Când ai întâlnit ultima oară un narcisist? Folosim parcă cu prea mare ușurință termenul de narcisism când de fapt vorbim de o tulburare serioasă relaționată cu imaginea de sine. Persoanele narcisiste sunt capabile să-și facă și să facă mult rău emoțional.
Cum stau lucrurile când vine vorba de lideri? Cu siguranță narcisismul în cadrul unei echipe indiferent de funcție afectează organizația și fiecare individ implicat, în parte. Liderii narcisiști sădesc în angajații lor (sau în partenerii lor), sămânța neîncrederii în sine.
Pornim de la practică și mărturii și ajungem la soluții concrete, alături de specialistul ATLAS, Psiholog Andrei Alexandrescu.
Din practică, cu o stenogramă
„Alex este directorul unei companii aflate în creștere, căsătorit, are un copil, diverse proprietăți imobiliare și două mașini de lux. Oamenii care îl cunosc pentru prima dată sau care rămân în cercul lui mai distant de cunoscuți îl consideră pedant, inteligent și cu simțul umorului. E un tip interesat de imaginea sa, mereu aranjat și prezent în compania altor oameni de succes. Îi place să vorbească despre relațiile pe care le are și cum „rezolvă el orice din două telefoane” și amintește des despre cât de proști și incompetenți sunt majoritatea oamenilor cu care intră în contact pentru diverse situații profesionale. Face tot posibilul să fie prezent în circumstanțe în care are un ascendent față de restul persoanelor și monopolizează discuțiile. Biroul lui este tapetat cu diplome primite de la diverse instituții din străinătate. Când are de-a face cu noi angajați, le face complimente și încearcă să-i „seducă”, inclusiv vorbind despre relațiile, succesul său și norocul de a-l avea pe el acolo pe post de mentor. După ceva timp, însă, reacționează vulcanic și agresiv față de angajați când lucrurile nu se întâmplă cum dorește el sau dacă cineva are o părere contradictorie. Face remarci până în punctul în care îi umilește pe ceilalți, iar după ceva timp, revine cu complimente și aprecieri neașteptate. Are o toleranță extrem de scăzută la greșeală, iar instrumentul lui preferat este „amenințarea cu demisia”. În discuțiile cu apropiații săi, nu recunoaște rolul său în problemă și urmele lăsate de comportamentul său în alte persoane și consideră că „știe ce face” și că „părerile și comportamentele lui sunt mereu adevărate și justificate”.
Vă sună cunoscut? Dacă nu, aveți puțină răbdare și sigur veți întâlni într-o bună zi pe cineva care să vă aducă aminte de scenariul de mai sus.
Am ales să vă prezint o situație reală, din practică. Țin să precizez că am ales o situație extremă, tocmai pentru a sublinia cât mai multe dintre trăsăturile unui narcisic – nu toate persoanele funcționează în această manieră.
În afara muncii mele, pot să vă spun cu mâna pe inimă că și eu m-am confruntat cu efectele propriilor trăsături și înclinații narcisice. Ce m-a ajutat a fost: abilitatea de a le conștientiza și acțiuni concrete prin care să le „înmoi”. Veți citi, mai jos, de ce unii oameni simt o oarecare suferință datorată trăsăturilor narcisice și o folosesc pentru a se schimba în bine, iar alții…nu.
Există o persoană mai narcisistă ca o alta?
Sigur că da. Pentru ușurința explicației, revenim la scenariul de mai sus. În comportamentul lui Alex observăm nevoia de a fi admirat, grandoarea, nevoia de a fi important, dar și lipsa de empatie, de înțelegere a altor persoane și lipsa conștientizării impactului avut de comportamentele sale. În plus, modul lui de a fi este constant, nu are mustrări de conștiință, iar convingerea sa fundamentală este „eu știu mai bine, sunt peste restul și lucrurile mi se cuvin”. În cazul lui Alex avem de-a face cu o personalitate narcisică (tulburare).
Alții simt nevoia de a fi speciali, le place atenția, arată cât de grozavi sunt, vor să fie adorați (atenție că social media și goana după like-uri vă întărește masiv acest tipar) și care uneori „calcă în picioare” interesele celorlalți, dar care au puterea de a conștientiza aceste trăsături și maniera în care influențează sinele sau pe ceilalți.
Ca să le punem în oglindă printr-un exemplu: „îmi place să vorbesc la întâlniri de grup cel mai mult pentru că am ce povesti și sunt mult mai interesant decât ceilalți, mai ales că am mereu dreptate” vs. „vorbesc la întâlniri de grup pentru că vreau să fiu cel mai interesant și așa îi pot cuceri pe ceilalți cu poveștile mele. Cu toate acestea, îmi dau seama că îndepărtez mulți oameni de mine”. Observați, aici, diferențele de nuanță.
În concluzie, narcisismul variază în funcție de grad și un semn prin care putem diferenția trăsăturile de formele mai „dure” este capacitatea de autoevaluare metacognitivă. Adică ce gândesc despre ce gândesc – „cum mi se pare faptul că vreau să fiu mereu cel mai special?”.
Este narcisismul ceva rău?
Da. Posibil. Nu neapărat. Nu (la fel ca narcisismul, răspunsuri se găsesc pe tot spectrul).
Evoluționist, narcisismul însoțit de alte calități existente și reale, pare că a ajutat oamenii să obțină cea mai bună porție de vânat sau să ia locul conducătorului. În viața profesională actuală, este combustibil pentru succes și ne ajută să facem față situațiilor dificile.
Apropo de scenariu, pe narcisici îi găsim de multe ori în poziții de top, încoronați de succes și mașini frumoase. Dacă îi întrebăm dacă îi deranjează că sunt așa, probabil că ar zice nu. Uneori și noi ne-am dori să fim așa – să avem încredere deplină în noi, curaj, să nu ne deranjeze nimic la noi și să trecem peste orice obstacol de dragul obiectivului nostru.
Mai găsim narcisici care nu au succes, nici bani, dar care au avut la un moment dat și consideră că eșecul lor prezent se datorează „prostiei și incompetenței” altora. Nici pe ei nu pare să-i deranjeze prea mult (în anumite condiții – îi întreține cineva, au moștenit bani etc.), pentru că orice ar fi, se simt tot speciali.
Dușmanii cei mai de temut ai narcisicilor sunt căderea de pe piedestal sau realizarea faptului că nu și-au îndeplinit toate ambițiile. Ca o paranteză, riscul de depresie este peste medie „în criza de la jumătatea vieții/mid life crisis” în cazul celor cu personalitate narcisică.
Revenind, narcisicii caută suport (dacă caută) atunci când înregistrează un eșec profesional sau personal. Desigur, acești narcisici recunosc, măcar într-o mică măsură, faptul că au o problemă. Cei din cealaltă categorie…nu prea vin (eu nu am întâlnit).
Eșecul personal apare și atunci când lumea nu-i place. Dacă au carismă și talent, e mai simplu să îi tolerezi, mai ales că în mod probabil vor reuși să te „seducă”. Chiar și așa, la un moment dat o să simți că în relația cu unul te va lovi sentimentul de sațietate și vei spune: „e prea mult, nu mai pot, devine insuportabil, am și eu o limită” (și probabil altele mai licențioase).
Deci, când e mai puțin bine lângă Narcis?
Cu siguranță – când lucrezi cu el. Doar stai puțin și imaginează-ți că lucrezi cu Alex (NU fi ca Alex!). Și, tot cu siguranță, în relațiile de cuplu în care unul dintre parteneri are astfel de trăsături.
Pentru că te seduce, te urcă și te coboară, iar stilul lui este de tip „divide et impera” (te deschide ca să aibă de unde să te coboare și să te tăvălească) vei trece prin adevărate epifanii emoționale, din păcate negative. De ce emoționale? Pentru că au un talent deosebit în manipulare, influență și sunt abili să-ți identifice punctele sensibile, cu scopul îndeplinirii obiectivelor – să realizezi niște sarcini pentru el, să îl placi etc.
Liderii narcisici sădesc în angajații lor (sau în partenerii lor) sămânța neîncrederii în sine („cred că nu sunt bun de nimic, am noroc că șeful mă acceptă”), sentimente de pierdere („de când sunt aici, nu mai știu dacă sunt bun de ceva”), vinovăție, stare de alertă („nu știu ce se va întâmpla”). Tot liderii narcisici sunt motivul multor demisii – chiar dacă le-ar fi plăcut să dea ei oamenii afară, mulți oameni, pur și simplu, nu-i mai suportă și le-o iau înainte. Dacă identifici astfel de semne, ar fi bine să iei măsuri cât de repede – relațiile cu ceilalți ne influențează masiv sănătatea mintală!
În cabinet am văzut mai multe „victime ale narcisicilor” și mai puțin persoane cu trăsături narcisice. Din categoria celor care nu au abilitatea de a vedea propriile tipare (tulburare) nu am întâlnit decât în companii, în instituții publice și pe stradă.
Cum să te comporți cu un narcisic?
Să rezumăm, mai întâi, trăsăturile unui narcisic:
- se crede excepțional, deasupra oamenilor de rând, i se cuvine mai mult; empatie puțină, emoțiile nu-l mișcă;
- dominat de dorința de „a avea”, inclusiv succese răsunătoare;
- preocupat de imagine, vestimentație, se așteaptă la atenție, privilegii, fără să le întoarcă;
- manipulează pentru a atinge scopurile.
Ce să faci:
- apreciază-i succesul, inclusiv pentru a-i deschide inima;
- când îi critici (deși nu e recomandat că nu le place), explică-le cu subiect și predicat ce anume critici – fă referire la comportamente și în nici un caz, la persoana lor în general (excluse de genul „ești nesimțit și fără inimă!”);
- apreciază-l în momentele lui sincere;
- explică-i reacțiile celorlalți, mai ales ca urmare a comportamentelor lui;
- respectă-le nevoile, ca să le câștigi încrederea și să-i deschizi (pentru că au nevoia de apreciere, dacă îi eviți s-ar putea să se simtă prost, așa că mai bine salută-i);
- nu te lăuda cu reușitele în preajma lor și în nici un caz mai mult ca ei – se vor simți lezați, mai ales dacă reușitele voastre au sens și pentru ei.
Ce să nu faci:
- nu visa că un narcisic îți va fi recunoscător pentru ceea ce faci pentru el (doar am vorbit, el crede că „i se cuvine”;
- nu îi critica și nu le nega părerile la foc continuu chiar dacă te-au enervat teribil, pentru că nu vor trece peste și nici nu vei îmbunătăți relația;
- nu închide ochii pentru că va începe jocul manipulării;
- să uiți să impui limite clare – dacă îi faci favoruri, asigură-le că i le vei face mereu, altfel se va supăra.
