cu o sănătate mintală mai slabă pentru cei mai mulți, în special PTSD sau tulburări de adaptare. În cele din urmă, factorii de stres financiar și stigmatul de carantină influențează ratele de acceptare și aderență la tratament.
4. Accesul la serviciile de îngrijire a sănătății fizice și mintale pentru pacienții care și-au revenit după Covid-19 este o preocupare majoră. Acest lucru este valabil mai ales pentru populațiile aflate la risc, deoarece infecțiile cu Covid-19 afectează în mod disproporționat cetățenii. Recuperarea și reabilitarea acestora ar trebui să includă și servicii sociale, împreună cu suport tehnologic pentru internet, telefoane inteligente sau tablete necesare pentru telemedicină.
Loc de concluzii
Pandemia de Covid-19 a dezvăluit slăbiciuni semnificative în sistemul nostru sanitar și social. O abordare sistematică rațională a acesteia folosind lecțiile învățate în trecut ne poate oferi îndrumare. Serviciile de sănătate mintală joacă un rol vital în tratarea pacienților, a membrilor familiei și a personalului medical.
Impactul pandemiei va dăinui mulți ani. Învățând din trecut, sistemele sanitare trebuie să reducă la minimum orice deficiențe. Factorii de decizie trebuie să ofere sprijin de infrastructură pentru susținerea economică și tehnologică a societății noastre de ani de zile, deoarece această perioadă ne-a schimbat modul de viață.
Psihiatria s-a confruntat cu sarcini neobișnuite în timpul pandemiei Covid-19, cu tulburări psihiatrice post-Covid, cu o suferință din ce în ce mai mare în societatea noastră, care a dus la creșterea ratelor de depresie, anxietate și alte condiții de sănătate mintală. Această tendință va continua probabil și va fi necesară o strânsă colaborare între furnizorii de asistență medicală primară și profesioniștii din domeniul sănătății mintale.
Psihiatrii și alți profesioniști din domeniul sănătății ar trebui să fie pregătiți pentru gestionarea pe termen scurt (mai puțin de 2 ani) și pe termen lung (mai mult de 2 ani) a pacienților și a altor persoane afectate de pandemie. Venim online cu o echipă pentru diversele simptome ce ar putea să vă supere în drumul post Covid.
