Nutriție

Cafeaua | Ceașca de sănătate prăjită mediu

S-a demonstrat că diverși compuși derivați din cafea cresc nivelul de energie din organism, dar ce alte beneficii și efecte adverse are cafeaua?

Cafea - beneficii, riscuri, tabiet
Article

Cam 2,25 miliarde de cafele consumate într-o singură zi în lumea întreagă. 400 de milioane de cești sunt băute zilnic numai în SUA. Cum ar suna toate ceștile acestea, servite într-un singur loc? Când primul gest semi adormit e să apeși butonul expresorului, sau să pui ibricul la lucru când încă nu s-au ivit zorii, nu te gândești prea mult la antioxidanți și polifenoli, nu? Ce este cafeaua dom’le și cu ce se ocupă ea?

Dacă ai ajuns într-o dimineață fără carnaval la Caffe Poggi în Veneția, în zgomotul ceștilor goale și ai simțit agitația italienilor după o cafea autentică, o să zici că livrează cuvinte și fericire :).

La prânz sau seara își mai asigură o doză mica printre străduțe în timp ce în alt capăt de lume, în Central Park 1 din 2 persoane au Starbucks to GO în mână.

Ibricul poate fi pus pe foc Istanbul style cu ceva caimac prelingându-se haotic iar Viena licitează în zile geroase cafeaua în cești fine alături de felii de plăcere cu ciocolată.

La români cafeaua e din legea firii și amestec între influența estică și pasiunea vieneză pentru anytime, anywhere, cafea să fie, la cană, la ceașcă, la găleată (va rugăm!) căci avem 1000 de task-uri de dus la împlinire.

Doar că licoarea aceasta nu e doar despre trezire și viciu ascuns în tabiet, nici doar despre amintirea celor mai frumoase terase unde ți-ai odihnit mintea preț de câteva ceasuri. Rezervându-i loc în tabieturile tale, după ceva ani de consum sigur ți-ai pus întrebarea: “E mai mult bună sau rea pentru sănătate?”

Noi am adunat câteva răspunsuri numai bune de servit lângă cafea.

 

Beneficiile cafelei: “Dăm Cezarului ce este al Cezarului!”

Studiile biochimice au indicat că sute de compuși biologic activi, inclusiv cafeină, flavonoide, lignani și alți polifenoli, se găsesc în cafeaua prăjită. S-a demonstrat că acești compuși derivați din cafea cresc nivelul de energie, reglează genele legate de repararea ADN și inhibă răspunsul inflamator cronic. Cafeaua muncește să scadă riscul cancerului de ficat, al diabetului de tip 2 și chiar să reducă riscul de atac de cord.

 

1. Protejarea împotriva diabetului de tip 2

În 2014, cercetătorii care au adunat date despre peste 48.000 de persoane au constatat că cei care și-au crescut consumul de cafea cu cel puțin o ceașcă pe zi în decurs de 4 ani au avut un risc cu 11% mai mic de diabet de tip 2 decât cei care nu și-au crescut aportul. În 2017 se concluziona că persoanele care au băut patru până la șase căni de cafea fie cofeinizată, fie decofeinizată în fiecare zi, par să aibă un risc mai scăzut de sindrom metabolic, inclusiv diabetul de tip 2.

 

2. Cafeaua și boala Parkinson

Studiile mai recente au arătat cofeina ca factor ajutător pentru protejarea împotriva bolii Parkinson.

Bărbații care beau peste patru căni de cafea pe zi ar putea avea un risc de cinci ori mai mic de Parkinson decât cei care nu consumă. În plus, cofeina din cafea poate ajuta și la controlul mișcării la persoanele cu Parkinson.

Rezultatele unei meta-analize din 2017 au sugerat o clară legătură între consumul de cafea și un risc mai mic de boală Parkinson, chiar și în rândul persoanelor care fumează. Această echipă a constatat, de asemenea, că persoanele care beau cafea ar putea fi mai puțin susceptibile să experimenteze depresie și afecțiuni cognitive, cum ar fi Alzheimer.

 

3. Cancerul de ficat

Cercetătorii italieni direct interesați de măcar 5 expresso la liber pe zi :), au descoperit că persoanele care consumă au riscul de cancer la ficat cu aproximativ 40% mai scăzut. Unele dintre rezultate sugerează că persoanele care beau trei căni pe zi ar putea avea un risc cu 50% mai mic.  De asemenea, o revizuire din 2019 a confirmat că „consumul de cafea reduce probabil riscul de cancer la ficat”.

 

4. Cafeaua și alte boli ale ficatului

În 2014, cercetătorii au analizat consumul de cafea în rândul persoanelor cu colangită sclerozantă primară (PSC) și ciroză biliară primară (PBC). Acestea sunt afecțiuni autoimune care afectează căile biliare din ficat. Cafeaua a avut efecte pozitive atât la pacienții cu PCS cât și PBC.

