Sute de mii de europeni și peste un milion de americani experimentează în fiecare an litiaza renală, iar cei care au experimentat durerea chinuitoare știu că este printre cele mai chinuitoare, cunoscute deopotrivă și de bărbați și de femei.
Acum, noi cercetări efectuate de oamenii de știință de la Washington University School of Medicine din St. Louis oferă dovezi pentru a explica de ce unii oameni sunt mai predispuși să dezvolte litiază renală decât alții. Descoperirea lor deschide ușa către găsirea unor tratamente medicamentoase eficiente și a unui test care ar putea evalua riscul unei persoane de pietre la rinichi. Până să ajungem în acel punct, vă oferim informații utile, filtrate atent de către specialistul Hilio, Dr. Andrei Valentin Rusmir, medic specialist urolog.
Litiaza renală și categorii afectate
Litiaza renală este o afecțiune ce se caracterizează prin formarea de calculi la nivelul tractului urinar în urma precipitării unor substanțe ce în mod normal sunt prezente în stare dizolvată în urină.
Litiaza renală apare mai frecvent în rândul bărbaților, studiile epidemiologice demonstrând un raport bărbați – femei de 2,3:1 în rândul caucazienilor. Este o boală rar întâlnită în rândul copiilor, unele studii epidemiologice estimând o rată de 2,4 la 100.000 de copii.
Incidența maximă a litiazei renale este între decada a 4-a și a 6-ea de viață, fiind rar întâlnită sub vârsta de 20 de ani.
Cauzele formării pietrelor la rinichi și tipuri de calculi renali
Etiopatogenia litiazei renale este de obicei multifactorială, multiplii factori de risc fiind incriminați în producerea maladiei. Calculii se formează atunci când urina conține o cantitate mare de substanțe ce pot precipita și forma cristale, cum ar fi calciu, oxalat și acid uric, astfel depășindu-se capacitatea de diluție a acestora. În același timp în urină pot lipsi substanțe ce previn cristalizarea și agregarea cristalelor, necesare formării de pietre.
Principalele tipuri de calculi sunt calculii pe bază de calciu și oxalat, calculii de acid uric și calculii de struvit cauzați cel mai frecvent de infecții urinare. Mult mai rar se întâlnesc calculi de cistină ce apar în cadrul unei maladii genetice sau calculi medicamentoși ce pot apărea în tratamentul cu unele diuretice sau antiretrovirale.
- Calculi pe bază de calciu: până la 75% dintre calculi conțin în compoziția lor calciu, cel mai frecvent sub formă de oxalat de calciu. Oxalatul este o substanță naturală ce se găsește în alimente cum ar fi fructe și legume, ciocolată și nuci. Factorii alimentari, bolile metabolice, dozele mari de calciu și vitamina D precum și intervențiile chirurgicale bariatrice pot crește riscul de litiază calcică.
- Calculi de acid uric: apar în principal la pacienții ce prezintă asociat gută, consumă o cantitate mare de proteine animale sau au un aport hidric necorespunzător. De asemnea, anumiți factori genetici pot crește riscul de litiază urică.
- Calculi de infecție (struvit): apar la pacienții cu infecții urinare repetate și tratate necorespunzător. Calculii sunt adesea voluminoși și asimptomatici.
- Calculi de cistină: apar în cadrul unei maladii genetice ereditare caracterizată prin excreția urinară în exces a aminoacidului cistină (cistinurie).
Factorii de risc
- istoric familial sau personal – există risc crescut dacă pacientul are un membru în cadrul familiei cu litiază renală sau a mai avut în trecut litiază renală. Etiopatogenia litiazei reno-ureterale este multifactorială, însă istoricul familial reprezintă un factor de risc important.
- starea de hidratare – aportul hidric necorespunzător crește riscul de a dezvolta litiază renală;
- regimul alimentar – pacienții cu diete hiperproteice și cu aport crescut de sare și zahăr prezintă un risc crescut de a dezvolta litiază renală. Aportul crescut de sare mai ales crește cantitatea de calciu eliminată în urină și duce la formare de calculi;
- obezitatea;
- boli intestinale și istoric de chirurgie bariatrică – boli inflamatorii intestinale (Boala Crohn), diaree cronică și istoric de by-pass gastric produc anomalii în absorbția calciului și apei și cresc riscul de formare de calculi;
- alte boli – infecțiile urinare, hiperparatiroidismul, cistinuria și acidoza tubulară renală cresc riscul de litiază renală.
Semnele și simptomele litiazei renale
Pacienții cu litiază renală pot fi asimptomatici sau pot prezenta următoarea simptomatologie în cazul în care calculul migrează la nivelul joncțiunii pielo-ureterale sau la nivelul ureterului.
- colică renală – durere intensă lombară cu iradiere în flancul, fosa iliacă și regiunea inghinală homolaterală; evoluează în pusee
- disurie – urinare dificilă
- polakiurie – urinare frecventă și în cantitate mică
- hematurie – sânge în urină
- grețuri și vărsături
- frisoane
- febră
Diagnostic și investigații necesare
Diagnosticul în cazul litiazei renale asimptomatice poate fi incidental în cadrul unei ecografii abdominale de rutină sau efectuată pentru o altă patologie. În cazul litiazei renale simptomatice diagnosticul va fi suspicionat pe baza simptomatologiei dureroase și va fi confirmat prin ecografie și computer tomografie.
Se vor recolta analize de sânge pentru a evalua funcția renală și pentru a detecta eventuale complicații. De asemenea, se va efectua un examen sumar de urină și sediment urinar ce poate decela semne sugestive pentru litiază renală sau infecție urinară asociată. În cazul pacienților cu factori de risc sau cei cu litiază renală recurentă se va face o evaluare metabolică completă ce constă în examen de urină pe 24 de ore cu determinarea excreției calciului, citratului, oxalatului și a acidului uric precum și determinarea în sânge a parathormonului, acidului uric și calciului.
Forme de tratament
Tratamentul litiazei renale diferă în funcție de dimensiunea calculului, de duritatea acestuia și de locația acestuia în cadrul sistemului colector. În evaluarea acestor parametri, computer tomografia joacă un rol esențial.
Tratamentul medicamentos expulziv se indică în cazul calculilor renali cu dimensiune sub 7 mm ce au migrat pe ureter având rolul de a facilita eliminarea pe cale naturală a acestora. În cazul calculilor renali cu dimensiune peste 7 mm migrat pe ureter tratamentul va fi chirurgical minim invaziv pe cale endoscopică.
Tratamentul chirurgical al litiazei renale constă la ora actuală în diferite proceduri chirurgicale, majoritatea minim invazive, astfel încât doar în aproximativ 5% din cazuri este necesară o intervenție chirurgicală pe cale deschisă.
Complicațiile litiazei reno-ureterale
Complicațiile litiazei reno-ureterale pot fi redutabile, ele mergând de la simple infecții urinare asociate până la stări septice cu mortalitate mare în cazurile neglijate. De asemnea, în cazurile cu evoluție îndelungată, litiaza renală se poate complica cu insuficiență renală cronică sau chiar pierderea completă a rinichiului.
Măsuri de prevenție
Există măsuri generale de prevenție ce se recomandă în cazul pacienților cu risc scăzut pentru această afecțiune. Se recomandă un aport hidric corespunzător de 3 litri/zi care să asigure o diureză de 2,5l cu o dietă echilibrată bogată în legume și fibre. De asemenea, se recomandă un aport normal de calciu de 1 g/zi cu un aport limitat de proteine animale și de sodiu.
În cazul pacienților cu risc crescut pentru această afecțiune precum și în cazul celor cu litiază reno-ureterală recurentă se recomandă măsuri specifice de prevenție a recurențelor în funcție de tipul de calcul, în aceste cazuri fiind utilă o analiză a compoziției calculului.
Alimente de evitat
Se va evita consumul în exces a alimentelor bogate în oxalat, cum sunt: ciocolata, spanacul, cafeaua, ceaiul, nucile, sfecla roșie. De asemenea, se va limita aportul de proteine animale.
Alimente recomandate
Se recomandă un stil de viață sănătos cu un aport hidric corespunzător și o dietă echilibrată pe bază de fructe și legume.
Ești diagnosticat cu litiaza renală sau vrei o a doua părere în ceea ce privește abordarea afecțiunii? Ai mereu un medic urolog la îndemână!
