ATLAS s-a alăturat adolescenților din Câmpina care au scris cartea ”De vorbă cu părinții mei”, carte ce aduce noi perspective asupra problemelor reale ale adolescenților, dar și asupra relației dintre părinți și adolescenți
În luna Ianuarie a acestui an, elevii din clasa a XII-a T a Liceului Energetic din Câmpina au lansat, sub îndrumarea doamnei diriginte Denisa Stoicescu o carte colectivă de confesiuni dedicată părinților lor: “De vorbă cu părinții mei”. Demersul acestora ne-a impresionat deoarece este prima dată când peste 20 de adolescenți sunt de acord să se confeseze public în legătură propria experiență de viață și să atragă atenția părinților asupra unor nemulțumiri comune, de altfel, tuturor adolescenților din România. Aceasta carte este vocea unei generații care nu mai dorește să tacă, ci mai degrabă dorește să vorbească despre emoții și echilibru emoțional și să restabilească noi standarde în relațiile cu cei din jur.
În comunitatea ATLAS, avem misiunea de a readuce starea de bine a oamenilor, iar împreună cu Simona Mocioi, psihoterapeut specializat în terapie de familie și membru în platformă, le-am oferit adolescenților din Câmpina, prin intermediul unui workshop, un cadru pentru a înțelege mai bine ce înseamnă sănătatea mintală. Le-am răspuns la întrebări dar le-am și detaliat cum pot beneficia de suport profesionist și îndrumare prin intermediul psihoterapiei. Iar pentru ca inițierea în psihoterapie să fie alături de un specialist de încredere, le-am oferit autorilor, vouchere în platforma ATLAS.
Iată ce ne-a mărturisit Simona, în urma acestui eveniment:
Ce te-a făcut să te alături proiectului?
Nu mi-a luat decât o fracțiune de secundă să spun ”Da”… pentru că admir curajul și deschiderea, iar acești adolescenți minunați au dat dovadă, din plin, de amândouă. Îmi place să lucrez cu adolescenții pentru că au capacitatea de a visa și de a lupta în același timp, au idealism și inocență, îndârjire și curaj să experimenteze, dar și încăpățânare. Calități pe care viața de adult te învață să le pierzi.
Ceea ce au realizat liceenii de la Câmpina prin efortul colectiv de a scrie cartea ”De vorbă cu părinții mei” a fost un prim pas spre un mod de a fi. Un mod de a fi care distruge obișnuințe moștenite din generație în generație, precum ”Unde dă mama, crește”, ”Eu te-am făcut, eu te omor”, ”Tu să-ți vezi de treaba ta”, ”Să nu lauzi copilul, că i se urcă la cap”, ”Lasă-l să plângă, că face plămâni puternici” și multe altele pe care le recunoaștem cu toții.
Care sunt cele mai frecvente dintre problemele adolescenților de astăzi?
Adolescența este o perioadă tumultuoasă. Viitorul adult învață acum să devină autonom, să gândească și să ia singur decizii. În acest proces încă are nevoie de sprijin și de îndrumare din partea părinților. Părinții, însă, nu sunt toți pregătiți să încurajeze autonomia copilului și să îl ajute să se desprindă sănătos. De teama că acesta nu va lua deciziile bune, părintele insistă ca adolescentul să asculte așa cum o făcea în urma cu câțiva ani. De aceea, adolescentul se simte neînțeles și nu mai este dispus să comunice, se închide în el iar părintele se simte îndepărtat și nu mai încearcă să se apropie, pentru că nu mai găsește metodele potrivite. De aici își au rădăcina o sumedenie de probleme ale adolescenților.
Evident, asta este cazul ”teoretic”, să spunem. Orice problemă suplimentară a familiei (o problemă economică, o problemă de sănătate a unui părinte sau a copilului, probleme în relația de cuplu a părinților, despărțirea acestora etc) nu face decât să adauge dificultăți în sistemul familial și, implicit, în viața adolescentului.
La fel de important, la vârsta aceasta, este și grupul de prieteni. Dacă sprijinul primit de la prieteni este de calitate, adolescentul are de câștigat. Dacă, dimpotrivă, influența grupului nu este una sănătoasă, adolescentul poate intra în diferite situații problematice.
De ce nu mai reușesc adolescenții să comunice eficient cu părinții lor?
Așa cum spuneam mai sus, adolescenții renunță să mai comunice în clipa în care se simt neînțeleși, forțați să facă diverse lucruri sau, din contra, obligați să nu facă ceea ce și-ar dori, criticați, comparați cu alții. Să ne înțelegem, nu tot ceea ce impun părintii este greșit, însă, reacția firească a adolescentului este să se îndepărteze atunci când simte că nu mai este înțeles. Probleme de comunicare sunt, desigur, și din partea părinților. Chiar având intenții bune, aceștia pot greși.
În plus, părinții sunt din ce în ce mai ocupați, absorbiți de grijile zilnice, de sarcinile de la birou, preocupați de copiii mai mici, etc. Din păcate, lipsa de timp macină încet relația. Aș avea, însă o recomandare în special pentru părinții cărora jobul le ocupă mare parte din timpul lor. Deși este greu de echilibrat job-ul cu viața personală, toți părinții, și nu numai, ar trebui să înțeleagă că viața personală trebuie să fie cât mai împlinită și cât mai satisfăcătoare ca să constituie baza pentru o viață profesională de succes. Mai mult le-aș recomanda tuturor să facă din viața personală un refugiu sigur (safe heaven), unde să revină și să închidă ușa, lăsând jobul și restul lumii în afară. Știu că este un efort de voință consistent și consecvent, însă ar trebui să o ia ca una dintre cele mai importante provocări ale vieții de adult.
