Financiar

Cum (re) acționează financiar femeile | Ghid pentru EA și EL

Ca femei avem nevoie să ne implicăm activ și să obținem educație financiară și investițională pentru a deveni independente financiar.

Educatie financiara - de ce este important ca femeile sa aiba cunostinte financiare? Cum o poate ajuta la nivel personal, la nivelul familiei sau al sociaetatii in ansamblu.
Articol

La nivel global doar 23% dintre femei sunt implicate în deciziile de planificare financiară pe termen lung ale familiei lor. Interesant, nu? Toate acestea vin în contextul în care sunt implicate în schimb, în tot ceea ce privește cheltuielile de zi cu zi.

Ce e bine să știm este că, din educația financiară a femeii nu va beneficia doar Ea, ci și El, familia lor și întreaga Societate. Cam de la acest concept trebuie să pornim. Există un decalaj în schimb al educației financiare la femei față de barbați pe care ni-l explică cu tot cu soluții, specialistul ATLAS Adnana Popa, financial advisor.

 

Ajut familiile să-și gestioneze viața financiară de mai bine de 17 ani si în toți acești ani am văzut cum viața financiară a familiei se îmbunătățește semnificativ și are șansele cele mai mari să atingă maximul de potențial, atunci când femeia și bărbatul sunt implicați în mod egal în deciziile de planificare financiară. 

De ce? Răspunsul pe care l-am aflat este simplu: bărbații și femeile au abilități complementare și văd, de multe ori, din perspective diferite, motiv pentru care, doar lucrând împreună, au șansele cele mai mari să găsească cele mai bune soluții atunci când vine vorba despre viața financiară a familiei lor.

Din nefericire, în majoritatea cazurilor, femeia nu este implicată/ nu se implică activ în deciziile financiare pe termen lung ale familiei. Și asta nu doar în România, ci și în tările și mai dezvoltate. Conform unui studiu efectuat de UBS Global Wealth Management, 23% dintre femei, la nivel global, sunt implicate în deciziile de planificare financiară pe termen lung ale familiei lor. Interesant este că 85% dintre femei sunt implicate în finanțele de zi-cu-zi, adică cu cheltuieli necesare traiului agreat.

 

De ce femeile nu se implică activ în deciziile de planificare financiară ale familiei lor?

Conform studiului, atitudinea cea mai întâlnită la femei este: „El știe mai multe” despre subiect și pasează decizia partenerului. De fiecare dată când studiez rezultatele survey-urilor de alfabetizare financiară la nivel global, constat că femeile înregistrează, în mod consistent, un scor mai mic decât bărbații. Întotdeauna m-am întrebat DE CE? Și nu am fost singura… Gary Mottola, Investor Education la Financial Industry Regulatory Authority (FINRA) din SUA spune că:

Femeile înregistrează un scor constant mai mic decât bărbații la testele de alfabetizare financiară, iar acest decalaj poate avea un impact negativ asupra bunăstării lor financiare pe termen lung.

Dacă acum 50 de ani, femeile, în general nu aveau un job în afara gospodăriei astăzi situația este mult diferită: femeile au job-uri și profesii care cel puțin, le pot asigura independența financiară, chiar dacă se confruntă deseori cu discriminarea de gen. Este momentul ca femeile să se implice în luarea deciziilor financiare!

 

Ce poți face ca femeie pentru a închide decalajul educației financiare?

  1. Începe prin a te auto-educa! Dacă încă nu ai făcut primul pas spre educație financiară, ACUM este cel mai bun moment să începi. Află cum poți să-ți gestionezi mai bine banii, cum să investești, cum să planifici pe termen lung, cum să faci managementul riscului și cum să discuți cu familia chestiuni financiare.
  2. Implică-te în toate deciziile financiare ale familiei tale. Învață din experiență!
  3. Învață și despre finanțele unui business. Profită de oportunitățile de învățare oferite la locul de muncă și din această perspectivă.
  4. Învață de la partenerul tău. Dacă ai norocul ca partenerul tău de viață să dețină mai multe cunoștințe financiară ca tine, folosește această oportunitatea de a învăța și de a închide decalajul educației financiare dintre voi. 
  5. Dezvoltă-ți abilitățile de antreprenor. Chiar dacă nu intenționezi să ai propriul business, să ai kit-ul minim al unui antreprenor este un început minunat pentru „Viața Ta SRL”.

 

De ce este extrem de important pentru toți ca femeia să fie educată financiar?

Motivul nr.1: Luarea deciziilor financiare corecte

Femeile și bărbații sunt diferiți, în multe feluri. Îmbrățișând aceste diferențe și profitând de faptul că avem abilități și simțuri complementare, formând o echipă, avem șansele cele mai mari să luăm cele mai bune decizii pentru viața financiară a familiei noastre. 

Din educarea financiară a femeii nu va beneficia doar Ea, ci și El, familia lor și întreaga Societate.

Motivul nr.2: Pregătirea pentru situații neprevăzute

Cu toții avem nevoie să putem să ne pregătim pentru Neprevăzut. Atât pentru femei cât și pentru bărbați, viața este plină de necunoscut. O femeie educată financiar știe să se pregătească și pentru astfel de evenimente. Femeile trăiesc mai mult ca bărbații. Pentru a avea o viață financiară sănătoasă și atunci când sunt văduve, femeile au nevoie să știe cum să gestioneze finanțele. 

În România, 27% din divorțuri apar la cupluri căsătorite de peste 20 de ani (articol Ziarul Financiar). Dacă timp de 20 de ani femeia nu a luat decizii financiare și investiționale, după divorț va înfrunta situații foarte dificile până când va reuși să se stabilizeze. 

 

Motivul nr.3: Independența Financiară

„Ca femei, am primit din societate ca nu suntem bune sa gestionam bani sau ca nu ar fi feminin sa ne implicam în chestiuni de bani” spunea Amanda Steinberg (CEO DailyWorth) pentru Forbes. „ Este ironic faptul ca femeile care sunt atât de preocupate de sănătatea, bunăstarea și securitatea familiei, nu ar putea să înțeleagă chestiuni fundamentale despre finanțe, investiții și wellbeing financiar”. 

 

Sunt convinsă că am mai găsi multe alte motive pentru care noi, ca femei, avem nevoie să ne implicăm activ și să obținem educație financiară și investițională. Hai să dobândim încredere în noi, pentru a deveni independente financiar.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie