“Mami dacă ai avea pielea neagră, cred că nu mi-ar mai plăcea de tine”! Sunt vorbele lui David (6 ani). Copiii culeg mai târziu ce astăzi le devine adevăr.
Libera circulație, accesul copiilor de la vârste mici la călătorii în afara țării, mediul privat de învățământ, internetul – au adus mult mai devreme în prim plan abordarea rasismului în școală dar și în familie, comparativ cu 20 de ani în urmă. Expunerea, curiozitatea copiilor și sinceritatea lor naște întrebări la vârste tot mai fragede, iar din familie pornesc inițial, toate tiparele educaționale și comportamentale.
Cum facem ca acel copil să înțeleagă că toți oamenii merită iubiți, tratați, măcar într-o lume puțin mai echilibrată, în mod egal? Iubirea, prietenia, relațiile sociale nu ar trebui condiționate fie că vorbim despre culoarea pielii sau diversitate în gândire, de etnie sau despre felul în care ne-am născut sau am decis să devenim.
Despre cum ar fi bine să abordați subiectul când e un copil alături sau când el însuși pune întrebările și unde e pericolul ca un copil cu părinți ce au tendințe rasiste să devină și el rasist, investigăm azi cu Specialistul ATLAS în parenting, Psih. Andra Zaharia.
Rasism și discriminare
Rasismul și discriminarea sunt prezente în viețile noastre, însă nu întotdeauna găsim cuvintele potrivite pentru a le vorbi copiilor noștri despre ele. Poate pentru că încă nu-i simțim pregătiți pentru a înțelege delicatețea cu care tratăm aceste subiecte sau pentru că noi înșine nu reușim să ne adaptăm discursul și explicațiile adecvat vârstei lor.
Oricum ar fi, o discuție despre rasism sau discriminare este oricând binevenită pentru că cei mici vor remarca diferențele dintre ei și semenii lor de la o vârstă încă fragedă. Astfel că, încă din primul an de viață, copiii vor constata că ochii, pielea sau părul nu au aceeași culoare pentru toată lumea. Dar dacă atunci sunt prea mici pentru a-și exprima observațiile într-un mod cert și clar, odată ce își vor dezvolta limbajul verbal ei vor pune în cuvinte și în propoziții neclaritățile sau curiozitățile.
Cu cât părinții vor fi mai disponibili în a le răspunde copiilor despre rasism, cu atât se vor constitui într-un model bun de urmat. Deschiderea adultului va fi cel mai bun exemplu pentru cei mici că subiectul nu este nici pe departe un subiect tabu sau rușinos și cu cât părintele se va menține în zona de neutralitate și va trata subiectul cu responsabilitate și obiectivitate, cu atât mai mult va normaliza atitudinea copilului față de diferențele dintre oameni.
Rasismul în Europa și România
Raportul din 2019 al Agenției Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale (FRA), care promovează și protejează drepturile omului în UE arată faptul că rasismul este încă foarte prezent în viața noastră de zi cu zi, 1 din 3 persoane de culoare fiind hărțuite rasial, iar 4 din 10 persoane considerând că nimic nu s-ar fi schimbat dacă ar fi raportat cazul.
În ceea ce privește România, în ultimii ani s-a pus accentul foarte mult pe educarea generațiilor tinere despre ceea ce înseamnă rasismul și impactul acestuia atât din punct de vedere psihologic, cât și sociologic.
A judeca o persoană după aspectul fizic, apartenența la o anumită rasă sau cultură nu sunt încurajate în România, iar dreptul la egalitate este reglementat chiar prin Constituția României. Însă acest lucru nu este de ajuns pentru a descuraja rasismul, căci educația pe acest subiect trebuie să înceapă din sânul familiei, din primii ani de viață. Familia constituie locul în care se pun bazele valorilor personale, primul și cel mai important model al copilului de raportare la sine și la ceilalți. Dacă acest model este unul defectuos, copilul va porni la drum în viață cu un bagaj de stereotipii, prejudecăți, credințe și valori defectuoase pe care le va aplica și replica apoi în viața sa adultă.
Cu toate aceste neajunsuri educaționale, problema rasismului este mult mai conștientizată și, poate, mai diminuată decât în urmă cu 15-20 de ani. La acest lucru a contribuit libera circulație și mobilitatea crescută de care cu toții beneficiem și ne bucurăm în ultimii ani. Libertatea de a vizita diverse colțuri ale lumii, de a intra în contact cu noi culturi, de a cunoaște noi obiceiuri și oameni de variate naționalități, ne sporește gradul de deschidere, de toleranță și acceptare a ceea ce e diferit de ceea ce trăim în viața de zi cu zi. La toate acestea se adaugă și valul de imigranți sau expați care au ales România ca țară de adopție temporară sau chiar definitivă și care ne familiarizează cu tot ceea ce le este specific din punct de vedere cultural și tradițional.
Rasismul pe înțelesul copiilor
În explicațiile lor, părinții pot sublinia faptul că rasismul nu se referă doar la diferențele de culoare a pielii, ci și la culoarea și textura părului, forma nasului, forma și culoarea ochilor sau apartenența la o anumită rasă sau cultură.
În construirea răspunsurilor cât mai corecte și mai adecvate, părintele poate folosi resursele puse la îndemână chiar de universul copilului: colegii de la grădiniță sau partenerii de joacă, cărțile de colorat sau de povești, desenele animate sau filme în care se poate regăsi diversitatea rasială etc.
Pentru a exemplifica și mai mult diversitatea și varietatea, adulții pot pune accentul pe faptul că oamenii, chiar dacă sunt membrii aceleiași familii, nu seamănă între ei, ceea ce ne face pe toți să fim unici și diferiți, fiecare în felul nostru. Astfel, folosind exemple uzuale, din viața de zi cu zi, copiii vor deveni mai conștienți de faptul că diversitatea există chiar lângă ei, integrând-o mai ușor, și pot înțelege și mai bine ca „a fi diferit de ceilalți” nu reprezintă ceva negativ.
În tot discursul său despre rasism, este necesar ca adultul să se asigure că transmite copilului mesajul că discriminarea aduce cu sine emoții și trăiri negative, că poate produce durere și suferință celui care este discriminat și că nu este un comportament acceptat sau încurajat de către familie sau societate. Toți oamenii, indiferent de culoarea pielii, limba vorbită sau cultura din care fac parte, sunt egali și au aceleași drepturi și nu îi este permis nimănui să glumească sau să aibă comentarii răutăcioase în legătură cu aceste aspecte. Mai mult, adulții îi pot încuraja pe cei mici să semnaleze aceste comportamente ori de câte ori apar, să nu le perpetueze și chiar să fie de ajutor victimelor discriminării și rasismului.
Copiii sunt oglinda comportamentală a părinților lor. Dacă dorim o generație tânără fără stereotipii, fără prejudecăți, care să ofere libertate și spațiu semenilor, indiferent de naționalitatea, cultura sau trăsăturile fizice, trebuie să ne asigurăm că și noi, adulții, suntem ceea ce le cerem copiilor noștri să fie. Cu cât noi vom aborda lumea cu acceptare necondiționată, cu cât vom fi deschiși să cunoaștem și să integrăm în viața noastră mai multe culturi fără a generaliza sau a scoate în evidență neajunsurile sau aspectele negative ale acestora, fără a privi cu reticență tot ce e nou sau nefamiliar, cu atât vom da mai departe copiilor noștri lecția acceptării celorlalți în toată unicitatea și diversitatea lor.
Un subiect delicat ca și rasismul poate fi mai bine abordat în beneficiul sănătății psiho-emoționale, cu ajutorul specialiștilor în parenting.
Spune DA echilibrului și NU rasismului, cu ATLAS!
