Ai avut vreodată senzația că mintea îți fuge în altă parte sau că îți privești viața ca din afară? Pentru unii oameni, astfel de momente nu sunt doar trecătoare. Tulburarea disociativă de identitate, cunoscută și ca personalitate multiplă sau dublă personalitate, poate transforma profund modul în care cineva se percepe pe sine și realitatea din jur.
Această afecțiune complexă și adesea greșit înțeleasă este marcată de prezența a două sau mai multe identități distincte, fiecare cu propriile amintiri, comportamente și moduri de a vedea lumea.
În acest articol vei afla care sunt cauzele, cum se manifestă tulburarea disociativă de identitate și ce soluții există pentru cei care se confruntă cu ea. Scopul nostru este să aducem mai multă claritate, empatie și sprijin pentru persoanele afectate și pentru cei care vor să înțeleagă mai bine această tulburare.
Ce este tulburarea de identitate disociativă?
Tulburarea de identitate disociativă (TID), cunoscută anterior sub denumirea de tulburare de personalitate multiplă, este o afecțiune psihică complexă. Ea se caracterizează prin prezența a două sau mai multe identități sau stări de personalitate distincte în aceeași persoană. Aceste identități alternative, adesea numite “alteruri”, pot prelua controlul asupra comportamentului individului în momente diferite.
TID reprezintă o formă severă de disociere. Aceasta este un mecanism psihologic prin care mintea se separă de experiențele considerate prea dureroase sau traumatice pentru a fi procesate în mod obișnuit. Persoanele care suferă de această tulburare se confruntă frecvent cu amnezie și cu o stare de confuzie legată de propria identitate. Ele au dificultăți în a-și aminti evenimente importante din viață și pot prezenta schimbări bruște de comportament. Un alt simptom este senzația de detașare de propriul corp sau de realitatea înconjurătoare.
Fiecare identitate alternativă poate avea propriile sale caracteristici. Acestea includ un nume, o vârstă și un gen diferit, amintiri și experiențe distincte, preferințe și abilități unice, precum și modalități proprii de a interacționa cu lumea exterioară.
Tulburarea de identitate disociativă este adesea asociată cu traume severe din copilărie, cum ar fi abuzul fizic, emoțional sau sexual. Fragmentarea personalității funcționează ca un mecanism de apărare, care are rolul de a izola amintirile dureroase și de a permite supraviețuirea psihică în fața unor evenimente copleșitoare. Persoanele care se confruntă cu astfel de traume pot dezvolta și alte probleme, precum bagajul emoțional, ce poate afecta starea generală de bine.
Deși tratamentul terapeutic este complex, cu ajutorul psihoterapiei și al unei abordări adecvate, pacienții cu tulburare de identitate disociativă pot învăța să-și gestioneze simptomele și să ducă o viață mai funcțională și mai bine integrată. În cazuri mai ușoare, psihoterapeuți specializați pot oferi sprijin și ghidare.
În secțiunea următoare, vom explora simptomele specifice ale TID, oferind o perspectivă detaliată asupra modului în care acestea afectează viața de zi cu zi a persoanelor afectate.
Simptomele tulburării de identitate disociative
Tulburarea de identitate disociativă se manifestă printr-o serie de simptome complexe, care au un impact profund asupra funcționării psihice și sociale a persoanei afectate. Principalele manifestări includ:
Prezența personalităților multiple
Caracteristica definitorie a acestei tulburări este existența a două sau mai multe personalități distincte în aceeași persoană. Aceste identități alternative, denumite și “alteruri”, pot avea vârste diferite, de la copil până la adult, genuri diferite, comportamente și maniere de exprimare distincte, precum și amintiri și experiențe separate.
Amnezie și confuzie identitară
Persoanele afectate se confruntă frecvent cu amnezie disociativă, manifestată prin incapacitatea de a-și aminti informații personale importante sau evenimente din viața lor. Pot apărea lacune de memorie cu o durată variabilă, de la câteva minute la zile întregi. De asemenea, persoanele pot experimenta o stare de confuzie profundă legată de propria identitate, valori și obiective.