De asemenea, un studiu din 2014 a sugerat o legătură între consumul de cafea și un risc mai mic de a muri din cauza cirozei non-virale legate de hepatită. Cercetătorii au sugerat că consumul a două sau mai multe căni de cafea în fiecare zi ar putea reduce riscul cu 66%.

O meta-analiză din 2017 a concluzionat că consumul de orice tip de cafea pare să reducă riscul de cancer hepatic, boli hepatice grase non-alcoolice și ciroză.

 

5. Cafeaua și sănătatea inimii

Două cești de cafea pe zi se pare ca ar fi potrivite pentru a proteja împotriva insuficienței cardiace.

Persoanele care au consumat cantități moderate de cafea în fiecare zi au avut un risc de insuficiență cardiacă cu 11% mai mic decât cele care nu au consumat-o.

În 2017 se declara consumul de cofeină moderat ca fiind bun pentru sănătatea cardiovasculară, inclusiv reglarea tensiunii arteriale.

Unele studii, însă, au descoperit niveluri mai ridicate de lipide (grăsimi) și colesterol din sânge la persoanele care au consumat mai multă cafea.

 

Valoarea nutrițională a cafelei

Cafeaua are un conținut scăzut de calorii, dar adăugarea de zahăr și friscă /lapte îi va schimba valoarea nutritivă.

Cafeaua neagră obișnuită (fără lapte sau alte adaosuri) este săracă în calorii. De fapt, o ceașcă tipică de cafea neagră conține doar aproximativ 2 calorii. 

 

Antioxidanții 

Boabele de cafea conțin și polifenoli, un tip de antioxidanți. Antioxidanții pot ajuta la eliminarea organismului de radicalii liberi, un tip de deșeuri pe care organismul le produce în mod natural ca urmare a anumitor procese.

Radicalii liberi sunt toxici și pot provoca inflamații. Oamenii de știință au găsit legături între inflamație și diferite aspecte ale sindromului metabolic, inclusiv diabetul de tip 2 și obezitatea.

În 2018, antioxidanți din cafea se dovedeau a  oferi protecție împotriva sindromului metabolic.

 

Riscurile din ceașca de cafea

Consumul de cafea prea mare poate avea, de asemenea, unele efecte adverse.

 

Cafeaua de calitatea slabă poate fi toxică

Cafeaua de proastă calitate poate avea o mulțime de impurități, care pot provoca boli, dureri de cap sau o senzație generală de rău. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă cafeaua este una slab calitativă. 

În 2015, cercetătorii au descoperit niveluri relativ ridicate de micotoxine în cafeaua comercială. Micotoxinele sunt substanțe toxice care pot contamina cafeaua ca produs natural.

Exista temeri privind și acrilamida, o altă substanță chimică prezentă în cafea, care poate fi periculoasă.

 

Cafeaua te poate ucide, not 🙂

Dacă bei 80-100 de căni (23 de litri) într-o sesiune scurtă. Această doză este letală și înseamnă 10-13 grame de cofeină. Cu toate acestea, înainte de a ajunge la acest punct, veți voma cea mai mare parte, deoarece 23 de litri de lichid sunt foarte mulți. Chiar și dacă bei 23 de litri de apă te poate ucide.

 

Consumul de cafea în sarcină

Cercetătorii au adăugat că consumul de cafea poate să nu fie sigur în timpul sarcinii. În cazuri mai rare se sugerează o legătură între consumul ridicat de cafea și pierderea sarcinii, o greutate redusă la naștere și nașterea prematură.

 

Fracturi osoase

Unele studii au descoperit că femeile care beau multă cafea pot avea un risc mai mare de fracturi osoase. Bărbații cu un aport mai mare de cafea, pe de altă parte, par să aibă un risc ușor mai mic.

 

Endometrioza

Poate există un risc mai mare de endometrioză la femeile care consumă cafea, dar nu există suficiente dovezi care să confirme o astfel de legătură.

 

Boala de reflux gastroesofagian

Persoanele care beau multă cafea pot prezenta un risc ușor mai mare de apariție a acestei afecțiuni.

 

Sănătate mintală

Consumul de cantități mari de cofeină poate crește riscul de anxietate, în special în rândul persoanelor cu tulburări de panică sau anxietate socială. Mai puțin frecvent, poate declanșa manie și psihoză la cei sensibili.

S-au studiat posibilele modificări permanente aduse de cafea chimiei creierului adolescenților. Oamenii de știință din spatele studiului și-au exprimat îngrijorarea că acest lucru ar putea crește riscul apariției anxietății la vârsta adultă.

 

La o cafea cu specialistul în nutriție

Consumul de trei până la patru cești de cafea intră se pare la un safe zone al sănătății. Dacă ai crescut cantitatea de cafea în ultimul timp, observi vreun efect negativ asupra stării de sănătate consultă un nutriționist care să aducă echilibrul într-o dietă personalizată în acord cu nevoile tale nutriționale.

Aproape de nevoile tale și o ceașcă perfectă de cafea, ATLAS.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie