Prietenia dintre virusuri există și face rău. Zona Zoster (ZZ) este o erupție cutanată dureroasă, cauzată de virusul varicelo-zosterian (VZV), același virus care produce varicela. Știm că doare, că poate aduce stigmă odată cu ea și multă îngrijorare dermatologică.
Orice persoană care a avut varicelă la un moment dat este predispusă la a face ZZ, indiferent de vârstă, însă riscul crește odată cu îmbătrânirea și la pacienții imunosupresați.
Doar că în înrudirea aceasta sunt mult mai multe necunoscute pe care astăzi specialistul în dermato-venerologie, Dr. Laura Papagheorghe le reduce la informație specializată, numai în beneficiul tău, al nostru.
Primoinfecția – varicela
Ca să înțelegeți mai clar ce este Zona Zoster, cum apare și cum se tratează, trebuie discutat puțin despre varicelă. Dacă v-ați născut după 1995, probabil ați făcut varicelă, una din cele mai frecvente boli ale copilăriei (“vărsat de vânt” în limbaj popular). Chiar și după introducerea în 1995 a vaccinului împotriva virusului varicelo-zosterian, acesta nu este nici până în acest moment inclus în schema de administrare obligatorie la copil, cum este ROR-ul de exemplu. Varicela este o boală infecțioasă, înalt contagioasă, transmisă prin aerosoli de la o persoana infectată la o persoană susceptibilă. Transmiterea se poate face și prin contactul unei persoane neimunizate cu leziunile active de varicelă. După inhalarea particulelor contaminate viral, acestea colonizează mucoasa tractului respirator, ajung apoi în ganglionii limfatici de la acest nivel și apoi la nivel hepatic și splenic, producând 2 episoade succesive de viremie.
Virusul se cantonează apoi la nivelul celulelor pielii, unde produce leziunile specifice. Cu cât infecția este contractată mai târziu în cursul vieții, cu atât erupția cutanată și riscul de complicații sunt mai mari. După vindecarea episodului infecțios, particulele virale rămân cantonate într-un ganglion senzorial sau rădăcină posterioară a ganglionilor paravertebrali, într-o fază dormantă care poate dura ani sau zeci de ani.
Erupția secundară – reactivarea virală
După ce pacientul trece prin prima infecție sau este vaccinat, organismul produce anticorpi cu rol protector (imunoglobuline G). Este foarte puțin probabil ca o persoană să facă un al doilea episod de varicelă în cursul vieții; persoanele vaccinate se pot infecta, însă vor suferi forme ușoare. Anticorpii supresează replicarea virală și nu îi permit reactivarea.
În anumite situații totuși virusul se reactivează: stres, traumă, afecțiuni sistemice decompensate, imunosupresie. Odată activat, virusul se replică și produce o inflamație importantă la nivelul ganglionului unde rămăsese în stare dormantă și nervului deservit, rezultând erupția tipică Zonei Zoster.
Simptome
Episodul se manifestă clinic printr-o serie de simptome generale care pot precede erupția (neobligatorii și de cele mai multe ori ușoare): oboseală, febră, anorexie. Simultan apar fenomenele senzoriale la nivelul unuia sau mai multor dermatomere (sector cutanat inervat de un anumit nerv), de obicei descrise ca senzație de prurit, arsură, parestezii și durere. Uneori, pentru că erupția cutanată nu a apărut încă, aceste manifestări senzoriale pot fi interpretate ca manifestări ale unor boli de organ. După aproximativ 1-2 zile se pot observa leziunile specifice herpesului zoster: eritem difuz, vezicule / flictene cu distribuție herpetiformă (“în buchet”) distribuite la nivelul zonei afectate, fără a depăși linia mediană (jumătatea corpului).
În cazurile de imunosupresie severă (de exemplu la pacienții HIV +, oncologici, în cursul radioterapiei / chimioterapiei, la pacienții cu transplant de organ sau cei care urmează tratamente imunosupresoare cu lungă durată) poate afecta mai multe dermatomere.
Episoadele de herpes zoster pot fi recurente în situații rare și apar la nivelul aceleiași zone afectate precedent. Exista situații în care pacienții descriu doar modificări senzoriale, fără erupția herpetică (herpes zoster sine herpete). Durerea poate fi constantă sau poate varia ca intensitate pe parcusul episodului: poate deveni debilitantă, pacientul neputând suporta hainele sau atingerile ușoare la acest nivel, sau poate acuza insomnii. Veziculele / flictenele evoluează în același mod ca cele din cadrul varicelei; se usucă treptat și produc cruste. În general se vindecă fără sechele, episoadele durând în medie 7-10 zile. Cicatricile pot surveni în urma traumatizării leziunilor, atunci când sunt afectate straturile mai profunde ale pielii sau atunci când leziunile se suprainfectează.
Contagiozitate
Leziunile active sunt contagioase prin contactul direct cu lichidul din vezicule / flictene. Astfel, un pacient poate transmite VZV unei persoane neimunizate, care va dezvolta varicelă ulterior. Erupția este necontagioasă în absența veziculației (în fazele de eritem sau cruste). Riscul de transmitere este semnificativ mai mic fata de varicelă (aproximativ 1/3), însă este preferabil ca pacienții afectați să evite contactul cu gravide neimunizate, copii neimunizați (mai ales prematuri sau nou-născuți) și persoane imunodeprimate.
Forme particulare de Zona Zoster
Sindromul Ramsay-Hunt în care este afectat nervul facial, iar erupția se localizează la nivelul obrazului, urechii, conductului auditiv extern, limbii și faringelui, fiind însoțită de febră, otalgie, pierderea auzului, pareză facială. Herpesul zoster oftalmic se produce prin afectarea ramurii oftalmice ale nervului trigemen și afectează tegumentul frunții, pleoapei și nasului. Se poate complica cu: conjunctivită, sclerită, nevrită optică, ptoză palpebrală și paralizii musculare extraoculare. Această formă necesită tratament prompt și agresiv din cauza riscului de afectare oculară, uneori cu pierderea vederii.
Complicațiile
Cea mai frecventă complicație a Zonei Zoster este nevralgia post-herpetică (NPH), care poate dura săptămâni, luni sau chiar ani și poate fi debilitantă. Este cantonată la nivelul dermatomerului care a fost anterior afectat. Nu se cunoaște cu precizie motivul pentru care unele persoane fac aceasta complicație și altele nu. S-a constatat însă că pacienții cu vârste peste 60 ani, cu ateroscleroză și cu afectare în zona capului și jumătății superioare ale corpului sunt mai predispuși la a face NPH.
Diagnostice diferențiale
Exista o sumedenie de afecțiuni care pot mima ZZ în funcție de zona afectată, mai ales la debut, și care pot amâna diagnosticul și tratamentul țintit, cum ar fi: erupțiile date de herpes simplex sau alte virusuri herpetice, stomatita, foliculita, reacțiile post-înțepătură de insectă, erupțiile acneiforme sau dermatitele de contact.
Diagnostic de laborator
De obicei diagnosticul ZZ este pur clinic, de cele mai multe ori evident și nu necesită investigații de laborator, mai ales pentru că sunt consumatoare de timp și uneori nespecifice. Astfel de investigații sunt rezervate pacienților imunosupresati, cu manifestări sistemice ale bolii (meningoencefalita, de exemplu).
Tratament
Zona Zoster, ca și varicela, se remit de la sine în marea majoritate a cazurilor. Rolul tratamentului este de a scurta severitatea și durata episodului și de a minimiza riscul de complicații, mai ales NPH. Pacienții nu necesită internare, cu excepția cazurilor severe: pacienți imunosupresati, complicații neurologice, prezentări atipice sau diseminate. Tratamentul topic țintește rezoluția infecției virale sau ameliorarea pruritului și uscarea veziculelor. Tratamentul antiviral sistemic se administrează la începutul episodului (primele 48-72h), atunci când încep simptomele de tip arsura / prurit etc, înaintea apariției veziculației. Alte terapii care pot fi incluse în schema de tratament a ZZ sunt corticosteroizii, antiinflamatoarele nesteroidiene și anticonvulsivantele.
Vaccinare
Centrul European pentru controlul și prevenirea bolilor recomandă vaccinarea anti VZV, persoanelor din domeniul medical sau care îngrijesc persoane imunosupresate, învățătorilor/educatorilor, femeilor de vârstă fertilă, adulților care locuiesc cu copii, personalului militar și persoanelor imunodeprimate, cu avizul medicului curant.
Take home message:
Zona Zoster este o afecțiune dermatologică relativ frecventă, care se remite de la sine, însă necesită tratament dermatologic țintit pentru a minimiza durata episodului și riscul de complicații.
