V-ați gândit vreodată la oase ca la un organ viu? Hmmm, uneori nici noi dar când densitatea lor este afectată, osteoporoza este deja în scenă ca afecțiune ce modifică întreaga arhitectură a oaselor dar și abordarea medicală. Osteoporoza crește enorm riscul de fracturi, numărul celor ce suferă de osteoporoză fiind estimat la peste douăzeci și două de milioane de femei și 5,5 milioane de bărbați.
Despre boala care nu doare dar are implicație directă în majoritatea fracturilor din lume, ne aduce informații concrete, specialistul ATLAS în reumatologie, Alexandra Kosevoi Tichie.
Ce este osteoporoza?
Termenul osteoporoză a fost folosit inițial pentru a defini “osul poros”, însă în anul 1994 Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a definit osteoporoză că fiind o afecțiune caracterizată prin scăderea masei osoase, modificarea arhitecturii osoase și prin creșterea riscului de fractură.
Ce este osul?
Osul este un organ viu, la nivelul căruia au loc diverse procese metabolice, întreținute de o multitudine de factori (ex: parathormon, vitamina D, etc) menite să îi păstreze integritatea. El este principalul organ de depozitare al calciului. Există 2 tipuri de os:
- Osul cortical ce reprezintă 80% din masa osoasă adultă și se găsește la nivelul diafizei (porțiunii medii) oaselor lungi (ex: femur) și la suprafața oaselor plate (ex: vertebre, coaste);
- Osul trabecular, care reprezintă 20% din masa osoasă adultă și se găsește la nivelul epifizelor (capetelor) oaselor lungi și la interiorul oaselor plate.
Din punct de vedere al componentelor osoase, acestea sunt:
- Matricea osoasă
- Mineralele osoase
- Celulele osoase
Cele mai importante celule implicate în metabolismul osos sunt osteoclastele responsabile de procesul de rebsorbție osoasă și osteoblastele responsabile de producția osoasă. Dacă în primele decade de viață procesul dominant este cel de producție osoasă, ulterior procesul dominant devine cel de remodelare și resorbție osoasă.
Cum poate fi diagnosticată osteoporoză?
Osteoporoza este o afecțiune lipsită de manifestări clinice, de aceea de multe ori este sub diagnosticată sau este descoperită în momentul în care un pacient suferă o fractură de stres. Fractură de stres se produce la nivelul oaselor afectate de osteoporoză în lipsa unui traumatism. Cele mai afectate zone sunt reprezentate de vertebre (“tasare vertebrală” – există câteva tipuri în funcție de severitate) și de colul femural. Incidența fracturilor osteoporotice este în continuă creștere. Împreună cu complicațiile și costurile aferente, acest tip de fracturi reprezintă o problema majoră de sănătate publică, se asociază cu un grad ridicat de mortalitate și morbiditate, cu un impact major asupra calității vieții pacientilor. Apariția unei fracturi vertebrale crește de 7 până la 10 ori riscul apariției unei alte fracturi vertebrale, iar prezența unei fracturi de col femural crește de 2 până la 10 ori riscul unei alte fracturi de col femural.
Screening-ul pacienților
Metoda de diagnosticare cea mai potrivită este screening-ul pacienților cu potențiali factori de risc. Acest lucru se face cu ajutorul testului DXA. Un scor T ≤ -2.5 DS este diagnostic. În mod obișnuit scorul T este calculat la nivelul coloanei lombare (vertebrele L1, L2, L3, L4) și la nivelul colului femural bilateral. În cazul în care există alte patologii asociate la aceste nivele (modificări severe de spondiloză vertebrală cu osteofite importante, proteză de sold, etc) scorurile vor fi ajustate în funcție de situație. Scorul T poate fi măsurat și la nivelul antebrațului.
Analize de laborator
Din punct de vedere al analizelor de laborator sunt necesare următoarele investigații: hemoleucograma, calciu seric, fosfor, magneziu, parathormon (PTH), TSH, 25 hidroxi vitamina D, fosfatază alcalină, transaminaze (TGO/TGP), creatinină.
Alte investigații
Pe lângă acestea, în funcție de situație se pot adaugă și alte investigații de laborator sau imagistice (radiografii, computer tomograf, rezonanță magnetică).
Factorii de risc pentru apariția osteoporozei
- Vârsta ( ≥ 50 ani);
- Sexul feminin;
- Etnia (caucazieni, asiatici);
- Factori genetici;
- Statura (subponderal);
- Tulburări ale ciclului menstrual (menarhă întârziată, amenoree, menopauză precoce);
- Deficite hormonale;
- Sedentarismul;
- Fumatul și consumul de alcool;
- Deficitul de calciu și vitamina D.
O parte dintre acești factori de risc pot fi eliminați prin schimbarea stilului de viață (activitate fizică regulată, aport optim de calciu și vitamina D, renunțarea la fumat/alcool).
Tipurile de osteoporoză
Osteoporoză primară:
- Osteoporoză juvenilă (copii și adolescenți);
- Osteoporoză idiopatică, care poate fi osteoporoză post menopauza (tip I) sau osteoporoză senilă (tip II, ≥ 70 ani).
Osteoporoză secundară:
- Osteoporoză secundară unor afecțiuni asociate:
- reumatologice: poliartrită reumatoidă, lupus eritematos sistemic, spondilartrite;
- endocrinologie: diabet zaharat, hipertiroidism, hiperparatoridism, hipogonadism;
- hematologice: leucemie, limfom, mielom multiplu
- sindroame de malabsorbție: boala celiaca;
- afecți uni genetice: hemocromatoza, fibroză chistică;
- Osteoporoză secundară unor medicamente (anticonvulsivante, antiretrovirale, glucocorticoizi, antipsihotice, chimioterapie, terapii hormonale)
Cum se tratează osteoporoza?
Tratament nonfarmacologic
Tratamentul nonfarmacologic vizează modificarea stilului de viață (alimentație sănătoasă, aport optim de calciu și vitamina D, renunțarea la fumat/alcool, evitarea sedentarismului, menținerea unei greutăți optime).
Pe lângă aceste măsuri, în cazul în care diagnosticul de osteoporoză este deja prezent, este importantă educația pacienților în vederea evitării apariției căderilor ce pot duce la producerea fracturilor de stres (reamenajarea spațiului de locuit – eliminarea taburetelor, covorașelor, cablurilor etc.), corectarea tulburărilor de vedere/echilibru, folosirea unor suporți de sprijin atunci când este necesar – baston/cârje/cadru).
Tratamentul farmacologic
Tratamentul farmacologic al osteoporozei implică:
- Agenți antirezorbtivi:
- Bisfosfonați (alendronate, risedronat, acid zoledronic)
- Modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen (raloxifen)
- Tratament biologic (denosumab – anticorp monoclonal împotriva RANKL – ligandul activatorului al receptorului factorului nuclear kappa-B)
- Agenți anabatici:
- Analog de parathormon – teriparatide
- Tratament biologic (romosozumab – anticorp monoclonal anti sclerostină)
Durata tratamentului pentru osteoporoză
Durata tratamentului este stabilită în funcție de particularitățile fiecărui pacient și de răspunsul la tratament. Reevaluarea tratamentului se face la minim un an de la inițierea acestuia cu ajutorul DXA. Se recomandă că această investigație să fie efectuată pe același aparat unde a fost efectuată inițial.
Cine tratează osteoporoza?
Această afecțiune poate fi tratată atât de medicul reumatolog, cât și de medicul endocrinolog, însă este important că toate celelalte specialități să aprecieze riscul de apariție al osteoporozei. Medicația este aleasă în funcție de particularitățile pacientului, de tipul de osteoporoză, de răspunsul la alte tratamente și de comorbiditățile asociate.
În contextul epidemiologic actual, multe tipuri de osteoporoză pot fi diagnosticate și monitorizate și prin intermediul telemedicinei. Tot în acest context propice creșterii nivelul de sedentarism și scăderii nivelului de vitamina D (prin lipsa expunerii la soare), screening-ul precoce este deosebit de important. Pacienții pot beneficia prin intermediul consultațiilor virtuale de evaluarea riscurilor de apariție ale osteoporozei, precum și de tratament personalizat.
