Financiar

Anul 2022 în cifre | Previziuni financiare pentru anul 2023

Previziuni financiare pentru anul 2023. Piața financiară a suferit modificări importante în 2022, iar 2023 vine cu fluctuații financiare importante.

Anul 2021 in cifre, previziuni financiare pentru anul 2022
Article

Știm, valul de scumpiri și inflația crescută nu sunt tocmai cele mai plăcute subiecte despre care vrei să citești. Însă prevenția și previziunile financiare te pot scăpa de multe cheltuieli inutile și, dacă aplici măcar o parte dintre sfaturile oferite de Mihai Constantinescu, coach financiar, specialist Hilio, poți reduce stresul generat de problemele financiare și chiar economisi.

 

Anul 2022 în cifre – previziuni financiare pentru anul 2023

Anul 2022 se apropie cu pași repezi de final. În ciuda unor pronosticuri destul de bune cu privire la anul care se apropie de final, 2022 a fost un an foarte slab pentru investiții. Majoritatea instrumentelor financiare au înregistrat scăderi, acestea depășind procentul de 20%. Averea netă a investitorilor a scăzut consistent pe parcursul acestui an, însă situația financiară a celor care au păstrat banii exclusiv în instrumente clasice de economisire a fost erodată de inflație.

Dobânda reală, reprezentată de diferența între dobânda medie la depozite și inflație, este, în acest moment, la nivelul de -8% (inflația afișată de Banca Națională a României este la nivelul de 16%, inflație valabilă pentru perioada octombrie 2021 – octombrie 2022, iar dobânda medie la depozit este de 8%). Această situație se adaugă la una similară, din perioada 2017-2021, când dobânda reală cumulată pe cei 5 ani a fost de -10%. Toate persoanele care au ținut banii exclusiv în depozit, au pierdut cumulat 18% din puterea de cumpărare a banilor în ultimii 6 ani.

Sfârșitul anului 2022 și începutul anului 2023 vor aduce o stabilizare a creșterii generalizate a prețurilor, pornind de la prețurile energiei, gazelor, alimentelor și combustibilului, iar de aici prețul tuturor produselor se va tempera, dar va rămâne la cote ridicate, energia și combustibilul fiind folosite în lanțul de producție și transport. Totodată, o continuare sau o menținere a inflației la nivele ridicate, va duce și la o menținere a dobânzilor la credite la nivele ridicate, dobânzile probabil vor începe să scadă în al doilea trimestru al anului 2023.

Dacă ne referim la investiții, anul 2023 se anunță un an cu volatilitate mai crescută față de 2022, iar randamentele așteptate vor continua să fie scăzute, impactul inflației și al scăderii economice văzându-se, probabil, cu precădere în 2023.

 

Ce putem face pentru a transforma anul 2023 într-un an bun din punct de vedere financiar?

Primul lucru pe care îl poți face este să începi să te educi financiar.

Există nenumărate resurse online pe care le poți utiliza pentru a acumula informații cu privire la instrumentele financiare de pe piața din România, majoritatea acestor resurse fiind gratuite.

Al doilea lucru pe care îl poți face este să-ți diversifici portofoliul de investiții, acest lucru însemnând că, dacă până acum, toți banii economisiți erau ținuți în depozit, ar trebui, ușor-ușor, să accesezi și alte produse financiare, cum ar fi:

  • titluri de stat
  • fonduri mutuale
  • obligațiuni
  • acțiuni

În funcție de profilul tău de risc, de perioada de timp în care dorești să investești și de experiența acumulată, poți alege unul sau mai multe instrumente care să te ajute, în primul rând, să conservi sumele economisite.

Al treilea lucru: să constitui un fond de rezervă care să îți acopere măcar 1 lună de cheltuieli.

Tot legat de constituirea fondului de rezervă, cred că cel mai important pas pe care îl poți face pentru tine, este să îți faci un obicei lunar de economisire a unei sume fixe, aceeași în fiecare lună. Nu contează cât de mare sau cât de mică este suma, ci contează crearea obiceiului. Singura modalitate de reducere a nivelului de stress generat de partea financiară este crearea unei plase de siguranță care să acopere 3 până la 6 luni de cheltuieli, dar poți începe cu 1 luna de cheltuieli. Această plasă de siguranță va fi super utilă pentru anul viitor, an care se anunță plin de incertitudini și, posibil, un an în care companiile vor trece prin perioade mai dificile, unele dintre ele renunțând, inclusiv, la o parte dintre angajați. Fondul de rezervă nu ne pregătește pentru toate problemele care pot apărea în viață, dar pentru o mare parte dintre ele poate fi de un real ajutor.

