A creat cea mai solidă punte între public și doctori. Prin inițiativa sa ”Leapșa de sănătate” dorește să ofere oamenilor informații medicale de calitate, din surse sigure. Se regăsește printre cei mai urmăriți medici din online-ul românesc și este un scriitor sensibil și dedicat, așa că l-am provocat pe doctorul Vasi Rădulescu să vorbească deschis despre propriile vulnerabilități psihice dar și despre slăbiciunile românilor, în general.
A: Deși esti medic, prin inițiativa ta ”Leapsa de sănătate” și prin cărțile tale, te descoperim și ca un bun cunoscător al mentalului colectiv românesc. Dacă trebuie să caracterizezi în câteva cuvinte românii, care ar fi acelea?
VASI: Din interacțiunile mele directe sau mijlocite de platformele de socializare, românii formează o mulțime pestriță, greu de categorisit. Am observat o aplecare semnificativă spre mituri medicale care n-au niciun fundament științific, o închistare când vine vorba de problemele psihice, un anacronism general în societate și-o discrepanță clară între generații. Mi-e greu să discut amplu și să fac analize exacte, pentru că fenomenul de bulă există și bula mea din Facebook tinde să aibă tot mai mulți oameni dezghețați, implicați în cauze sociale, deschiși la a comunica civilizat și a schimba în bine niște lucruri. Cel mai recent exemplu este cel cu vârstnicul bătut la Brașov, deja-cunoscutul domn D., unde dintr-o aparent banală postare s-a născut un val de bine și s-a generat o campanie prin care, în doar câteva zile, am strâns suma de 20.000 de euro, cu care am cumpărat o casă pentru acest om. Dar să nu ignorăm bătaia aceea cruntă, să nu uităm că omul era etichetat drept nebun pentru că descria niște submarine zburătoare (s-a dovedit că erau în legătură cu o maladie Alzheimer) sau că era categorisit drept alcoolic. Societatea asta are încă probleme fundamentale pe care trebuie să le reparăm, întâi să le identificăm clar, desigur, și apoi să le reparăm. Nu-mi permit generalizarea, ar fi păcat să cad în prăpastia asta, dar nu pot ascunde probleme sub o manta netedă și roz, ubicuă, că nu există așa ceva.
A: Au nevoie românii de psiholog?
VASI: Toți oamenii au probleme în bucata asta de-o numim viață. Nu există om fără probleme. Apelează la specialist nu cel care deține probleme, ci acela care dorește o rezolvare. În sfera psihică, activitatea, raportul direct cu pacienții, dar și propria experiență mi-au arătat cât de important e acest registru și cât de bine ar fi să discutăm deschis despre tulburările noastre și să apelăm cu încredere la psiholog sau psihiatru. Îmi place să cred că-n armonie deplină, organele din noi stau îmbrățișate și se ajută unul pe celălalt. Într-o depresie, își întorc spatele unul altuia și apare o stare de vrie. Experimentăm palpitații, dureri sternale, respirație greoaie, simțim că ni se oprește inima, avem crampe musculare, trecem prin dureri de cap, avem grețuri, arsuri gastrice, senzații de balon în zona stomacului, tranzitul intestinal se alterează, dispoziția se prăbușește, stima de sine coboară brusc, ne izolăm, intrăm în cercuri vicioase cumplite și, în stările acestea, ne creștem ulterior riscurile pentru bolile clasice. Persistența în această sferă aduce numai lucruri rele.
A: Te-ai confruntat cu situații în care ai fost nevoit sa recomanzi un psiholog/psihiatru unui pacient care a ajuns la tine? Ne poți împărtăși o experiență de acest fel?
VASI: De multiple ori. Dincolo de pacienții proprii, fac asta frecvent cu persoanele apropiate, fără nicio rușine. Ele mi se destăinuie, discutăm deschis și mereu recomand un specialist, pentru că e act de normalitate. Pot da exemplu aici tot aventura cu domnul D., care, la vizita mea în spitalul din Brașov, mi-a oferit niște elemente sugestive pentru o afectare mai veche, dincolo de șocul posttraumatic inerent. Fabula, uita, alterna planurile. Am recomandat atunci un consult psihiatric și, coroborat cu alte examinări într-o internare dedicată în alt spital, au dus la diagnosticul amintit.
A: Care sunt cele mai comune idei/ fraze stigmatizante pe care le auzi frecvent în cabinet sau la oamenii din jurul tău?
VASI: Sunt trei raporturi aici, unul mai delicat decât celălalt. În relația medic – pacient, văd de multe ori reticență în a discuta despre problemele psihice, de teama de a nu fi imediat împins către psihiatru, asta însemnând automat o gravitate semnificativă și implicit o medicație cu nenumărate riscuri asociate. Sigur că medicul poate lămuri lucrurile și are datoria să facă asta, dar încă remarc rețineri. Al doilea raport, medic – medic, mi se pare și mai sensibil. Când eram rezident, am avut colegi alături de care conversam amplu pe subiectul depresiei; ne temeam cu toții de ceilalți medici care oricum cereau foarte multe de la noi, ne era frică de etichetări absurde, pentru că, ce noutate, oamenii încă se bârfesc și se mănâncă între ei. Al treilea raport, pacient – medic, e poate cel mai delicat; nu știu cine s-ar lăsa pe mâinile unui doctor depresiv. Din aceste considerente, mulți țin luptele ascunse. Eu le-am făcut publice și nu regret nimic, pentru că am vrut să îndemn oamenii la conștientizare și deschidere în această zonă.
A: Cum crezi că putem combate stigmatizarea sănătății mintale în România?
VASI: Avem cu toții propriii monștri pe umeri și-i purtăm după noi, cocoșându-ne. Ideea că putem singuri să ne debarasăm e o himeră. Că citim noi treizeci de cărți și reatingem echilibrul. Că aplicăm o schemă, că schimbăm câte ceva prin arhitectura vieții și gata, hocus pocus, reapare armonia. Viața nu-i așa. Trebuie să ne deschidem mai mult, să știm să strigăm după ajutor, să acceptăm ajutorul, să ne alegem specialiști buni, să fim receptivi la soluțiile propuse de ei, pliate pe suferințele noastre. Povestirea sinceră a propriilor lupte, chiar în spațiul public, nu atrage automat degete punitive și luări în derâdere, ci impulsionarea celorlalți, chiar apropierea mai strânsă de ceilalți. Am experimentat asta din plin cu ”Dragă inimă”, prima mea carte, care conține niște fragmente cu iz de confesiune; mi-a fost frică la un moment dat de optica cititorilor și am vrut să arunc totul. Apoi am zis să am curaj, să scot cartea și voi vedea apoi. Reacțiile oamenilor au fost incredibile, pozitive, înălțătoare.
A: Care sunt principalele bariere care ne împiedică pe noi românii să accesăm servicii de sănătate mintală?
VASI: Multe spitale nu au psiholog sau psihiatru în circuitul lor. Am văzut spitale cu secție de oncologie care nu dețin ajutor pe partea psihică. E strigător la cer. Când un om are de dus o bătălie atât de grea, consilierea psihică este obligatorie. La Brașov venea o doamna psiholog care făcea voluntariat acolo. Psihiatru nu exista, se făcea o listă, doar în cazuri limitate, și venea un psihiatru care ținea de alt centru. Asta într-un spital de urgență, mare, municipal. Apoi mai este teama despre care am tot vorbit și reticența, vulnerabilitatea expusă, lipsa de includere a acestui domeniu în aria de normalitate. Statutul economic precar al multor persoane nu permite nici el vizite la cabinetele private, când cele de stat sunt deficitare ca număr sau lipsesc cu desăvârșire în multe areale.
A: Consideri că profesia de medic este una privilegiată? Teoretic, un medic – persoană educată, cu status social înalt și cu resurse materiale – n-ar trebui să se confrunte cu probleme ce țin de sănătatea mintală. Așa să fie?
VASI: E o paradigmă aici. Medicii au o profesie nobilă, fac parte din elita societății, sunt și relativ bine plătiți acum, dar din păcate se lovesc de probleme cu duiumul. Volumul mare de muncă, gărzile grele, condițiile nu tocmai corespunzătoare din multe spitale, presiunile existente din partea unor pacienți sau din structurile interioare, lipsa unor reforme eficiente din sistem, blamările continue, toate întrețin fenomenul de burnout, uzura psihică teribilă, dezamăgirile. E meseria care presupune o suferință groaznică, statul pe o zonă îngustă dintre viață și moarte, lucratul cu cel mai fragil material, cu riscuri mari de greșeli. Toate fac medicul mult mai predispus la derapaje mintale.
A: Ai experimentat până acum vreun moment de instabilitate sau slăbiciune emoțională? Ce te-a ajutat cel mai mult sa îți recapeți echilibrul?
VASI: Da. Eram în anul trei de facultate când, din cauza unor probleme în familie, m-am trezit în nevoia de a mă întreține singur. Dimineața mă duceam la cursuri și lucrările practice sau stagiile din spitale, apoi fugeam la job și munceam până seara târziu. Nici n-am știut unde să mă opresc, pentru că la locul de muncă doream să cresc și să fac cât mai multe lucruri. Cu odihnă puțină și măsuri insuficiente de contrapondere, m-am prăbușit. Am experimentat din plin atacuri de panică, perioade lungi de depresie, anxietate și toate simptomele descrise mai sus, când organele nu mai sunt îmbrățișate între ele. Am beneficiat de ajutorul unui psihoterapeut, mi-am restructurat activitățile, n-am mai alergat după foarte multe lucruri care în esență mă îndepărtau de mine.
A: Care sunt primii 3 pași importanți pe care orice persoană care se confruntă cu anxietate, depresie, epuizare, burn-out ar trebui să-i parcurgă pentru a fi mai bine cu ei?
VASI: În primul rând să recunoască problemele și să dorească genuin rezolvarea lor. Să discute cu cei apropiați. Să nu-și complice viețile cu fugi absurde. Să apeleze cu deschidere la specialiști. Să aibă mereu măsuri de contrapondere la muncă și la uzura generată de muncă. Să nu prefere singurătatea. Singurătatea e un flagel teribil.
Interviu realizat de Alexandra Tîrpea.
În comunitatea Hilio peste 200 de specialiști în psihoterapie, parenting, nutriție și coaching sunt pregătiți să te asculte și să te ajute să fii mai 1bine cu tine, profesional și în relația cu familia și prietenii, oriunde te-ai afla.
