Iubirea capătă multe aspecte de-a lungul anilor, asta dacă ajunge la maturitate. Cum gestionăm sentimentele atât în faza de chimie pură cât și după, cum păstrăm iubirea și cum o transmitem sănătos mai departe?
Verificăm cu ajutorul specialistului ATLAS Psiholog clinician si terapeut, Mihaela Vasilescu, dacă sentimentele de iubire au termen de expirare și dacă uneori drumurile iubirii nu duc în același punct, unde duc:). Avem și soluții pentru fiecare sentiment unic, pus la încercare.
Cât durează iubirea? Există un termen de expirare al sentimentelor?
În iubire apar un cumul de sentimente, gânduri și comportamente pe care o persoană le trăiește în relație cu o altă persoană, dinamica fiind dictată de o combinație între genetică, chimie, biologie și evoluție. Iubirea poate trece prin diferite stadii. La începutul relației poate fi vorba de o iubire romantică, în care pasiunea îi menține pe cei doi îndrăgostiți într-o relație bazată pe atracție chimică, o iubire ce poate fi la început irațională, care, conform cercetărilor, poate dura între 12 – 18 luni. În acest timp, cei doi parteneri simt atracție fizică unul pentru celălalt iar pasiunea face ca cele două corpuri să se contopească. Odată ce acest scop a fost atins, apare un nou stadiu, cel al iubirii liniștite în care, în timp ce pasiunea scade, atașamentul față de partener crește. Conform studiilor, acest atașament durează în jur de 3 ani. Multe dintre relațiile ajunse în această etapă se destramă începând cu al patrulea an dar cele care rezistă se pot transforma în relații de prietenie în care apar sentimente reciproce de respect și admirație pentru partener, de acceptare a valorilor și atributelor pe care aceștia le au, de siguranță că partenerul îți va fi alături la bine și la greu.
Iubirea în cuplu comportă multe aspecte, expiră ea sau se poate transforma în ceva mai bun?
La baza relațiilor de cuplu bazate pe iubire sunt sentimente ce ne arată că nevoile noastre emoționale și psihice sunt văzute și împlinite, că ne putem baza pe partenerul nostru să fie lângă noi atunci când ne este bine dar și atunci când ne este greu. Nu aș spune că sentimentele expiră, mai degrabă ele scad în intensitate sau se transformă în alte sentimente.
Iubirea poate ține o viață dar sentimentele implicate într-o relație de iubire sunt diferite. La începutul relației putem trăi sentimentul îndrăgostirii în care întâlnim atracție fizică, dorință, senzații de „fluturi în stomac”. Pe măsură ce relația avansează, aceste emoții scad ca intensitate iar între parteneri se creează legături de atașament. Astfel, dacă cei doi au experiențe comune în urma cărora au învățat că se pot baza pe celălalt, că sunt prezenți activ la nevoile proprii și ale partenerului, se dezvoltă sentimente de încredere, siguranță, împlinire și înțelegere.
Cum îngrijim iubirea, cum o facem să crească sau să nu descrească?
Ca terapeut de cuplu, pot spune că iubirea poate fi îngrijită printr-o conștientizare a propriei identități, valori și principii, prin exprimarea nevoilor emoționale și psihice pentru ca partenerul să le cunoască, înțelege și satisface. Aceasta se realizează printr-o conectare constantă, prin ascultare activă și empatică, înțelegere și respect reciproc, validare și apreciere pentru eforturile partenerului dar și prin acceptarea și înțelegerea unor atribute pe care i le descoperim și pe care poate nu le-am putut vedea în perioada de îndrăgostire. Cred că iubirea poate crește ca intensitate pe măsură ce ne implicăm în relație, suntem acolo pentru celălalt, chiar și atunci când celălalt e vulnerabil și poate în durere iar noi alegem să fim acolo, prezenți și implicați.
Trece iubirea odată cu despărțirile?
Iubirea are nevoie să fie hrănită de cei doi parteneri. Acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Poate un partener devine prea preocupat de propria carieră, de dezvoltarea personală proprie sau chiar de creșterea copilului și celălalt partener se simte din ce în ce mai deconectat, abandonat sau respins. E un context în care poate să apară înstrăinarea și cei doi decid să se despartă.
Intensitatea sentimentului de iubire se diminuează în timp, în funcție și de cât de mult s-a investit în relație, de ceea ce simt partenerii când se despart. Putem vorbi despre o despărțire asumată și acceptată de ambii parteneri, în care sentimentul de iubire se transformă în unul de prietenie. Totuși, o despărțire presupune un sentiment puternic de pierdere, care are nevoie să fie procesat în timp.
Are relația altă dată de expirare față de iubire?
Într-o relație sănătoasă, în care cei doi parteneri sunt conectați unul la celălalt, atenți la nevoile lor, în care există înțelegere, acceptare, respect și reciprocitate, cu siguranță că iubirea însoțește relația.
Din păcate sunt și relații disfuncționale menținute de tipare de dependență și co-dependență între parteneri, în care aceștia au o percepție greșită asupra iubirii. Relația lor este menținută de sentimentele de frică că vor fi abandonați dacă vor cere sau că vor fi respinși dacă nu se sacrifică de fiecare dată pentru celălalt. Sunt relații toxice în care există abuzuri și violență în care iubirea probabil că nici nu a existat vreodată, ci doar iluzia unei iubiri pe care partenerii o caută încă din copilărie, atunci când au învățat ce înseamnă iubire.
Cum gestionăm sentimentele pentru celălalt după o ruptură, dacă nu ne dau pace?
O ruptură în relație presupune o pierdere a unor idealuri, a unui nivel de așteptare în ceea ce privește viitorul, a unei baze emoționale și posibil financiare sau poate a unui rol pe care nu îl mai ai în urma unei despărțiri. Este nevoie să ne dăm timp și spațiu pentru a putea conține emoțiile și trăirile cu care ne confruntăm, să ne adaptăm noii realități. Vorbim aici despre un travaliu de doliu, cu etape prin care partenerii pot trece prin sentimente de suferință pe care să încerce să le limiteze prin negarea realității sau prin izolare de persoana care provoacă emoții copleșitoare. Pot să apară sentimente de furie că nu poate schimba situația sau vinovăție că nu a putut face mai mult. În urma conștientizării că nu se mai poate face nimic poate să apară tristețea iar ca o ultimă etapă a procesului, poate să apară acceptarea și reinvestirea în activități sociale.
La unele persoane acest proces durează 6 luni la altele și doi ani. Iar altele trăiesc ani la rând sentimente de regret pentru ce ar fi putut să fie, rămânând într-un trecut ce nu le lasă să se conecteze la prezent. Suportul social și psihologic este foarte important în această perioadă pentru că o gestionare deficientă a sentimentelor poate conduce către, anxietate, depresie, dependențe sau izolare, cu consecințe pe termen lung.
Știm că a crescut rata divorțurilor post Covid dar ce s-a întâmplat cu sentimentele, ce ați observat în cabinet?
Se spune că atunci când apar simptomele, problema are cel puțin doi ani vechime. Sunt relații disfuncționale care supraviețuiesc pentru că partenerii apelează la mecanisme de apărare prin care fug de realitate, de un adevăr poate greu de acceptat. Fiind obligați de contextul de Pandemie să petreacă mai mult timp cu partenerii, unii dintre ei nu au reușit să mai acceseze aceste modalități de a face față situațiilor și au ales să se despartă sau sa devină infideli.
Dintre cei care au ajuns în cabinet, pot spune că sunt clienți care s-au îndreptat către ședințe individuale, din nevoia de a se înțelege mai bine. Aceștia au pornit un proces de dezvoltare personală, au învățat să-și înțeleagă emoțiile proprii, să-și identifice nevoile, să le exprime, să se iubească și să se accepte. Alți clienți și-au dorit să dea o șansă relației și au venit în ședințe de terapie de cuplu, într-un mediu sigur în care au învățat un limbaj comun de iubire, au învățat să se asculte și să-și exprime sentimentele, au căpătat curajul să-și arate vulnerabilitățile în fața partenerului, și au reușit să se reconecteze într-un tango al iubirii.
Prețuiesc oamenii mai mult iubirea ce o primesc sau o pot da post Pandemie (asta în cazul în care ar fi trecut)?
Oamenii au nevoie în continuare de parteneri de viață cu care să se poată conecta, doar că o parte dintre ei nu prea știu cum să facă asta. Ei sunt obișnuiți să fie criticați și caută vinovați pentru ceea ce nu funcționează. Au nevoie să învețe să creeze un context de viață suportiv, nonjudecativ, în care cei doi parteneri să se focalizeze pe conștientizarea emoțiilor și împlinirea nevoilor, nu pe găsirea vinovaților. E minunat să-i asiști în acest proces transformator, mai conectați unul la celălalt, deschiși în a se vedea, a se auzi, a se înțelege și a se accepta, atenți la nevoile proprii și ale partenerilor. Cei ce au trecut prin acest proces spun că apreciază modul în care au reușit să se cunoască pe ei și pe partenerii lor, felul în care trăiesc acum sentimentele de iubire. Ei simt că se pot baza că partenerul le este alături când viața nu este tocmai roz, prețuiesc iubirea ce o pot primi și o pot oferi, la rândul lor.
Cum transmitem iubirea ca moștenire ?
În primul rând avem nevoie să învățăm să trăim în iubire, cu iubire, să ne conectăm la noi și la partenerii noștri de viață, să dezvoltăm relații armonioase, pe principii de autenticitate, respect, reciprocitate, încredere că oricât de greu ne-ar fi, partenerul nostru este acolo să ne sprijine. Dacă copiii noștri se pot baza pe aceste modele sănătoase sau dacă iubirea pe care ei o primesc de la noi o percep ca pe o interacțiune caldă, deschisă, plină de afecțiune, cu empatie, predictibilitate, moralitate, putem spune că le oferim valori și principii prin care să dezvolte, ca viitori adulți, relații de cuplu sănătoase, pe care să le transmită mai departe următoarei generații.
Despre iubire în multe feluri și calea spre wellbeing în cuplu puteți discuta deschis și online cu unul dintre Specialiștii ATLAS.