 

Idei financiare pentru perioada următoare

Atenție la cheltuieli!

Într-o perioadă inflaționistă, cu prețuri în creștere, ar trebui să ai mai multă atenție la cheltuieli. Dacă până acum, monitorizarea cheltuielilor nu a fost o prioritate pentru tine, poate de aici încolo, o monitorizare zilnică a cheltuielilor te va ajuta să-ți faci ordine în finanțele personale. Având o idee clară pe ce cheltui banii în fiecare lună, poți găsi modalități de eficientizare a acestor cheltuieli și de eliminare sau restrângere a risipei, inclusiv a celei alimentare. Păstrarea venitului la nivelul actual și creșterea inflației cu 16%, înseamnă că, dacă luăm în calcul venitul tău, vei putea cumpăra cu 16% mai puțin. Dacă până acum cheltuielile lunare erau egale cu veniturile, în condițiile unei inflații de 16%, pentru a păstra același nivel de trai, va trebui, fie să găsești modalități de a scădea cheltuielile cu 16% sau să îți crești veniturile cu minimum 6%.

Apropo de cheltuieli, luna decembrie este una caracterizată și de cheltuieli excesive: Black Friday, Cyber Monday, Moș Nicolae, Moș Crăciun, Revelion, toate aceste evenimente însemnând cheltuieli mari. Referitor la perioada de reduceri, încearcă să nu te lași dus de val și stabilieste-ți o listă de produse de care chiar ai nevoie în perioada următoare și cumpără-le doar pe acelea (fă diferența dintre nevoi și dorințe). Dacă ceva este la reducere, nu înseamnă că trebuie să îl cumperi. Fiecare sumă economisită îți oferă o libertate mai mare în viitor, libertatea de a avea control asupra vieții tale și asupra timpului tău.

 

Un fond de rezervă te poate salva în perioadele dificile

Ce te mai poate ajuta în perioada următoare este să ai un fond de rezervă care să acopere cheltuielile tale sau ale familiei tale pentru o perioada de minimum 3 luni. Această sumă de bani va fi folosită doar în cazul în care apare vreo urgență (pierderea locului de muncă, problemă de sănătate mai gravă etc). Perioada de reduceri nu reprezintă o urgență!

Ai nevoie de ajutor să îți pui în ordine finanțele personale?
Sesiunea de eficientizare a finanțelor personale este la un click distanță. Hilio rămâne alături de tine și în 2023 pentru o mai bună claritatea asupra deciziilor financiare.

Scris de

Mihai Constantinescu

Mihai Constantinescu

Coaching financiar
Bun-venit! Sunt investitor în piața de capital si coach financiar. Te îndrum să-ți gestionezi banii inteligent și 100% confidențial. Hai să vorbim! Încep cu o recomandare: începe planificarea financiara mereu cu economisirea. Chiar dacă economiile și obiceiurile financiare sănătoase nu te vor îmbogăți peste noapte, ele sunt fundația unui viitor stabil. Misiunea mea este să-ți împărtășesc cunoștințele mele de educație financiară și să te ajut să-ți gestionezi eficient banii, să eviți risipa și să ai obiective de îmbogățire absolut realiste. Toate acestea printr-o strategie personalizată de economisire și soluții rentabile de investiție a sumelor disponibile. Eu sunt investitor în acțiuni românești și internaționale, fonduri de investiții, ETF-uri, obligațiuni și imobiliare. Totodată sunt speaker și trainer autorizat. Am interacționat cu peste 1.000 de persoane în trainingurile susținute și am avut sute de prezentări și ședințe individuale cu diverși clienți - investitori începători, alții experimentați, oameni cu bugete inițiale mici, dar și clienți foarte bogați. Toată experiența asta m-a ajutat să le înțeleg românilor nevoile și nivelului de cunoștințe financiare. Sunt pasionat de educație financiară aplicată și poveștile de succes din jurul meu, la care contribui cu cunoștințe, insight-uri și recomandări. Te invit să punem cap la cap povestea ta financiară de succes. Hai să vorbim.

Competențe:

Managementul datoriilor
Planificarea și managementul investițiilor
Planificare pentru pensionare
Coaching pentru carieră
Credite & Imprumuturi
Investiții imobiliare
Managementul economiilor

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie