HumanCapital

Trenduri în HR pentru anul 2023

2023 în materie de trenduri în HR ➤Starea de bine - o necesitate ➤Munca în regim hibrid - o nouă realiate ➤Leadership-ul autentic face diferența

Trenduri în HR pentru 2023
Article

În ultimii doi ani, piața muncii s-a confruntat, poate, cu cele mai rapide și disruptive schimbări ale lumii în care trăim. Am fost provocați și puși în fața unor evenimente care ne-au afectat, aproape în totalitate, obiceiurile, emoțiile, sănătatea și ale căror efecte le vom mai resimți o perioadă: o pandemie, un război, recesiune.

Acum, când anul 2022 se apropie cu pași repezi de final, să privim și către aspectele pozitive pe care le-au adus aceste schimbări și să trecem în revistă trendurile în HR care declină de aici și care vor predomina în anul 2023.

 

Evenimentele pe care le-am traversat recent ne-au provocat, la nivel emoțional, teamă, anxietate, depresie, însă ne-au și învățat cum să ne adaptăm, să fim rezilienți și să devenim mai puternici. Suntem, probabil, pregătiți pentru aproape orice ar urma și asta ar trebui să ne ajute să ne îndreptăm cu încredere și curaj către noul an care urmează, care va aduce o piață a muncii schimbată. 

În primul rând, o urmare firească a acestor traume este nevoia de conexiune umană reală și de a fi tratat cu empatie. 

Apoi, pandemia COVID-19 a transformat relația dintre angajat și angajator pentru că oamenii au reprioritizat sau au virat către diverse forme de antreprenoriat.

Nu în ultimul rând, pandemia a accelerat dezvoltarea tehnologiei digitale și ne-a propulsat cu patru ani în viitor, arată un studiu McKinsey. 

 

Tendințe generale pe piața muncii în anul 2023

Trendurile în resurse umane pentru anul care urmează se vor contura în jurul celor trei direcții descrise mai sus, dar până a le trece în revistă, să vedem și care sunt cele mai importante tendințe ale pieței muncii:

Dorința angajaților de a lucra în totalitate la distanță sau în regim hibrid va rămâne neschimbată, așa că acei lideri care vor opune rezistență și nu vor arăta flexibilitate, vor pierde bătălia, întrucât 64% dintre angajați afirmă că iau în considerare demisia dacă vor fi obligați să lucreze 100% de la birou.

Quiet quitting va continua și riscă să afecteze multe dintre organizații pentru că are un impact crescut asupra scăderii productivității și implicării angajaților. Ce poți să faci pentru a-i diminua efectul este să comunici transparent și să îi recompensezi pe oamenii care merită.

Schimbarea este constanta, așa că nu va dispărea, eventual se va accelera, așa că soluția este să te adaptezi, să monitorizezi și să ajustezi.

Turnover-ul talentelor va reprezenta în continuare un risc și probabil va ajunge la 35% în anul 2023. Cheia este să afli ce îi motivează și să le oferi contextul care să îi ajute să se dezvolte.

 

Tendințe în HR pentru anul 2023

Acum, că avem toate informațiile, hai, să vedem, cum poți face diferența în compania ta, punând în aplicare trendurile care se conturează în HR pentru anul 2023.

1. Starea de bine devine o necesitate

Dacă până acum, acțiunile care țineau de well-being erau încadrate la nice to have, ele devin o prioritate, întrucât din ce în ce mai mulți angajați raportează că se confruntă cu stres, anxietate, depresie, burnout și epuizare emoțională, urmări ale pandemiei, războiului, dar și a creșterii inflației. De asemenea, un studiu recent arată că 98% dintre profesioniștii care activează în HR s-au aflat în burnout în ultimele șase luni ale anului 2022. Deci, pune-ți masca de oxigen și implementează, dacă nu există deja în organizația ta, programe holistice de well-being, care să adreseze mai ales sănătatea mintală, fizică și educația financiară.

 

2. Telemunca și munca în regim hibrid sunt noua realitate

Flexibilitatea este noua normalitate, fie că ne referim la program, fie că ne referim la modul în care se desfășoară munca. Oamenii au demonstrat că pot fi eficienți și productivi și în afara programului 9.00-17.00 și lucrând din sufragerie, din bucătărie sau oriunde s-ar fi aflat în timpul lockdown-ului. Mai mult, 75% dintre angajați afirmă că flexibilitatea este unul dintre criteriile conform cărora iau în considerare o nouă ofertă de muncă.

 

3. Tehnologia este prietena ta

Așa cum scriam mai devreme, suntem, din punct de vedere tehnologic, cu patru ani înainte. Folosește-te de tool-urile pe care le ai la dispoziție pentru tot ce înseamnă recrutare, feedback, taskuri, comunicare, monitorizarea progresului etc. De asemenea, inteligența artificială în recrutare va deveni o normalitate în ceea ce privește sarcinile repetitive. 

Deși acum pare ceva de domeniul SF, Gartner prezice că, până în anul 2026, 25% dintre oameni vor petrece cel puțin o oră pe zi în metavers. Asta înseamnă că multe dintre organizațiile de top vor începe încă din anul 2023 să testeze diverse activități care pot avea loc în metavers, cum ar fi: întâlniri, târguri virtuale sau onboarding.

 

4. Experiența angajatului este crucială

Tot Gartner listează experiența angajatului ca fiind o prioritate de top pentru 47% dintre 800 de oameni de HR din 60 de țări, care au participat la această cercetare. În tendința generală de a demisiona sau de a practica sus-numitul quiet quitting, este firesc să acorzi o atenție deosebită acelor aspecte care te ajută să îmbunătățești retenția și să te diferențiezi de competiție.

 

5. Lidearship-ul autentic și managerii implicați fac diferența

O altă tendință care derivă din aceeași cercetare efectuată de Gartner subliniază importanța investițiilor în programe de dezvoltare pentru lideri și manageri. Mediul de muncă provocator și în continuă schimbare are nevoie de lideri autentici, empatici și care să se poată adapta ușor situațiilor noi și neprevăzute. Cele trei cerințe definesc leadershipul uman de care are nevoie orice angajat.

 

În concluzie, să profităm de oportunități, să punem starea de bine de primul loc și să fim pregătiți pentru provocările, dar și bucuriile pe care ni le va aduce anul 2023.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie