Ce legătură este între nori, o viață trăită cu sens și nevoia de validare? Dacă mai adăugăm și câteva experimente despre reflexul condiționat, pare că se complică și mai mult treaba și ne îndepărtăm de la subiect.

Acum, că ți-am atras atenția, îl lăsăm pe Psih. Horia Ungurean, specialist Hilio, să-ți povestească de ce fiecare dintre noi simțim nevoia de validare, ce se întâmplă dacă nu o primim și cum ne putem vindeca dacă suntem invalidați.

Astăzi vreau să îți propun un exercițiu de meditație. Nu te voi pune să îți închizi ochii (cu toate că dacă ai această posibilitate ar fi bine să o faci), însă aș dori să îți imaginezi cerul albastru și să te concentrezi pe culoarea acestui cer. Imaginează-ți cel mai frumos albastru pe care l-ai văzut vreodată. Unde este soarele? Este sus pe cer? La răsărit? La apus?

Încearcă să te concentrezi cât de mult posibil pe acest cer din mintea ta.

Dacă ai început să te simți relaxat, înseamnă că nimeni nu te-a deranjat din timpul acestui exercițiu sau ești deja în vacanță și grijile au început să își piardă din importanță. Aș vrea să îți spun că acest exercițiu se poate aseamăna cu viața noastră și cu acea dorință lăuntrică de a vedea mereu doar cer albastru fără nori.

Însă norii sunt o prezență naturală pe cerul albastru. Un cer fără nori nu reprezintă decât o extremă care poate duce la distrugere. Așa că te-aș invita să îți imaginezi și câțiva nori. Unii pot fi din aceia drăguți, pufoși, parcă în diferite forme, dar dacă ești sincer cu tine, vei pune și câțiva nori groși, mari și negri.

În fiecare zi alegem modalități prin care să risipim norii. Câteodată reușim, însă, de cele mai multe ori, nu. Acești nori reprezintă gândurile și preocupările din viața noastră.

Atenția noastră este deviată în fiecare zi, în funcție de alegerile pe care le facem. Încercăm mereu să rezolvăm problemele, să luăm decizii bune pentru noi, să nu simțim regret, vinovăție, ci să trăim o viață plină de sens.

Îți poți aminti dacă sau când ai început să cauți un sens? Și acum te-aș întoarce la exercițiul nostru: crezi că norii au un sens? Este natural ca ei să vină și să plece, dar care este sensul?

Ei, acest concept face diferența dintre oameni și animale. Noi nu ne rezumăm doar la ceea ce există, ci suntem mereu în căutare de mai mult. Această căutare ne este încurajată sau descurajată de când suntem copii. Auzim de multe ori despre ideea de validare sau nevoia de a fi validați.

Ce înseamnă validarea

Validarea reprezintă o strategie întărită de acceptare. Este strâns legată de comunicare și, în mod special, de faptul că ceea ce tu transmiți are un înțeles și este acceptat în contextul existent.

Validarea înseamnă că răspunsul tău este luat în serios și în nici un caz desconsiderat sau minimizat ca importanță.

Validarea ar trebui să ne ajute să facem schimbările necesare în viața noastră, în același timp cu acceptarea felului în care suntem și a sensului vieții pe care îl căutăm sau ni-l dorim fiecare.

Validarea este una dintre nevoile noastre existențiale

Dezvoltarea noastră ca indivizi are nevoie de validare de când suntem mici, începând cu exersarea funcției de comunicare, cognitive și a funcției reglatoare.

Nu este greu să ne imaginăm că modul nostru de a comunica a fost validat de un adult și încurajat, astfel că noi acum ne putem exprima, transmițând și primind mesaje codificate prin cuvinte, îndeplinindu-ne astfel nevoia de a relaționa.

Prin comunicare, am dobândit cunoștințe pe care, mai apoi, le-am memorat sau înțeles, exersând astfel raționamentul și partea de gândire a noastră.

Cât despre reglare, aș putea să îți spun că, până pe la trei ani, validarea prin comunicare a unui copil are doar puterea de a declanșa un stimul motor, apoi copilul reușește să stopeze un comportament ca mai apoi, după patru ani, să poată coordona un comportament. De atunci încolo, validarea ne oferă posibilitatea de a ne mobiliza forţele organimului pentru a face faţă unor situaţii neobişnuite, dificile (în condiţii de “stres”).

Cum apare invalidarea

Din păcate, există anumite medii familiale care transmit tipare disfuncționale. Unii părinți sau persoane cu autoritate asupra copilului îl invalidează pe acesta prin negare sau reacție în mod imprevizibil și inadecvat la experiențele intime ale copilului cum ar fi: emoțiile, senzațiile fizice sau gândurile.

Cu alte cuvinte, când un copil exprimă o emoție, adulții din mediul său îl judecă pentru această experiență. Câteva exemple de astfel de comportamente de invalidare ar fi:

i se spune că nu ar trebui să se simtă așa;
i se atrage atenția că reacționează exagerat;
i se dă de înțeles că ceea ce simte este incorect;
i se minimalizează experiența personală;
este pedepsit pentru că vorbește despre trăirile lui;
este ignorat atunci când se exprimă.

Legătura cu emoțiile din spectrul pozitiv sau negativ

emotii validate

Noi învățăm de mici despre propriile emoții, prin experimentare. Atunci când emoțiile îmi sunt validate ca persoană, le învăț corect, atât ca exprimare, cât și ca identificare.

Poate îți mai aduci aminte de Pavlov și de experimentul său. Atunci când apărea stimulul, câinele saliva și acest lucru a continuat să se întâmple chiar și atunci când recompensa nu mai venea. Ei, noi reușim totuși să ajungem la o autoreglare, după cum scriam mai sus, însă cum ar fi fost dacă Pavlov și-ar fi învățat câinele să nu aibă nicio reactie, atunci când apărea stimulul? Cum ar fi fost ca atunci când i-ar fi fost adus mâncare, câinele să reacționeze invers, prin refuz, prin lipsa de reacție? Crezi că ar fi reușit să supraviețuiască mult timp?

Acum imaginează-ți că un copil plânge și părintele vine lângă el și îl întreabă ce are, îl ia în brațe, îl mângâie și este alături de el. Copilul va termina de plâns, emoția lui va coborî în intensitate și el va fi validat că o emoție ca aceea, cu suport, va trece. Nu se va gândi nici măcar o clipă că poate exista și reversul medaliei și anume în alt mediu, în altă casă, în altă familie, un copil plângând să fie admonestat, poate lovit pentru că nu se abține, pentru că a plânge (și implicit a-ți exprimă emoția) este un lucru nepotrivit.

Cum va trăi acel copil cu această inhibare voluntară a presiunii emoționale pe care va trebui să o gestioneze atunci când va veni din nou? Cum se va comporta cu ceialalți oameni când tiparul său diferit va crea o respingere naturală din partea celorlalți? Va trăi într-o lume ciudată, în care reglarea sa îl va ajuta să supraviețuiască, dar mai greu sa relaționeze.

Când și la cine căutăm validare

Atașamentul reprezintă liantul dintre copil și mamă și, mai apoi, dintre copil și familie. Copilul crește construindu-și realitatea în acest mediu. Legătura de atașament formată creează încredere, ascultare și înțelegere. Totul sună foarte bine când vorbim despre un mediu familial funcțional, dar ce se întâmplă când copilul pornește cu această carență disfuncționala de invalidare din familie?

În primul rând, va observa că ceva este diferit și va încerca să își regleze această discrepanță.

A fost făcut un experiment în care s-au introdus porumbei într-o cușcă. Cușca era dotată în interior cu un întrerupător care, atunci când era tras, declanșa un mecanism care elibera mâncare pentru ei. Totul a fost bine și frumos, porumbeii au învățat comportamentul și deja își formaseră un tipar de învățare. Atingeau întreupătorul cu ciocul, primeau mâncare. Experimentul a mers mai departe, până când mâncarea a început să vină aleatoriu, fără o consecință a manifestării vreunui tipar al vreunui porumbel. În acel moment, în cușcă s-a instaurat haos. Un porumbel era agitat bătând din aripi (probabil comportamentul făcut de el când a început să curgă mâncarea), altul dădea din cap și tot așa, fiecare cu tiparul lui.

Cam așa se comportă o persoane care a avut parte de un mediu invalidant, o persoană care nu a fost ajutată să își construiască tiparele sănătoase de identificare a emoțiilor. Însă, pentru că trăiește în această lume, plecând de acasă va căuta validarea comportamentului și a exprimării emoțiilor la ceilalți oameni, după modelul lui și, de cele mai multe ori, va ajunge și într-un cuplu.

Din experiența personală din cabinet, cel mai des am întâlnit persoanele descrise mai sus diagnosticate cu tulburare Borderline.

Cum putem să depășim nevoia de validare sau să ajutăm o persoană cu această problemă

În primul rând, ține un jurnal emoțional în care să scrii momentele declanșatoare și emoțiile pe care le-ai simțit. Acest lucru îți va oferi o imagine obiectivă asupra nevoii de validare.

Încearcă să îți dai seama dacă în situații de criză reușești să te adaptezi sau intri într-un carusel emoțional pe care îl poți opri cu greu.

Observă dacă poți să te exprimi verbal atunci când apare o situație de stres, explicând situația sau cauți asigurare de la cei din jur sau îndrumare.

Cum ajută psihoterapia

terapie online

Dacă te-ai regăsit în vreo situație din descrierea de mai sus, poți să apelezi cu încredere la un specialist în psihoterapie. Poate te întrebi cu ce te poate ajuta un specialist, având în vedere că nu mai ești un copil și că poate anumite aspecte nu se mai pot regla.

Ei uite, aceasta este vestea cea mai bună, că psihoterapia are forme care se pot ocupa de astfel de probleme.

Un psihoterapeut te poate ajuta să depășești nevoia de validare prin:

Ascultare și observare. În acest mod poate să identifice tiparele sau nevoie ta de validare.
Reflectare cât mai exactă. Psihoterapeutul îți va spune cât mai exact ceea ce vede la tine, fără să te judece și fără să ascundă ceva ce ar putea susține un comportament invalidant.
Exprimarea verbală a ceea ce tu nu reușești. Psihoterapeutul va pune în cuvinte anumite comportamente pe care încerci să le descrii și poate nu reușești.
Validarea emoțiilor în contextul dat. Psihoterapeutul îți va accepta exprimarea emoțiilor ca fiind normale datorită contextului.
Validarea este ceva necesar, dar doar până în momentul în care reușim să obținem autoreglarea. Tot ce ține de dorința de validare după aceea (adică după vârsta de patru ani), poate constitui un comportament disfuncțional.

Avem nevoie de intepretarea corectă a emoțiilor și de libertatea de exprimare a lor. Avem nevoie să vedem doar albastrul cerului, poate cu nori pufoși care trec, fără să ne deranjeze sau să ne provoace discomfort.

Trebuie să avem încredere unii în alții și în puterea vindecătoare a comunicării.

Surse:

https://www.verywellmind.com/what-is-emotional-validation-425336

https://www.psychologytoday.com/intl/blog/addiction-and-recovery/201907/stop-seeking-validation-others

https://psychcentral.com/blog/emotionally-sensitive/2012/02/levels-of-validation

Căutăm iubirea sau familiaritatea în cuplu? - Hilio

Nevoia de validare | Mă auzi? Mă vezi? Sunt aici!

Ești pregătit să începi?