Undeva în jurul întrebării „De ce nu?” roiește și zona de confort. Când nu răspunzi la întrebare, zona de confort devine plasa de siguranță aparentă sau mai degrabă o zonă dinamitată în drumul spre reușită. Este ieșirea din zona de confort drumul spre a face mai mult sau a face lucrurile altfel? Începe așa cum se spune, „viața de abia la capătul zonei de confort”?
Să povestim astăzi despre riscurile zonei de confort de la personal la business cu, Andrei Alexandrescu, psiholog și specialist în coaching.
Am auzit foarte des în ultimii ani urarea „mai ieși și tu din zona de confort” – la mese de Crăciun, la discotecă și, de ce nu, prin cărți. Într-adevăr și ca valoare medie, ne place mult stabilitatea și să facem lucrurile ca până acum. Desigur că dacă procedăm cu toții astfel până la sfârșitul vieții, nu mai inventăm nimic și nici nu mai lăsăm nimic după noi. Așa că de la capul locului, să le mulțumim generațiilor anterioare că au avut puterea să nu stea în confort și să iasă din el. Bieții de ei nu au știut ce bine ne vor face, mai ales că în anumite perioade istorice nici nu prea exista conceptul acesta, ca să nu mai amintim … despre cel de wellbeing.
Care-i treaba cu confortul
Am discutat și lucrat cu sute de oameni, printre care afaceriști/antreprenori (unii dintre ei nu s-au autointitulat astfel, așa că o fac eu pentru ușurința scrisului), „overachieveri”, olimpici, milionari, angajați în corporații și profesioniști independenți (psihologi, avocați etc.). Am văzut că putem să împărțim în două tabere – cei care vor să facă mai mult și cei care vor să facă ce trebuie să facă în anumite momente, și atât.
Nicio categorie nu e mai bună ca alta, pe motiv că cel mai important lucru pentru fiecare individ este să aibă o stare de bine în propria existență. De asemenea, oameni din fiecare tabără au ieșit de nenumărate ori din „zona de confort”. Ca o meta-analiză, ieșirea din zona de confort a fost pusă în cuvinte astfel:
Am vrut/simțit să fac X lucru la un moment dat, din Y motive. La început nu știam cum să fac / mi-a fost teamă / mi-a fost greu, dar până la urmă am făcut. Bine sau rău … a ieșit și am mers mai departe.
Observăm deci că acest proces este unic pentru fiecare dintre noi și reprezintă un proces de învățare, mânat de o motivație interioară sau exterioară, puternică sau nu. Procesul este guvernat de emoții și de feedback.
Ca exemplu, mă fascinează modul de gândire al unui prieten apropiat, care este și om de afaceri. Parcă reușește mereu să găsească soluții și să își câștige existența așa cum dorește.
L-am întrebat în diverse momente ale vieții cum procedează și mi-a spus, ca rezumat:
Eu când eram mic nu am avut tot ce mi-am dorit. Nu am fost atras de universități pentru că trebuia să-mi câștig existența prin ceea ce știam să fac sau prin ideile care îmi veneau. Dacă nu le puneam în practică repede, nu puteam trăi. Mai târziu a venit și familia cu copii cu tot și a trebuit să găsesc ceva din care să produc constant. Așa am ajuns să fac ce fac acum. Nu am avut timp să-mi fie teamă de necunoscut sau să mă gândesc că nu am încredere în mine.
Moduri de gândire
Vedeți ce s-a întâmplat aici? Nevoia de a supraviețui a reprezentat motivația perfectă, adică atingerea unei nevoi de bază. De asemenea, nevoia de a avea confort l-a făcut să iasă din „zona de confort” fără să se gândească nici măcar un minut la acest concept sau la temeri. Le-a avut, așa cum este normal, însă s-a refocusat pe ce a avut de făcut.
Am dat acest exemplu „extrem” pentru că are legătură cu supraviețuirea, în rol de motivator puternic. Cu siguranță că și cei care evoluează pe această bază, ating un platou.
Ca mod de gândire, avem nevoie să găsim acele combinații de interese, talente, abilități motivații care să ne ajute să ieșim din „zona de confort”. Dacă nu rezolvăm această bază, e foarte greu, dacă nu imposibil, să ajungem unde vrem sau măcar în altă direcție care ne-ar fi bună.
Desigur, dacă în fiecare zi ne spunem „mi-e bine așa”, nu are rost să punem presiune și să ieșim din zona de confort. Primul atribut este să „vrem” și apoi să avem „de ce și pentru ce”.
La birou
În mediul profesional este cerut, din ce în ce mai mult, „spiritul antreprenorial”. Chiar dacă această cerință este, conform denumirii, paradoxală (nu poți avea spirit antreprenorial, dacă nu ești antreprenor – este și o confuzie de identitate, cu efecte multiple, inclusiv în performanță) o putem transpune în nevoi concrete. Organizația X îl angajează pe Y nu pentru că „așa trebuie” sau pentru farmecul personal, ci pentru că trebuie să rezolve o serie de probleme. Societatea de astăzi din motive de dinamică și suprasaturarea piețelor are nevoie de oameni care să acționeze independent (decizii, focus pe obiective, rezultate), comunice eficient, delege, să-și ceară drepturile și susțină puncte de vedere ș.a.m.d.
În tot contextul acesta, ieșirea din zona de confort trebuie să aibă loc tocmai pentru a ne fi mai bine nouă, de aceea am și punctat în jurul ideii de „a ne simți confortabili să ieșim din ea”.
Până la urmă, tuturor ne place să fim apreciați, vrem ca munca noastră să conteze, să creștem profesional, să câștigăm mai bine, desigur, cu diverse procente. Asta nu înseamnă să punem presiune pe noi, pentru că putem ajunge printre altele la burnout, chiar depresie, ci să facem lucrurile altfel.
Dacă avem conflicte la serviciu, putem să trecem la rezolvarea lor, pentru că nouă ne va fi mai bine. Dacă poziția noastră profesională are de suferit, putem să ne cerem drepturile fără rușine.
La finalul zilei, este mult mai important să ne simțim bine, decât să fim cei mai aprigi judecători ai noștri sau să ne gândim la judecata altora.
Am avut cu toții un 2020 greu, ciudat sau diferit, iar în noul an este necesar să ne repliem și să credem în noi ,acționând în direcțiile importante pentru noi.
Dinafara zonei de confort … dar alături de voi,
Cu drag,
Andrei