Ce greșeli fac părinții din perspectiva adolescenților autori ai cărții ”De vorbă cu părinții mei”?
Am remarcat cu preponderență două probleme expuse de adolescenți în carte: ”mama, aș vrea să mă asculți mai des” și ”vă rog, nu mă mai comparați cu alți copii pentru că mă doare”. Ne poți explica de ce părinții continuă să facă aceste greșeli?
Greu de spus. Mai întâi pentru că rareori copiii cer explicit ceea ce au nevoie. Părintii au uitat nevoile pe care le aveau ei când erau adolescenți sau, dacă nu le-au uitat, le ignoră pentru ca nu mai par importante.
Copiii au nevoie să fie ascultați chiar și când cresc, însă, foarte puțini oameni știu să asculte. Marea majoritatea a părinților se grăbește să dea soluții, verdicte sau să impună comportamente dezirabile și nu au răbdarea necesară să asculte, pur și simplu, pentru a înțelege. Mai toți ascultăm ca să răspundem, nu ca să înțelegem.
Cât despre comparații… știi cum e, întotdeauna în curtea vecinului și capra e mai grasă, și găinile fac mai multe ouă, și copiii sunt mai cuminți. Din păcate, se aleg întotdeauna comparațiile defavorabile propriului copil, pentru că părintele crede că așa îl va motiva pe acesta să învețe mai bine sau să facă alegeri mai bune.
Cât de apropiat poți să fii ca părinte față de copilul tău adolescent sau tânăr? Cât e prea mult sau cât e insuficient?
Cât poți de mult! Apropiere înseamnă dragoste, înțelegere, încredere reciprocă, dorința de a petrece timp de calitate împreună. Din punctul ăsta de vedere nu există ”prea” apropiat.
Apropiere, însă, nu înseamnă intruziune în viața copilului, încălcarea ”granițelor” și a autonomiei, cocoloșirea lui, răsfățul, permisiunea de a face orice, lipsa oricăror reguli și consecințe pentru comportamente indezirabile etc.
Aud foarte mulți părinți care se laudă sau își doresc să fie ”prietenii” copiilor lor. Cred că, de fapt, ei trebuie să fie apropiați de copiii lor așa cum am descris mai sus dar nu trebuie să le fie prieteni. Părinții trebuie să fie părinți, să stabilească și să respecte reguli, să fie responsabili și pentru copiii lor, să își mențină autoritatea parentală într-un mod sănătos, să intervină atunci când sunt probleme și chiar să le rezolve. Ne temem prea tare să nu ne supărăm copiii și, în consecință, nu îi mai ”supărăm” nici când ar fi necesar.
Teama de a nu greși poate ghida relația părinte copil?
Din dorința părinților de a oferi copiilor grija, atenția și educația de care ai nu au avut parte, se naște și teama de a nu greși, de a nu face sau spune ceva care să nu ”strice” mai mult decât să construiască. Cât de ușor îți poți lăsa amprenta într-un mod negativ asupra unui copil?
Se pare că destul de greu și zâmbesc când spun asta. Copiii devin rezilienți atunci când se confruntă cu greutăți dacă au o ”bază de siguranță” în părinți. Asta înseamnă că orice s-ar întâmpla, copilul știe instinctiv că mama sau tata îl vor ajuta. De aceea nu trebuie să îi ferim de greutăți ci să îi sprijinim ori de câte ori acestea apar, indiferent de dimensiunea lor. Așa învață să facă față necazurilor și dificultăților vieții.
În prezent, problema mai mare este grija exagerată și încercarea părinților de a-și proteja copiii cu orice preț, de orice necaz. Așa ajung să meargă la școală pentru prima notă mai mică sau să intervină în certurile din parc. De asemenea, și lipsa consecvenței este periculoasă. Azi îl cert și sunt exigentă, mâine îl pup și îi iau telefon nou. Iată cum și iubirea ”prea mare” poate afecta.
Ce poate însă, ”strica”, cu adevărat, copilul este lipsa iubirii și a interesului părintelui sau, și mai grav, abuzul de orice natură (verbal, fizic, psihologic etc) din partea unuia dintre părinți sau chiar a ambilor. Când cel care ți-a dat viață îți face rău, rănile se resimt toată viața.
Există traume din copilărie care se vindecă ușor? Dar traume care nu se vindecă niciodată? Ne poți da câteva exemple?
Sigur că da! Traumele care se vindecă mai ușor sunt cele în care părintele este prezent și își susține copilul, transmițându-i acestuia că este iubit indiferent ce s-ar întâmpla. Sunt evenimente punctuale, accidente, și prezența iubitoare a părintelui poate ajuta la vindecare.
Pe de altă parte, traumele greu vindecabile sunt cele în care chiar părintele este abuzatorul, spre exemplu, sau copilul suferă abuzuri repetate ani de zile.
Într-o mare de sfaturi și soluții rapide de parenting modern, pentru noi și pentru Simona, întâlnirea cu adolescenții din Câmpina a fost mai mult decât edificatoare. Dacă și tu te confrunți direct cu problemele adolescenților sau cauți modalități de a fi pe aceeași lungime de undă cu adolescentul tău rebel, vorbește cu un specialist. Acesta îți poate oferi, într-un cadru intim, o perspectivă nouă, dar și suportul pentru ca tu să ai o relație mai bună cu copilul tău.