Modificări bruște de comportament
Trecerea controlului de la o personalitate la alta poate genera schimbări dramatice și neașteptate în comportament. Acestea pot include modificări ale vocii, ale limbajului și ale gesturilor, precum și variații în ceea ce privește abilitățile și cunoștințele.
Alte simptome asociate
Persoanele cu TID pot experimenta și anxietate și atacuri de panică, depresie și gânduri suicidare, tulburări de somn și coșmaruri, precum și abuz de substanțe. Uneori, aceste simptome pot fi confundate cu tulburări de comportament.
Aceste simptome generează un disconfort semnificativ și afectează major funcționarea socială și profesională a persoanei. Diagnosticarea și tratamentul precoce sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții celor afectați de această tulburare complexă.
TID vs. alte tulburări disociative – cum le diferențiem
Tulburarea de identitate disociativă este cea mai severă formă din spectrul tulburărilor disociative, dar nu este singura. Pentru o înțelegere clară, este important să diferențiem TID de alte tulburări cu simptome similare:
- Tulburarea de depersonalizare/derealizare – Se manifestă prin senzația de detașare de sine (depersonalizare) sau de mediul înconjurător (derealizare). Persoana simte că se privește „din afară” sau că lumea este ireală, dar nu apare fragmentarea identității.
- Amnezia disociativă – Implică episoade de pierdere a memoriei pentru informații personale importante sau evenimente traumatice, dar nu presupune existența mai multor identități.
- Tulburarea disociativă nespecificată – Include simptome disociative care nu corespund exact criteriilor altor tulburări, dar provoacă disconfort semnificativ.
În comparație cu aceste tulburări, TID implică prezența activă a două sau mai multe identități distincte, cu trăsături proprii și episoade frecvente de amnezie între ele.
Cauzele și factorii de risc ai tulburării disociative
Tulburarea de identitate disociativă este strâns legată de experiențele traumatice severe, mai ales de cele survenite în copilărie. Principalele cauze și factori de risc includ:
Traume severe în copilărie
Cel mai important factor implicat în dezvoltarea tulburării disociative este expunerea la traume severe și repetate în perioada copilăriei. Printre acestea se numără abuzul fizic, sexual, emoțional sau neglijarea severă. Aceste experiențe traumatice depășesc capacitatea copilului de a face față și determină fragmentarea personalității ca mecanism de apărare.
Alte experiențe traumatice
Deși mai rar, și alte tipuri de traume pot contribui la apariția cauzelor disocierii. Acestea includ dezastre naturale, războaie, tortura, răpirea sau accidente grave.
Factori genetici și neurobiologici
Cercetările sugerează că ar putea exista o predispoziție genetică pentru disociere. De asemenea, traumele severe pot afecta dezvoltarea creierului și pot conduce la modificări neurobiologice, care cresc vulnerabilitatea la disociere.
Factori psihologici
Anumite trăsături de personalitate pot reprezenta factori de risc pentru dezvoltarea tulburării disociative. Aici putem include tendința de a evita sau de a nega situațiile dificile, capacitatea redusă de a face față stresului sau dificultăți în reglarea emoțională.
Mediul familial disfuncțional
Un mediu familial imprevizibil, haotic sau abuziv poate contribui la apariția tulburării disociative. Lipsa unui atașament sigur față de persoanele care îngrijesc copilul în primii ani de viață este un factor de risc important.
Consumul de substanțe
Abuzul de alcool sau de droguri poate exacerba simptomele disociative. De asemenea, el poate crește riscul de dezvoltare a tulburării, în special la persoanele care prezintă o anumită predispoziție.
Este important de menționat că nu toate persoanele expuse la traume severe vor dezvolta o tulburare disociativă. Factorii de protecție, cum ar fi un sistem de suport puternic și accesul la îngrijire psihologică adecvată, pot reduce riscul de apariție a acestei tulburări.
Identificarea cauzelor și a factorilor de risc reprezintă o etapă esențială în înțelegerea tulburării de identitate disociativă. Următorul pas logic este să analizăm modul în care această afecțiune este diagnosticată, proces care poate fi complex și necesită o evaluare atentă de către specialiști.
Cât de frecventă este tulburarea de identitate disociativă?
Tulburarea de identitate disociativă este rară, fiind diagnosticată la aproximativ 1-2% din populație, deși se estimează că numărul real al cazurilor este mai mare, din cauza dificultăților în recunoașterea și diagnosticarea corectă. În România, TID este puțin înțeleasă și adesea confundată cu alte afecțiuni psihice. Din acest motiv, mulți pacienți nu primesc sprijinul de care au nevoie. Informarea corectă și accesul la specialiști în sănătate mintală sunt pași esențiali pentru diagnostic și tratament eficient.
Mituri frecvente și greșeli de percepție
Tulburarea de identitate disociativă este adesea greșit înțeleasă din cauza modului în care este prezentată în filme, seriale sau cărți. Reprezentările exagerate contribuie la stigmatizare și la crearea unor așteptări nerealiste. Este important să demontăm câteva mituri frecvente:
- Mit: Persoanele cu TID sunt periculoase sau violente.
Realitate: Majoritatea persoanelor cu această tulburare nu reprezintă un pericol pentru ceilalți. Comportamentele violente sunt rare și nu sunt specifice TID. - Mit: TID este același lucru cu schizofrenia.
Realitate: Schizofrenia este o tulburare psihotică, în care apar halucinații sau idei delirante, în timp ce TID este o tulburare disociativă, fără pierderea contactului cu realitatea. - Mit: Alterurile sunt întotdeauna extreme (ex. copii vs. criminali).
Realitate: Alterurile pot fi foarte variate, iar multe sunt funcționale și nu au comportamente dramatice.
Informarea corectă este esențială pentru reducerea fricii și a prejudecăților față de persoanele cu TID.
Diagnosticarea tulburării de identitate disociative
Diagnosticarea tulburării de identitate disociative (TID) este un proces complex, care necesită o evaluare amănunțită realizată de un specialist în sănătatea mintală. Dată fiind natura complexă a acestei afecțiuni, stabilirea unui diagnostic corect poate fi dificilă și poate dura o perioadă considerabilă de timp.
Criterii de diagnostic
Conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-5), principalele criterii utilizate pentru diagnosticarea TID includ:
- Prezența a două sau mai multe stări de personalitate distincte.
- Amnezie recurentă pentru informații personale importante și evenimente cotidiene.
- Simptomele cauzează un disconfort semnificativ sau afectează funcționarea socială și profesională.
- Perturbările nu sunt atribuite efectelor unei substanțe sau unei alte afecțiuni medicale.
Metode de evaluare
Diagnosticarea TID implică, de obicei, un interviu clinic aprofundat, care are rolul de a evalua istoricul personal și medical al pacientului. De asemenea, se efectuează o evaluare psihologică, utilizând teste standardizate. Observarea clinică a semnelor de dedublare de personalitate și excluderea altor tulburări psihice sau afecțiuni medicale sunt, de asemenea, esențiale.
Simptome cheie evaluate
În procesul de diagnostic, specialiștii urmăresc prezența unor simptome specifice, cum ar fi manifestările evidente ale personalităților multiple, precum schimbări bruște de comportament și identitate, episoade de amnezie și confuzie identitară, prezența vocilor interioare distincte și simptome de depersonalizare, cum ar fi senzația de detașare de propriul corp.
Provocări în diagnosticare
Diagnosticarea TID poate fi complicată din mai multe motive. Aici putem include suprapunerea simptomelor cu alte tulburări psihice, tendința pacienților de a ascunde sau de a minimaliza simptomele, subtilitatea alterurilor și prezența frecventă a comorbidităților.
Dată fiind complexitatea acestei tulburări, diagnosticul trebuie stabilit cu precauție și doar după o evaluare completă, realizată de specialiști cu experiență în domeniul tulburărilor disociative.
