Este oare sindromul Stockholm doar o strategie de protecție și o metodă de adaptare pentru victimele abuzului emoțional? Știm, până în acest moment, că este categoric o strategie de supraviețuire și un mecanism de luptă care se bazează pe nivelul fricii, dependenței și traumei resimțite în situația de viață trăită.
Poate afecta, în egală măsură, victimele violenței în familie, victimele supuse abuzului emoțional de lungă durata, în cazuri de răpire, dar și membrii unor culte.
Vorbim despre un alt tip de dependență emoțională – sindromul Stockholm și despre importanța majoră a gestionării lui, nefiind listat în cea mai recentă ediție a Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale (DSM-5), alături de specialistul Hilio, psiholog clinician, Bogdan Pîrtoacă.
Ce este sindromul Stockholm?
Specialiștii folosesc termenul de sindrom Stockholm pentru a descrie un set de caracteristici psihologice, de regulă, sentimente pozitive, pe care le dezvoltă victimele unui abuzului sau ostaticii față de abuzatorii sau răpitorii lor.
Acestea au fost observate pentru prima dată la persoanele luate ostatice în timpul unui jaf bancar ce a avut loc în Stockholm, în 1973.
În acel incident, doi bărbați înarmați au ținut ostatici patru angajați ai băncii timp de șase zile, în interiorul unui seif bancar. Când s-a încheiat confruntarea, victimele păreau să fi dezvoltat sentimente pozitive pentru răpitorii lor și chiar și-au exprimat compasiunea față de ei.
Deși poate fi greu de înțeles cum ostaticii se pot identifica cu răpitorii, formează atașamente emoționale și chiar îi apără, după o încercare terifiantă, care le pune viața în pericol, se știe că acest fenomen neobișnuit poate apărea în unele situații. Pe lângă apariția sindromului Stockholm în incidentele cu ostatici, psihologii sugerează că acesta poate afecta și membrii unor culte, victimele abuzurilor familiale, chiar și sportivii.
Victima faimoasă a Sindromului Stockholm
Unul dintre cele mai faimoase exemple de victime cu sindromul Stockholm este Patty Hearst, o renumită moștenitoare a unei afaceri mass-media, care a fost răpită în 1974. Hearst și-a ajutat, în cele din urmă, răpitorii să jefuiască o bancă și și-a exprimat sprijinul pentru cauza lor militantă.
Un alt exemplu important este Elizabeth Smart, o adolescentă din Utah, care a fost răpită în 2002. Smart și-a arătat îngrijorarea pentru bunăstarea răpitorilor ei când poliția a găsit-o, în cele din urmă.
Simptome Sindromul Stockholm
Sindromul Stockholm este un concept psihologic folosit pentru a explica anumite reacții, dar nu este un diagnostic formal. Pentru că nu este de ignorat, oamenii legii și profesioniștii din domeniul sănătății mintale recunosc că sindro
mul Stockholm poate apărea. Prin urmare, există o acceptare generală și o conștientizare a afecțiunii.
O persoană cu efectul Stockholm poate începe să se identifice sau să formeze o legătură strânsă cu cei care au luat-o drept ostatic sau au abuzat-o.
Captivul poate începe să simpatizeze cu răpitorii sau abuzatorii și poate deveni dependent emoțional de ei. Acest lucru se întâmplă pentru că o victimă cu sindrom Stockholm poate deveni din ce în ce mai temătoare și deprimată și va arăta o capacitate scăzută de a avea grijă de sine. Acest lucru, la rândul său, îi va face mai dependenți față de cei care îi țin captivi, pentru îngrijire.
Victimele cu Sindromul Stockholm prezintă două caracteristici cheie:
- sentimente pozitive față de răpitorii lor și
- sentimente negative, cum ar fi furia și neîncrederea, față de rude, prieteni sau forțele de ordine. Victima se poate teme că acțiunile poliției i-ar putea amenința siguranța.
Nu există un set clar de criterii utilizate pentru a identifica dacă cineva are sindromul Stockholm. În plus, este posibil ca simptomele să se suprapună cu cele asociate cu alte diagnostice, cum ar fi tulburarea de stres post-traumatic, tulburarea acută de stres, sau „neputința învățată”. În acest din urmă fenomen, persoanele expuse în mod repetat la situații stresante și care nu dețin controlul propriu, își pierd capacitatea de a lua decizii.
O serie de simptome ce sunt similare cu cele întâlnite în tulburarea de stres post-traumatic se regăsesc la persoanele cu sindrom Stockholm. Acestea sunt:
- persoana tresare ușor;
- lipsa de încredere;
- sentimente de irealitate;
- flashback-uri;
- incapacitatea de a se bucura de experiențele plăcute trăite anterior;
- iritabilitate;
- coșmaruri;
- probleme legate de concentrarea atenției;
- incapacitatea de a se angaja într-un comportament care ar putea duce la eliberare;
- sentimente negative față de familie, prieteni sau autorități care încearcă să-i elibereze;
- sentimente pozitive față de persoanele care-i țin în captivitate;
- susține comportamentele răpitorului și motivația sa.
Cauze
Nu este foarte clar de ce apare efectul Stockholm. Experții în sănătate mintală au sugerat că este o strategie de protecție și o metodă de adaptare pentru victimele abuzului emoțional. Este o strategie de supraviețuire și un mecanism de luptă care se bazează pe nivelul fricii, dependenței și traumei resimțite în situația de viață trăită.
În 1995 Dee L. R. Graham, psiholog și profesor la Universitatea din Cincinnati, și colegii ei au arătat că sindromul Stockholm are o probabilitate mai ridicată să apară în următoarele patru condiții:
- victimele percep o amenințare pentru supraviețuirea lor venită din mâinile răpitorilor;
- victimele percep amabilități mici provenite din partea răpitorilor, cum ar fi primirea hranei sau faptul că nu au fost răniți;
- victimele sunt izolate din perspective diferite față de cele ale răpitorilor;
- victimele simt că nu pot scăpa din situație.
O posibilă explicație a modului în care se dezvoltă sindromul este că, la început, cei care iau ostatici pot amenința că vor ucide victimele, ceea ce creează frică. Dar dacă răpitorii nu rănesc victimelor, ostaticii ar putea simți recunoștință pentru micile acte de bunăvoință.
Ostaticii învață, de asemenea, că, pentru a supraviețui, trebuie să se adapteze la reacțiile răpitorilor lor și să dezvolte trăsături psihologice care să-i mulțumească pe aceștia, precum dependența și conformitatea.
Experții au apreciat că intensitatea incidentului traumatic împreună cu lipsa abuzului fizic față de victime, în ciuda temerilor victimelor față de apariția sa, creează un climat propice sindromului Stockholm. Negociatorii de ostatici pot încuraja dezvoltarea sindromului deoarece consideră că victimele pot avea șanse mai mari de a supraviețui dacă cei care iau ostatici își dezvoltă o anumită îngrijorare pentru bunăstarea ostaticilor lor.
Cum se manifestă sindromul Stockholm în relațiile de iubire?
Recunoașterea semnelor sindromului Stockholm într-o relație poate fi dificilă, deoarece acestea pot fi adesea confundate cu unele forme de atașament sau de devotament. Cu toate acestea, putem identifica următoarele:
- sentimente de teamă, neputință, dependență față de agresor,
- dificultăți legate de părăsirea relației sau revenirea la o viață normală după părăsirea unei relații,
- dezvoltarea unei legături emoționale complexe cu agresorul, caracterizată prin sentimente de frică, recunoștință și iubire;
- minimizarea sau negarea severității abuzului sau a prejudiciului cauzat de abuzator;
Ce determină apariția sindromului Stockholm în relații?
Cauzele apariției sindromului Stockholm în relații pot fi:
- un istoric personal de traumă sau abuz,
- absența suportului social sau, altfel spus, a sprijinului venit din partea familiei sau a prietenilor, determinând, în felul acesta, ca agresorul să fie principala sursă de sprijin emoțional al victimei,
- sentimente de neputință sau de lipsă de control,
- un alt factor care poate contribui la apariția sindromul Stockholm în relațiile abuzive este utilizarea de către abuzator a întăririlor intermitente. Aceasta înseamnă că abuzatorul alternează între a fi amabil și iubitor și a fi abuziv și crud. Acest lucru creează sentimente de imprevizibilitate și incertitudine din partea victimei, făcând-o mai probabil să se agațe de agresor în speranța de a primi dragoste și afecțiune,
- normele sociale și culturale pot juca, de asemenea, un rol în dezvoltarea sindromului Stockholm. De exemplu, dacă o victimă este crescută într-o cultură care prețuiește supunerea față de figurile autoritare, cresc șansele de apariție a sindromului Stockholm într-o relație abuzivă. În mod similar, dacă o victimă este expusă în mod constant la mass-media care romantizează relațiile abuzive, este mai probabil să creadă că abuzul este un semn de iubire și devotament.
Cum gestionăm sindromul Stockholm în relații?
Ruperea ciclului efectului Stockholm poate fi un proces lung și dificil, dar este unul posibil cu sprijinul și resursele potrivite.
Printre strategiile de depășire a acestei condiții putem include:
- apelarea la psihoterapie pentru a rezolva traumele și pentru a dezvolta mecanisme sănătoase de adaptare,
- participarea la un grup de sprijin pentru supraviețuitorii abuzului,
- stabilirea limitelor clare cu agresorul și respectarea lor,
- limitarea sau întreruperea contactul cu agresorul, dacă este posibil,
- concentrarea pe auto-îngrijire și pe construirea unui sistem de sprijin oferit de prieteni și familie.
Este important să ne amintim că întreruperea ciclului sindromului Stockholm nu este un proces liniar și pot apărea eșecuri. Este foarte important să fii răbdător și amabil cu tine însuți în această călătorie. În plus, poate fi util să te educi singur cu privire la dinamica relațiilor abuzive și la tacticile pe care le folosesc abuzatorii pentru a menține controlul. Aceste cunoștințe pot ajuta la recunoașterea și rezistența manipulării și îți pot fi de folos și în alte relații pe viitor. Amintește-ți că vindecarea este posibilă și există sprijin disponibil.
Cum se diagnostichează și cum se tratează sindromul Stockholm?
Sindromul Stockholm nu este recunoscut ca o afecțiune psihologică, prin urmare nu-l vom găsi într-un manual de diagnosticare și deocamdată nu avem un tratament standardizat. Putem să-l considerăm mai degrabă ca fiind un set de comportamente ce pot apărea în relațiile abuzive.
Cu toate acestea, similar cu tratamentul pentru Tulburarea de stres post-traumatic, tratamentul sindromului Stockholm presupune o intervenție psihoterapeutică și cel mai probabil, una farmacologică.
În procesul psihoterapeutic, persoanele care au sindromul Stockholm vor învăța să se raporteze într-un mod sănătos situațiilor de viață traumatizante. Vor fi sprijinite pentru a integra experiența, prin înțelegerea faptului că sentimentele pozitive dezvoltate față de abuzator, au fost o abilitate și o modalitate de supraviețuire. Vor fi încurajate să dezvolte modalități de acceptare a trecutului și strategii pentru a găsi sens sau un nou sens în viață, pentru a găsi puterea de a merge mai departe.
O enigmă fără sfârșit
Sindromul Stockholm este o afecțiune rară și acest lucru poate explica de ce cercetările din jurul său sunt atât de puține. Un raport al FBI din 1999 a constatat că 92% dintre victimele ostaticilor nu prezintă niciodată semne ale sindromului Stockholm.
Având în vedere că studiilor sindromul Stockholm li se adaugă an de an noi date, încă se încearcă o abordare și înțelegere a afectelor lui pe termen lung.
Dacă te-ai confruntat cu violență domestică sau ai fost victimă a unei răpiri ori a unui abuz emoțional și crezi că prezinți simptome ale sindromului Stockholm, nu ezita să contactezi un specialist Hilio.
Surse:
Fuselier G., 1999 Placing the Stockholm syndrome in perspective. FBI Law Enforcement Bulletin.
Bachand C, Djak N., 2018, Stockholm syndrome in athletics: a paradox. Children Australia.
Graham L. R., 1995, Loving to Survive Sexual Terror, Men’s Violence and Women’s Lives,
NYU Press.
Nair M., 2015, Stockholm syndrome – A self delusive survival strategy. International Journal of Advanced Research.
Namnyak, M., Tufton, N., Szekely, R., Toal, M., Worboys, S., & Sampson, E. L. (2008). ‘Stockholm syndrome’: psychiatric diagnosis or urban myth? Acta Psychiatrica Scandinavica, 117(1), 4-11.
Jameson, C. (2013). The” short step” from love to hypnosis: A reconsideration of the Stockholm syndrome. In Hope and Feminist Theory (pp. 25-43). Routledge.
