Iubirea sau familiaritatea în cuplu? Cu siguranță te-a intrigat titlul pe care tocmai l-ai citit, așa că nu ne mai lungim. Îl lăsăm pe Cătălin Durlă, psiholog clinician, psihoterapeut și specialist Hilio să vină cu explicațiile științifice și să aducă mai multă claritate.
Relațiile pe care le construiești și cărora te dedici zi de zi vorbesc foarte mult despre universul tău interior. Ori de cât ori alegi să investești emoție și sentimente în legăturile cu cei din jur, alegi, de fapt, natura propriei ființe umane și o lași să-și facă auzită vocea. Noi, oamenii, nu putem nega sau ignora faptul că suntem făcuți pentru a trăi în relație cu ceilalți deoarece suntem, fără doar și poate, ființe sociale și ne dezvoltăm, suferim, ne naștem, creștem doar prin raport cu cei din jur.
De ce și cum ajungem în relații? Cum alegem oamenii de care ne îndrăgostim?
Fiecare ființă umană are ca prim scop al existenței sale crearea de legături sociale. În lipsa lor, nu existăm, relațiile cu ceilalți oameni sunt creuzetul sensului vieții noastre.
Răspunsul romantic este că instinctele te ghidează în mod natural către indivizi care sunt buni cu tine. Dragostea este un fel de extaz care coboară atunci când te afli în prezența unui suflet benign și hrănitor, care va răspunde nevoilor tale emoționale, îți va înțelege tristețea și te va întări pentru sarcinile grele ale vieții. Pentru a localiza persoana iubită, trebuie să îți lași instinctele să te poarte, având grijă să nu pui piedici prin analize psihologice pedante și introspecție sau alte considerații de statut, bogăție sau descendență. A întreba pe cineva cu orice grad de rigoare de ce și-a ales un anumit partener este – în viziunea romantică asupra lumii – pur și simplu o neînțelegere inutilă și ofensatoare a iubirii: dragostea adevărată este un instinct care se stabilește în mod precis și natural asupra celor cu capacitatea de a ne face fericiți.
S-ar putea să crezi că noi căutăm fericirea în dragoste, dar ceea ce căutăm cu adevărat este familiaritatea. Căutăm să recreăm, în relațiile noastre adulte, sentimentele pe care le cunoșteam atât de bine din copilărie – și care rareori se limitau doar la tandrețe și grijă. Dragostea pe care cei mai mulți dintre noi au gustat-o devreme a fost confundată cu alte dinamici mai distructive: sentimentele de a dori să ajute un adult care a scăpat de sub control, de a fi lipsit de căldura unui părinte sau speriat de mânia lui sau de a nu ne fi simțit suficient de în siguranță pentru a ne comunica nevoile, visurile, dorințele. Îi urmărim pe alții mai incitanți, nu în credința că viața cu ei va fi mai armonioasă, ci dintr-un sentiment inconștient că vor fi liniștitor de familiare tiparele sale de frustrare.
Cum ne ajută psihanaliza să ne înțelegem mai bine?
Psihanaliza numește procesul prin care identifici partenerul drept „alegerea obiectului” – și recomandă să încerci să înțelegi factorii care guvernează în mod semiconștient atracțiile tale pentru a întrerupe tiparele mai nesănătoase care ar putea fi în joc. Instinctele – curentele noastre puternice de atracție și repulsie – provin din experiențele complicate pe care le-am avut când eram mult prea tineri pentru a le înțelege și care zăbovesc în anticamerele minții noastre.
Psihanaliza nu dorește să sugereze că totul despre atracțiile tale va fi deformat. S-ar putea să ai aspirații destul de legitime la calități pozitive: inteligență, farmec, generozitate. Dar ești, de asemenea, susceptibil de a fi atras fatidic către tendințe mai complicate: cineva care este adesea absent sau te tratează cu puțin dispreț sau nu este disponibil din punct de vedere emoțional.
Oricât de paradoxal ar putea suna, fără aceste comportamente complicate, pur și simplu nu poți fi atras de cineva. Alternativ, s-ar putea să fi fost atât de marcat de o figură parentală, încât nu poți aborda niciun partener care împărtășește aceleași calități.
Pentru a-ți alege cu înțelepciune partenerul, trebuie să descoperi modul în care compulsiunile tale la suferință sau repercusiunile de la propriile traume au impact asupra sentimentelor tale de atracție. Un loc de plecare util este să te întrebi ce fel de oameni te-au dezamăgit cu adevărat. Repulsia și dezgustul sunt primele ghiduri utile în acest sens deoarece este probabil să recunoști că unele dintre trăsăturile care te fac să tremuri nu sunt în mod obiectiv negative și totuși îți par așa deoarece prin prisma lor ai ajuns să te simți dezamăgit.
Ideea cea mai importantă atunci când vine vorba de relațiile cu cei din jur nu este să îți cunoști și recunoști propriile ciudățenii care alcătuiesc universul tău psihic. Aceasta este o cunoaștere vitală. Trebuie să te oprești și să încerci să înțelegi de unde vin aversiunile și ce aspecte ale trecutului tău te fac să accepți atât de greu anumite tipuri de hrană emoțională.
O modalitate prin care poți ajunge la asocierile care circulă puternic în colțurile mai puțin observate ale creierului este să scrii pe o ciornă propoziții care te invită să răspunzi la lucruri care te-ar putea fermeca sau respinge la cei din jur. Ajungi să vezi propriile reacții mai clar atunci când scrii lucrurile fără să te gândești prea mult la răspunsuri, prinzând inconștientul minții la lucru. De exemplu, poți nota în mod deliberat primele lucruri care îți vin în minte când citești următoarele:
- Dacă îi spun unui partener cât de mult am nevoie de el, va…
- Când cineva îmi spune că are nevoie de mine, eu…
- Dacă cineva nu poate face față, eu…
- Când cineva îmi spune să mă aranjez, eu…
- Dacă ar fi să fiu sincer în privința anxietăților mele, ar…
- Dacă partenerul meu mi-ar spune să nu-mi fac griji, aș…
- Când cineva mă învinovățește pe nedrept, eu…
Iubim ceea ce percepem ca fiind familiar?
Unul dintre motivele pentru care proximitatea contează față de atracție este că generează familiaritate; oamenii sunt mai atrași de ceea ce este familiar. Doar a fi în preajma cuiva sau a fi expus în mod repetat la el crește probabilitatea ca noi să fim atrași de el. De asemenea, avem tendința de a ne simți în siguranță cu oameni familiari deoarece este probabil știm la ce să ne așteptăm de la ei. Dr. Robert Zajonc (1968) a etichetat acest fenomen drept efectul de simplă expunere. Mai precis, el a susținut că, cu cât suntem expuși mai des la un stimul (de exemplu, sunet, persoană), cu atât este mai probabil să vedem acel stimul în mod pozitiv. Moreland și Beach (1992) au demonstrat acest lucru expunând o clasă de facultate la patru femei (asemănătoare ca aspect și vârstă) care au urmat un număr diferit de cursuri, dezvăluind că cu cât o femeie a urmat mai multe cursuri, cu atât era considerată mai familiară, similară și mai atrăgătoare de ceilalţi elevi.
Există un anumit confort în a ști la ce să te aștepți de la alții; în consecință, cercetările sugerează că îți place ceea ce este familiar. Deși acest lucru este adesea la nivel subconștient, cercetările au descoperit că acesta este unul dintre principiile de bază ale atracției (Zajonc, 1980). De exemplu, un tânăr care crește cu o mamă prevăzătoare poate fi atras de alte femei prevăzătoare nu pentru că îi place să fie dominat, ci mai degrabă pentru că este ceea ce el consideră normal (adică, familiar).
Câtă influență au experiențele din copilărie în alegerea partenerului de cuplu?
Totodată, experiențele majore din copilărie îți modelează percepția despre lume pentru tot restul vieții. Trauma copilăriei nu se limitează la o traumă violentă, cum ar fi abuzul sexual, abuzul fizic sau neglijența, ci ar putea rezulta din faptul că părinții nu au fost îngrijitori, iubitori sau nu au oferit validare în momentele critice din viața unui copil. Acest lucru poate crea o nevoie aproape patologică de a căuta iubire și afecțiune necondiționată. La un nivel, această căutare a iubirii provine din incapacitatea de a dezvolta un sentiment sănătos și interiorizat al valorii de sine în copilărie. Critica severă și nejustificată de-a lungul anilor este suficientă pentru a renunța la capacitatea unei persoane de a avea încredere în sine, rezultând mesaje interiorizate de neputință, nefiind suficient de bună sau nesigură. Ca rezultat, orice sentiment al valorii la vârsta adultă devine definit doar de relația cu alți oameni.
Adesea, oamenii care experimentează traume complexe în relațiile lor familiale timpurii încearcă în mod inconștient să recreeze acea dinamică. Este aproape ca și cum ar dori să recreeze circumstanțele experienței timpurii astfel încât să poată avea ocazia să o repare și să experimenteze dragostea necondiționată care lipsea în prima relație.
Indiferent că vorbim despre aspecte negative sau pozitive, familiaritatea este cea care te conduce spre dezvoltarea relațiilor cu cei din jur. Însă cu fiecare relație ți se oferă șansa schimbării și a evoluției psiho-emoționale. Este important să înțelegi că legăturile de iubire au un sens și un scop bine definit.
A te îndrăgosti este ușor, însă a iubi înseamnă să renunți la control, să ai încredere în cel de lângă tine și în intențiile sale, să accepți faptul că nu mereu ți se va răspunde așa cum te așteptai pentru că fiecare dintre noi este unic, prin prisma experiențelor timpurii din viață.
Psihologia relațională și studiile despre funcționarea și transformarea creierului arată că ceea ce s-a lezat în relație poate fi vindecat tot prin prisma relației. Aceasta este precum o lege nescrisă a relațiilor și este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să o respectăm și să o urmăm. Deci, dacă treci prin perioade dificile, a vorbi cu un psiholog de cuplu sau cu un psihoterapeut despre viața intimă alături de partenerul tău poate fi o dovadă de respect față de relația respectivă, dar și de înțelepciune.
Întâlnirea dintre două persoane este ca și contactul a două substanțe chimice; dacă apare vreo reacție, amândouă sunt transformate.– Carl Jung