Odată stabilit diagnosticul, este crucial să cunoaștem opțiunile de tratament disponibile pentru a gestiona și a ameliora simptomele tulburării de identitate disociativă. În secțiunea următoare, vom explora în detaliu aceste opțiuni, oferind o perspectivă asupra abordărilor terapeutice utilizate în mod obișnuit.
Opțiuni de tratament pentru tulburarea de identitate disociativă
Tratamentul tulburării de identitate disociativă necesită o abordare complexă și individualizată, care combină diverse metode terapeutice. Scopul principal este integrarea personalităților și dezvoltarea unor mecanisme adaptative sănătoase pentru gestionarea traumei.
Psihoterapia – fundamentul tratamentului
Psihoterapia reprezintă baza tratamentului pentru tulburarea disociativă, oferind un cadru sigur pentru explorarea și procesarea traumelor. Terapeutul colaborează cu pacientul pentru a dezvolta încredere și stabilitate emoțională, pentru a facilita comunicarea între diferitele personalități și pentru a ajuta la integrarea treptată a personalităților într-o identitate mai coerentă. De asemenea, se urmărește explorarea rolurilor și funcțiilor diferitelor personalități și dezvoltarea unor strategii de cooperare între acestea.
Terapia cognitiv-comportamentală
TCC se concentrează pe identificarea și modificarea tiparelor de gândire și de comportament disfuncționale. Ea ajută pacienții să dezvolte strategii concrete pentru gestionarea simptomelor, să învețe tehnici de reglare emoțională și să construiască abilități de adaptare mai eficiente.
Terapia dialectic-comportamentală
Oferă un cadru structurat pentru dezvoltarea abilităților de mindfulness, toleranță la stres și reglare emoțională. Această metodă combină acceptarea și schimbarea, ajută pacienții să-și gestioneze emoțiile intense, îmbunătățește relațiile interpersonale și facilitează integrarea diferitelor aspecte ale personalității.
Desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare (EMDR)
EMDR este o tehnică specializată, care ajută la procesarea amintirilor traumatice și la reducerea impactului emoțional al acestora. Această metodă utilizează stimularea bilaterală prin mișcări oculare, facilitează procesarea informațiilor traumatice și ajută la integrarea amintirilor într-un mod mai adaptativ.
Tratamentul medicamentos – când este necesar
Deși nu există un medicament destinat exclusiv tratării TID, în anumite cazuri poate fi necesară medicația pentru comorbidități frecvente, cum ar fi depresia majoră, anxietatea severă sau tulburarea de stres post-traumatic. Prescrierea se face doar de către un psihiatru, iar scopul nu este de a „vindeca” TID, ci de a atenua simptomele acute care interferează cu terapia. Tratamentul medicamentos este complementar psihoterapiei și nu o poate înlocui.
Abordări specializate
Alte opțiuni de terapie tulburare disociativă includ terapia de integrare, care se concentrează pe unificarea treptată a diferitelor personalități, terapia focalizată pe traumă, care abordează direct experiențele traumatice care au contribuit la dezvoltarea tulburării, și hipnoterapia, care poate fi utilizată pentru accesarea și procesarea amintirilor traumatice.
Viața cu tulburare de identitate disociativă
Viața cu tulburare de identitate disociativă (TID) reprezintă o provocare complexă, care afectează profund viața de zi cu zi a persoanelor diagnosticate. Această afecțiune, cunoscută anterior ca personalitate dublă, implică prezența a două sau mai multe identități distincte, care preiau controlul comportamentului în mod alternativ.
Provocări cotidiene
Persoanele cu TID se confruntă frecvent cu confuzie identitară și cu dificultăți în definirea propriilor valori și obiective. Ele pot suferi de amnezie pentru perioade semnificative de timp și pot uita evenimente importante. De asemenea, pot avea senzația de detașare de propriul corp, o formă de disociere frecventă în TID, pot prezenta schimbări bruște și neașteptate de comportament și de personalitate și pot avea dificultăți în menținerea relațiilor și a unui loc de muncă stabil.
Impactul emoțional
Viața cu TID poate genera o gamă largă de emoții dificile, inclusiv frustrare și furie, legate de lipsa de control asupra propriei vieți. Persoanele pot experimenta teamă și anxietate, legate de posibilele schimbări de personalitate, sentimente de izolare și de înstrăinare de cei din jur, rușine și vinovăție, asociate cu comportamentele diferitelor personalități, precum și depresie și gânduri suicidare în cazuri severe. În plus, traumele psihice pot complica și mai mult viața persoanelor cu TID.
Cum pot ajuta cei din jur? – Sprijinul aparținătorilor
Pentru persoanele cu TID, sprijinul din partea familiei, prietenilor sau colegilor poate face o diferență semnificativă în parcursul terapeutic. Aparținătorii pot contribui la reducerea stigmei și la facilitarea integrării prin:
- Ascultare empatică, fără judecată.
- Evitarea minimizării simptomelor („îți imaginezi” sau „exagerezi”).
- Stabilirea unor rutine clare, care să ofere predictibilitate.
- Învățarea despre alteruri și acceptarea acestora ca parte din identitatea persoanei.
În unele cazuri, este recomandată și terapia de familie sau de cuplu, pentru a facilita comunicarea și înțelegerea în relațiile apropiate.
Strategii de gestionare a tulburării disociative
Deși este provocatoare, viața cu TID poate fi îmbunătățită prin urmarea unui tratament psihoterapeutic specializat pe termen lung, prin dezvoltarea unor rutine zilnice stabile și predictibile și prin învățarea tehnicilor de gestionare a stresului și a anxietății. Crearea unui sistem de suport format din familie, prieteni și specialiști, precum și educarea celor apropiați despre natura tulburării, pot ajuta la reducerea stigmatizării.
Înțelegere, sprijin și speranță
Tulburarea de identitate disociativă este una dintre cele mai dificile și adesea neînțelese afecțiuni ale sănătății mintale. Dincolo de simptomele complexe și provocările cotidiene, în spatele diagnosticului se află o persoană care încearcă să facă față unei realități fragmentate, în căutarea coerenței, echilibrului și apartenenței.
Este esențial să înțelegem că vindecarea nu înseamnă întotdeauna „dispariția” completă a simptomelor, ci dezvoltarea unor strategii de integrare, acceptare și funcționare armonioasă. Cu răbdare, sprijin emoțional și terapie adecvată, mulți pacienți reușesc să-și recâștige stabilitatea interioară și calitatea vieții.
Psihoterapeuții de la Hilio sunt pregătiți să ofere sprijin specializat pentru tulburările disociative și alte afecțiuni emoționale. Poți căuta un specialist potrivit în orașul tău sau poți opta pentru ședințe online, în siguranță și confidențialitate.
Surse
- Young, S. (2024). Dissociative identity disorder: A review of the diagnosis that divides. Progress in Neurology and Psychiatry, 28(2), 12-18. https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/pnp.834
- Mitra, P., & Jain, A. (2023). Dissociative Identity Disorder. In StatPearls. StatPearls Publishing. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK568768/
- Dorahy, M. J., & van der Hart, O. (2023). Childhood trauma in patients with dissociative identity disorder: A systematic review of data from 1990 to 2022. European Journal of Trauma & Dissociation, 7(1), 100307. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S2468749922000527
- Chalavi, S., Vissia, E. M., Giesen, M. E., Nijenhuis, E. R., Draijer, N., Cole, J. H., … & Reinders, A. A. (2015). A systematic review of the neuroanatomy of dissociative identity disorder. European Journal of Psychotraumatology, 6(1), 27413. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S246874992030017X
- Coy, D. M. (2022). Beyond the DES-II: Screening for dissociative disorders in EMDR therapy. Journal of EMDR Practice and Research, 16(1), 25-38.https://spj.science.org/doi/10.1891/EMDR-D-21-00019
- Brand, B. L., & Stadnik, R. (2013). What contributes to predicting change in the treatment of dissociative identity disorder? Psychological Trauma: Theory, Research, Practice, and Policy, 5(1), 73-82. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5293140/
