Coaching

Social Media FOMO | Frica de a ne “scăpa” ceva

FOMO este un concept legat de anxietatea dată de social media – frica că nu ești inclus într-un eveniment social și că-ți scapă ceva.

Social Media FOMO | Frica de a ne “scăpa” ceva
Article

De la mediul business la viața personală, frica de a ne „scapă” ceva ( FOMO), de a fi excluși dintr-un context în care nu trebuie neapărat să fim sau despre care nu trebuie să știm neapărat, poate să aducă un grad mare de anxietate deloc benefic stării noastre de bine.

Despre „plasele invizibile” în care suntem angrenați, anxietatea produsă de social media și multe alte dichisuri FOMO, ne spune astăzi, Andrei Alexandrescu, Specialist Hilio.

Este necesar să ne dăm seama, în ceea ce privește social media și FOMO, că soluția vine din schimbarea percepției sau a mindsetului și nu din interzicerea unor comportamente sau blocarea unor „pofte” și intenții.

O vorbă „din popor”, ajunsă expresie de uz cotidian, reflectă excelent așa zisa realitate social-media:

Dacă nu plătești pentru ce consumi, înseamnă că tu ești produsul.

Vreau să mă leg, în această introducere, de ce spunea Noam Chomsky, părintele lingvisticii moderne și unul dintre cei mai citați oameni de știință din lume în 1988 în cartea sa „Economia politică a mass-media” ): 

În strategiile de propagandă, produsele erau, de fapt, utilizatorii/cititorii. „Produsele” erau vândute unor companii media, aservite grupurilor de influență. Trebuie să conștientizăm, aici și acum, că noi, „persoane cu conturi create pe rețele sociale” avem un „rol” multiplu.

În 1991, în „Force and Opinion”, tot Noam Chomsky vorbea despre strategiile de îndoctrinare prezente în lume și despre cum se poate implementa submisivitatea în rândul maselor. Menționează că:

Publicul trebuie să devină observator și nu participant, să consume ideologie și să devină produs”.  Îl citează pe Eduardo Galeano care spune foarte frumos că „majoritatea trebuie să renunțe la sine și să consume fantezii. Iluzia bogăției e vândută săracilor, cea a libertății celor asupriți, visuri de victorie celor învinși și de putere celor slabi.

Putem pune limite?

Mulți dintre noi încearcă sau au încercat să își auto-interzică/limiteze accesul pe rețele sociale. Și-au pus aplicații speciale, au lăsat telefonul acasă sau și le-au șters pe cele pe care petreceau timp. 

Din nefericire, se lovesc destul de rapid de renumitul și biblicul concept psihologic, denumit sugestiv „Efectul fructului interzis”:

Când ceva e interzis, crește curiozitatea și interesul. Avem o memorie mult mai bună pentru lucrurile care ne atrag, dar pe care nu le putem obține (sau costurile sunt prea mari). Potrivit studiilor, este o problemă fundamental umană.

Fără o schimbare de mindset, este foarte dificil să punem limite!

 

O adicție care ne afectează bunăstarea

Social media creează adicție. Mai mult, se vorbește despre anxietate și depresie-social media. 

Cercetările de la Harvard arată că prezentarea vieții personale pe rețelele media activează aceleași părți din creier ca în cazul substanțelor care creează dependență sau al jocurilor de noroc.

Sistemul de recompense, prin like, share etc., oferit de social media activează rețele neuronale legate de acesta, iar efectul este asemănător cu injectarea unei doze de dopamină (hormon al plăcerii). Primim atenție din partea celorlalți (recompensă) cu efort minim!

În momentul când primim o notificare, crește nivelul dopaminei la nivelul creierului. Devenim curioși să vedem „ce cadou am primit”, așa că fugim repede să citim mesajul. Odată cu utilizarea repetată, se formează rețele neuronale noi, așa că devenim și mai dornici de aceste recompense, implicit de folosirea social media. 

Utilizarea frecventă duce la sentimente de izolare și la scăderea încrederii în sine. Pe social media totul pare perfect, ce să mai, un univers de poveste! Trăsături fizice impecabile, haine perfecte, job-uri bine plătite (ale altora) și reclame care ne apar conform algoritmilor și care țintesc exact interesele și nevoile noastre. Se instaurează rapid invidia, tristețea, depresia

Întrebare: Când petreceți timp pe social media, nu-i așa că vă gândiți uneori când vedeți un astfel de conținut că alții fac mai mult și mai bine decât voi? Sau că voi nu faceți nimic?

Apare și în acest caz, un sentiment proeminent de incapacitate.

Fear of Missing Out – FOMO

FOMO este un concept legat de anxietatea dată de social media – frica că nu ești inclus într-un eveniment social și că-ți scapă ceva. 

De exemplu…

Vezi poze cu prietenii tăi la o petrecere unde tu nu ai putut să mergi și ți-e teamă că nimănui nu-i pasă de tine, nu îi e dor de tine sau că vei fi uitat, poate chiar pe vecie. Am discutat ce se întâmplă în creierul nostru mai sus. Așadar, vei dezvolta un comportament de verificare continuă a rețelelor sociale, să te asiguri că nimic nu scapă fără știrea ta. Și așa ajungi să petreci 2-3 ore pe zi pe telefon. 

Atenție!

Este necesar să conștientizăm că tot procesul pe care l-am descris aici, această „plasă invizibilă”, este folosit pentru a ne ține și mai mult conectați în aceste rețele. Există algoritmi în spate, studii și teste, monitorizări de comportament online etc. Suntem, astfel, un produs excelent de viu și pentru activități de marketing. 

 

Cea mai importantă perspectivă în folosirea social-media

Ai văzut efectele FOMO, așa că trebuie să modificăm percepția și comportamentele.  

Întreabă-te chiar acum și notează (e foarte important): Ce vrei mai exact să obții din utilizarea social-media?

Dacă vrei să obții:

  • Businessfolosește-o cu tact, ca pe un instrument strategic, și atât! Conturează-ți imaginea de specialist (nu se poate de pe-o zi pe alta în majoritatea cazurilor) sau promovează produsele afacerii tale. 
  • Apreciere din partea oamenilor. Aici situația e mai profundă și ar fi o idee bună să vorbim. Cu toții vrem apreciere, însă asigură-te că în „viața reală” realizezi lucruri de care ești mândru. Dacă vei alimenta contul tău cu conținut al falsei fericiri sau te vei bucura de falsă fericire a altora, nici tu nu vei radia ca un soare. 
  • Atenție din partea oamenilor. Dacă stai multe ore de vorbă prin mesaje în fiecare zi fără un scop strategic (punctul 1), inventariază la sfârșitul fiecărei zile „ce anume ai rezolvat concret în ziua respectivă” și „câtă atenție de calitate consideri că ai primit”. Dacă nu ești mulțumit, o idee bună este să lucrăm la acele fațete ale personalității tale pe care nu le-ai scos afară și din diferite motive, le ții doar pentru tine.

În sesiunile cu mine, vei găsi soluții cu privire la:

  • reducerea timpului petrecut pe rețelele sociale
  • folosirea inteligentă a social media – pentru carieră, business, hobby etc.
  • descoperirea elementelor ascunse ale personalității tale (talente, puncte forte etc.) și folosirea acestora pe baza unor strategii, pentru creșterea încrederii în tine (reducerea sentimentelor negative legate de lipsa de atenție, apreciere, capacitate etc.) 
  • motivele pentru care întâmpini blocaje cu privire la ambițiile tale și căi de a le rezolva 
  • conturarea unui brand personal 
  • altele 😀 

Cu drag,

Andrei

Scris de

Andrei Alexandrescu

Andrei Alexandrescu

Psihoterapie
Sunt Andrei, psiholog clinician și coach sistemic acreditat internaționa. Înainte de a mă dedica psihologiei științifice aplicate, am activat în consultanță de management, am condus o companie consultanță de risc, am activat ca diplomat și în domeniul apărării naționale. Mă implic în proiecte de voluntariat pentru copii și adolescenți de la vârsta de 12 ani și scriu în publicații de profil (Pagina de Psihologie, Atlas Blog, We AreHR etc.).

Tot ce am făcut până în prezent a respectat viziunea și misiunea personală pe care o am încă din copilărie - să educ și să ajut oamenii să își schimbe mentalitatea și comportamentele, pentru că doar astfel putem trăi mai bine, cu mai mult sens și putem crea o societate bazată pe valori, mai bună pentru noi toți.

Activitatea mea presupune:

- evaluare și diagnoză
- sesiuni individuale și de grup
- cursuri de psihologie și sănătate psiho-emoțională pentru clienți individuali și companii

Până în prezent, i-am ajutat pe clienții mei în/pentru/cu:

- reducerea stresului și anxietății
- eliminarea depresiei
- construirea unei cariere conform tiparului individual
- probleme legate de muncă
- îmbunătățirea relațiilor (cuplu, familie, profesionale)
- rezolvarea conflictelor
- dezvoltarea leadershipului

NOTĂ PRIVIND COLABORAREA:

- Înainte de programare, cel mai bine este să îmi trimiteți un mesaj - calendarul Atlas nu este întotdeauna corelat cu agenda de la cabinet
- Vom avea și o parte de testare, numită psihodiagnoză și costă 500 lei
- Dezvoltarea personală este un proces și…nu îmi place să mint - probleme/situații cu care ne confruntăm de-o viață se rezolva ceva mai rar în doar 50 de minute, dar….nimic nu este imposibil.  Sunt aspecte pe care le putem rezolva rapid (1,2 sesiuni) și nu va fi nevoie de un proces mai lung. E bine, însă, să avem așteptările setate corect pentru că ne confruntăm și cu situații unde este nevoie de răbdare și timp - și este firesc să fie așa. 

Competențe:

Anxietate
Dificultăți de relaționare
Terapie de cuplu
Dezvoltare personală
Life coaching
Consiliere școlară și vocațională
Burnout
Executive coaching
Coaching pentru management
Coaching pentru carieră
Managementul stresului
Coaching pentru schimbare și perioade de criză
Echilibru emoțional și mental
Inteligența emoțională
Relaționare în diferite sisteme

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie