Se întâmplă deseori să atribuim cuvântul „nebun” unei persoane care ne deranjează atât pe noi cât și spațiul în care ne desfășurăm activitatea sau cuiva care se pune într-o situație în care noi nu ne putem imagina. De exemplu, celui care vorbește prea tare la masa de lângă noi din pub, omului care își cumpără ceva ce în mod normal nu și-ar permite sau prietenului care nu poate să își mai ia gândul de la cineva pe care abia a întâlnit.
Din păcate, majoritatea oamenilor obișnuiesc să folosească „nebun” și pentru a descrie o persoană care suferă de o afecțiune psihiatrică.
Ce înseamnă stigma?
Stigma este un cuvânt la origine grecesc, care se folosea ca o emblemă pentru a categoriza sclavii. Cuvântul se putea defini și ca defect sau rușinos.
Sociologul Goffman a descris stigmă ca fiind un adjectiv, un comportament sau o reputație care discriminează într-un anumit fel și încadrează un individ într-un stereotip neacceptat în societate. Eric Goffman identifică în cartea sa „Stigma: Notes on the management of spoiled identity” trei tipuri de stigmă:
- asociată cu deficiențele fizice
- cea a defectelor de caracter (include afecțiunile psihice, homosexualitate, persoanele care au fost încarcerate, cele cu credințe politice radicale)
- stigmă legată de apartenență la un anumit grup cultural (rasă, nație, religie)
Stigma socială și autostigma
Deși au trecut aproximativ 50 de ani de la apariția cărții lui Goffman iar informațiile sunt mult mai accesibile, stigma încă este prezentă într-o proporție foarte mare din societate. Într-un articol realizat în cadrul campaniei Changing Minds din U.K. s-a observat că persoanele cu adicții (etilice sau alte substanțe psihoactive) sau cele care suferă de schizofrenie sunt cele mai stigmatizate.
Majoritatea persoanelor participante la studiu au crezut că aceștia sunt periculoși, imprevizibili, iar mai mult de jumătate din participanții la studiu au susținut că persoanele cu adicții sunt vinovate pentru afecțiunea lor-contrar realității în care violența nu este asociată tulburărilor psihiatrice mai mult decât populației generale.
La fel de importantă ca stigma socială este și autostigma. Acest concept, de multe ori o consecință a stigmei publice, presupune tot un fel de discriminare dar în care victima joacă și rolul de persecutor. Persoanele care adoptă aceste prejudecăți ca fiind propriile credințe au mai multe șanse să aibă o aderență scăzută la tratament, să nu își formeze familii sau să nu poată menține relații stabile sociale.
Psihiatria și cinemateca
Cu toții știm măcar un exemplu de film în care să existe un personaj cu o afecțiune psihiatrică profund stigmatizată. Dr. Pețer Byrne, psihiatru și expert în cinematografie, în articolul său Screening Madness, a identificat în anumite filme o sursă de generare a fricii, de idei preconcepute și ignoranță. Acesta afirmă în raportul său că stereotipurile din cinema nu s-au schimbat în peste un deceniu de activitate, dimpotrivă comedia a devenit mai răutăcioasă iar tiparul de psihopat criminal mult mai demonic. De asemenea, statistic, a demonstrat că majoritatea oamenilor își procură informații despre sănătatea mintală din filme mai mult decât din orice altă sursă media, motiv pentru care 44% din ei asociază violența cu afecțiunile psihice.
Evident, cel mai vizionat film legat de o afecțiune psihiatrică este One Flew Over the Cuckoo’s Nest despre care dr. Byrne spune că în ciuda faptului că a fost lansat în urmă cu aproape 40 de ani demonstrează că influența stereotipurilor din filme asupra atitudinii societății trenează peste generații. Mai aproape de prezent, Me, Myself and Irene este doar unul din filmele în care sănătatea mintală este văzută ca un motiv pentru glume.
Dr. Bryne găsește și excepții precum Daniel Craig în Some Voices sau Russell Crowe în A Beautiful Mind.
Pe lângă imaginea negativă creată în jurul afecțiunilor psihice, multe din aceste filme crează prejudecăți și în jurul medicilor psihiatri, care sunt văzuți ca personaje negative, incapabile să mențină confidențialitatea medic-pacient, care de multe ori încalcă limitele moralității și dezvoltă relații romantice cu pacienții lor sau abuzează de titlul de medic.
Ce putem face?
În primul rând, cel mai util și cel mai la îndemână în era tehnologiei este să încercăm să obținem cât mai multe informații. Să ne educăm suficient încât să ne putem da seama care sunt tipurile de prejudecăți pe care vrem să le evităm și cu ce informații le putem înlocui. Odată ce am acumulat suficient cât să ne formăm o părere solidă este important să o împărtășim și celor din jur și să îi încurajăm să ne urmeze exemplul.
De multe ori, perpetuând un fel de a acționa secundar stigmei sau autostigmei nici nu ne mai dăm seama de modul în care vorbim sau ne comportăm. Un prim pas ar fi să încercăm să conștientizăm existența unei situații de acest gen, să realizăm că o persoană este mai mult decât un diagnostic și să începem să ne exersăm empatia.
O metodă interactivă, pentru cei pasionați de jocuri o reprezintă noul titlu Hellblade: Senua’s Sacrifice, prin care putem avea experiența unor simptome, simulate, apărute în afecțiunile psihice și, astfel, să înțelegem puțin mai bine prin ce situații trec cu cei cu probleme psihice.
Dar, o formă la îndemână o reprezintă și platformele online de psihoterapie, prin care putem să găsim ajutorul atât pentru noi cât și pentru cei apropiați nouă – platforma ATLAS fiind la un click distanță!
