Deciziile în educația copiilor pun presiune enormă asupra părinților. E zilnic o zbatere între a spune DA sau NU fără a decompensa iubirea și atenția, fără a se folosi de pedepse și recompense ca mod de educare. Parentingul pozitiv nu e numai un trend educațional, e și varianta cea mai bună pentru sănătatea mintală a părintelui și a copilului.
Cum să nu mai oscilați între: “Du-te în camera ta!”,”Nu mai ai telefon o lună”,”Nu mai ieși afară până săptămâna viitoare” și “Hai să discutăm puțin”/”Ai vrea să mă asculți puțin?”, ne spune specialistul în parenting, Simona Podaru – Părinte implicat.
Să începem cu câteva întrebări:
- Ești derutat(ă) de plânsul și crizele de furie ale copilului?
- Oscilezi între pedepse și recompense?
- Ai vrea să îl disciplinezi într-un mod pozitiv dar nu îți iese de fiecare dată și nu ești consecvent?
- Te simți uneori un părinte neputincios?
Dragi părinți,
Vă propun o abordare plină de respect față de copiii noștri, care aduce mai multe beneficii:
- reduce agresivitatea și hiperactivitatea copiilor;
- previne problemele comportamentale;
- îi ajută pe copii să doarmă mai bine, să fie mai liniștiți și să le sporească puterea de concentrare;
Cum să educi fără pedepse și recompense
Disciplina non-punitivă înseamnă absența oricărui tip de pedepse (inclusiv bătaia, luarea unor pauze), fără recompense sau manipulări, o căutare a nevoilor de bază și a sentimentelor copilului, controlul furiei părinților, rezolvarea pașnică a conflictelor.
Pentru a reuși să practicăm acest parenting conștient, este nevoie de construirea unui atașament sigur între părinți și copil, începând din perioada de sarcină și continuând cu primii ani de viață (dacă este posibil o naștere naturală, contactul timpuriu dintre nou-născut și mamă, alăptare prelungită, răspuns prompt la plânsul bebelușului, acordaj sensorial).
Căutarea nevoilor de bază și a sentimentelor copilului
Plânsul, în cazul bebelușilor, reprezintă modul lor de a comunica părinților că au o problemă. Acesta reprezintă un element cheie în modul de relaționare dintre părinte și copil. E important să ne ascultăm copilul cu căldură și empatie, să îi permitem să plângă (ținându-l în brațe), în loc să încercăm diferite metode de a-i opri plânsul (prin alimentare, legănare, cântat sau suzetă).
Părinții, e important să nu devină stăpâni pe problema copilului, ci să aibă încredere în resursele interioare ale copilului de a face față problemelor cu care se confruntă. Părinții ar trebui să își asculte copiii și să le accepte plânsul. Să acceptăm că acesta reflectă o problemă reală.
Pentru a aborda corect plânsul, crizele de furie și comportamentele neadecvate trebuie în primul rând să nu le ignorăm, să nu le pedepsim, ci să înțelegem nevoile reale și emoțiile copilului. Aceste manifestări ar trebui să atragă o reacție plină de iubire din partea noastră. Uneori, plânsul nu este semnalul unei nevoi sau dorințe imediate în toate cazurile. Deseori, la copii, plânsul este un mecanism natural de eliberare de stres, care le permite celor mici să se vindece de efectele unor experiențe frustrante pe care le-au trăit anterior. Din acest motiv, nu se recomandă să oprim plânsul sau furia, deoarece aceste comportamente sunt nevoi de bază ale omului, încă de la naștere.
Într-un studiu realizat pe copiii supuși violenței fizice, 80% dintre părinți au mărturisit că plânsul excesiv al copilului a dus la abuzul respectiv (Studiul despre violența aplicată copiilor: Murray, A.-Psychological Bulletin, Frodi, A.-Infant Crying: Theoretical and Research Perspectives). Acest lucru se întâmplă mai ales dacă izbucnirile copilului par să nu fie justificate.
Noi, părinții, avem nevoie de informație corectă privind modalitățile constructive de a gestiona crizele de furie ale copiilor noștri. Toți copiii și adulții au parte de stres, indiferent cât de iubitori suntem unii cu alții.
O identificare corectă a surselor de stres ale copiilor ajută părinții să abordeze corect fiecare situație.
Stresul la copii poate fi:
- de natură fizică, determinat de factori care produc traume imediate corpului, cum ar fi o lovitură sau foamea;
- de natură psihologică sau stres emoțional, cum ar fi o certă a părinților, un examen apropiat, neglijare a copilului, lipsa atenției, ținut în brațe insuficient, separări scurte, frici de creștere, restricții inevitabile, schimbări în viața copilului (ca apariția unui frate/soră sau schimbarea grădiniței/școlii).
Dacă reducem stresul din viața copilului nostru, ei vor avea mai puține motive de plans, dar cu siguranță va apărea din când în când, fiind benefic pentru copii. Nu trebuie să ne învinovațim sau să considerăm că nu suntem părinți buni. Sunt manifestări absolut normale, să le tratăm ca atare.
Mecanismele de eliberare a stresului la copii pot fi: verbalizarea, jocul simbolic, râsul, plânsul și crizele de furie.
Controlul furiei părinților
Și noi, ca părinți, avem nevoie să fim ascultați și să ne permitem să ne exprimăm emoțiile puternice care ni se declanșează la plânsul copilului nostru, cum ar fi furia, neliniștea, vinovăția, neputința. Avem nevoie de ocazii de a vorbi despre propria copilărie și de modul în care am fost noi tratați când eram mici și plângeam.
Plânsul are o funcție importantă de eliberare de tensiune și susținere a vindecării. Din păcate, noi, adulții, am fost învățați să reprimăm plânsul. Așa ni s-a transmis din generație în generație la cei mai mulți dintre noi.
Dacă vom reuși să schimbăm această abordare cu copilul nostru, o serie de consecințe negative vor fi evitate.
Rezolvarea pașnică a conflictelor:
Primul pas este interpretarea corectă a comportamentului copilului și a identifica tiparele de control. Aceste tipare reprezintă diferite obiceiuri adoptate de copil pentru a-și reprima emoțiile (suptul sânului/degetului/suzetei pentru calmare, atașamentul față de un obiect cum ar fi o jucărie, un pluș sau o păturică, etc). Aceste comportamente devin inutile dacă oferim copilului posibilitatea de a se elibera emoțional pe deplin.
Alte indicii posibile ale nevoii de a plânge pot fi loviturile sau mușcăturile, atașamentul excesiv față de o persoană, hiperactivitatea, smiorcăiala sau comportamente de testare (copilul face intenționat ceva ce îi este interzis).
Ce putem face? Recomandarea este de a le oferi copiilor o siguranță emoțională prin apropiere fizică și atenție conștientă din plin, ascultându-i cu respect atunci când vorbesc, rămânând aproape de ei atunci când plâng sau au crize de furie, folosind metode educaționale non-autoritare (fără pedepse și recompense), împartășind copiilor propriile sentimente și nevoi, fiind un model în gestionarea propiilor conflicte.
Multe dintre conflicte se rezolvă prin comunicare eficientă non-violentă, discuții în familie, mediere și respect față de nevoile tuturor membrilor.
Dragi părinți, cereți ajutor, spijin și împliniți-vă nevoile voastre astfel încât să puteți avea resurse pentru a oferi o educație pozitivă copiilor.
Toți părinții au nevoie, din când în când, de o pauză de la responsabilitățile de părinte. Câteva ore departe de copil pot însemna mult și vă ajută să vă umpleți paharul propriu de înțelegere și răbdare.
Copiii au nevoie de dragostea și atenția noastră, nu de pedepse și recompense, tocmai atunci când par să le merite mai puțin.
Avertisment!
Unele comportamente (inclusiv plânsul și crizele de furie) pot indica probleme serioase (fizice sau emoționale) și este important să consultați un medic și/sau psiholog, când suspectați o suferință sau o boală.
