Bronșiolita aduce neplăceri și dacă în cazul ei adăugăm tusea ca factor stresant și respirația șuierătoare atât de bine cunoscută de cei cu probleme respiratorii frecvente, avem o afecțiune ce necesită intervenție promptă și atenție preventivă.
Ea este practic un sindrom clinic de detresă respiratorie care apare la copiii cu vârstă sub doi ani și se caracterizează prin simptome ale căilor respiratorii superioare și inferioare determinate de inflamația și secreția de mucus care produc îngustarea bronșiolelor și respirație șuierătoare (wheezing).
Ce cauze există, cum se pune un diagnostic precis și cum pot fi mai exact prevenite ne spune specialistul Dr Bitoleanu Daniela, medic pediatru.
Cauze ale bronșeolitelor
Cauza este una virală. Virusul pătrunde în celulele epiteliale ale bronhiolelor terminale și provoacă edem și secreție de mucus, acestea împreună cu celulele descuamare determină obstruarea căilor respiratorii mici.
Virusul sincițial respirator este cea mai frecventă cauză, urmat de rinovirusuri și mai rar virusurile gripale, parainflenza, metapneumovirusul, coronavirusuri, bocavirusul.
Foarte rar respirația șuierătoare la sugari poate fi asociată cu Mycoplasma pneumonie și Bordetella pertusis. Virusul sincițial respirator este prezent în întreaga lume și provoacă focare sezoniere în climatele temperate iarnă sau toamna târziu. Rinovirusurile reprezintă principala cauză a răcelii obișnuite și există mai mult de 170 de serotipuri. Acestea sunt asociate și cu infecții ale tractului respirator inferior la copii. Manifestările clinice ale infecției de tract respirator inferior cu virus gripal nu pot fi distinse clinic de celelalte infecții virale cu virusul sincițial respirator sau parainfluenza. Adenovirusul poate provoca bronșiolită obliterantă, pneumonie, dar poate infecta și alte organe provocând boli diseminate.
Mod de transmitere
Bronșiolita afectează de obicei sugarii și copiii sub 2 ani, însă virusurile care o determină pot produce infecții acute de căi respiratorii superioare la persoane de orice vârstă.
Transmiterea se realizează în principal prin inocularea mucoaselor nazofaringiene sau oculare după contactul cu secreții infectate. Contactul direct este cea mai comună cale de transmitere dar se poate transmite și prin aerosoli. Virusul acesta respirator poate supraviețui timp de câteva ore pe mâini. Perioada de eliminare a virusului variază în funcție de vârstă și alți factori, însă perioada medie este de 3 până la 8 zile, iar perioada de incubație este de 2 până la 8 zile.
Deși practic cu toții ajungem să fim infectați cu VSR (virus sincițial respirator) până la vârsta de 2 ani, acest lucru nu ne protejează de infecțiile ulterioare cu același virus, însă acestea sunt de obicei mai ușoare.
În urma replicării în nazofaringe VSR – ul infectează ramificațiile cele mai mici ale bronhiilor, apoi pneumocitele alveolare din plămâni, astfel la 1-3 zile de la debutul rinofaringitei apar simptome ale infecției de tract respirator inferior – bronșiolita.
Manifestări clinice
Acestea variază în funcție de vârstă, starea de sănătate anterioară și în funcție de tipul infecției – primă sau secundară.
Sugarii și copiii sub 2 ani cu infecții primare prezintă de obicei infecții de tract respirator inferior (bronșiolită sau pneumonie), cei mai mari sau adulții prezintă simptome de tract respirator superior.
Tabloul clinic este alcătuit inițial, în primele 1-3 zile din simptome de rinofaringită, rinoree, congestie nazală, disfagie, conjunctivită, febră ulterior copilul începe să tușească și se instalează detresa respiratorie.
Sindromul de detresă respiratorie la sugar reprezintă îngustarea căilor respiratorii mici, copilul prezentând frecvență respiratorie crescută, wheezing, bătăi ale aripioarele nazale și balans toraco-abdominal. Tusea și plânsul pot determina desaturări (scăderea saturație de oxigen), la fel și în timpul somnului când mușchii peretelui toracic se relaxează îngustând căile respiratorii.
Durata bolii depinde de vârstă, severitate bolii, condiții asociate cu risc ridicat (exemplu prematuritatea, boala pulmonară cronică) și agentul cauzal. Evoluția clasică presupune o perioadă de 1-3 zile cu simptome ale infecției de tract respirator superior, urmată de manifestări ale infecției de tract respirator inferior, care ating un vârf de intensitate în zilele 3-5, apoi se vor remite în 8 – 15 zile.
Bronșiolita este de obicei o boală autolimitată, majoritatea copiilor nu necesită spitalizare.
Factori de risc
Factorii de risc pentru bronșiolită severă sau complicații includ:
- prematuritatea (vârstă gestațională sub 37 de săptămâni)
- greutate scăzută la naștere
- vârstă mai mică de 12 săptămâni
- boală pulmonară cronică, în special displazia bronhopulmonară
- defecte anatomice ale căilor respiratorii
- boli cardiace congenitale semnificative din punct de vedere hemodinamic
- imunodeficiență
- boli neurologice
Complicații posibile
- insuficiență respiratorie
- pneumotorax, pneumomediastin
- deshidratare prin febră, tahipnee și prin scăderea aportului oral – trebuie monitorizate atent semnele de deshidratare la sugar (mucoase uscate, fontanela deprimată, ochii înfundați în orbite, pliu cutanat cu elasticitate scăzută, frecvență cardiacă crescută, diureză scăzută)
- insuficiență respiratorie
- infecție bacteriană secundară
Diagnosticul
Pentru diagnosticul de bronșiolită sunt suficiente istoricul pacientului, evaluarea clinică și pulsoximetria.
Investigațiile de laborator și radiografiile nu sunt de obicei necesare pentru diagnostic, dar pot fi justificate pentru a evalua complicațiile infecțioase asociate sau pentru diagnosticul diferențial.
Din istoricul pacientului reiese de obicei un debut cu simptome ale tractului respirator superior (rinoree, congestie nazală, diafagie) ulterior asociind febră și tuse. În funcție de simptomatologie va fi evaluată severitatea bolii în vederea spitalizării.
Prezintă indicație de spitalizare sugarii care prezintă:
- cianoză
- semne de insuficiență respiratorie (tahipnee, tiraj, bătăi ale aripioarele nazale, balans toraco-abdominal)
- somnolență sau letargie
- semne de deshidratare
La examenul clinic pot fi constatate și: tirajul intercostal, subcostal, wheezing (respirație șuierătoare ce se poate auzi și fără stetoscop), expirul prelungit.etc.
Toracele poate fi hiperinflat, expansionat, cu diametrul antero – posterior crescut, iar la percuție poate fi hipersonor. Hipoxemia (saturația oxigenului sub 95%) este detectată prin pulsoximetrie și poate fi una dintre manifestări, mai ales când sugarul este agitat. Mai pot fi asociate uneori și conjunctivita sau otita medie acută.
Testele de laborator nu sunt indicate în mod obișnuit, cu toate acestea poate fi necesară o seria de investigații în anumite situații:
- nou-născut cu febră și simptome de bronșiolită, pentru a exclude o infecție bacteriană
- sugari sub 3 luni nevaccinați pentru Streptococcus pneumoniae sau Haemophilus influenzae tip b
- evoluție neobișnuită sau severă
Atunci când este necesar un diagnostic etiologic pot fi utilizate teste rapide ale antigenului. Sunt disponibile teste rapide pentru VSR, parainflenza, influenzae și adenovirus, teste de imunofluorescență directe sau indirecte sau culturi virale.
Diagnostic diferențial
Bronșiolita trebuie diferențiată de o varietate de afecțiuni acute și cronice care afectează tractul respirator: astm indus viral, pneumonie bacteriană, pertusis, aspirație de corp străin, pneumonie de aspirație, boală cardiacă congenitală, insuficiență cardiacă, inel vascular.
Pentru susținerea diagnosticului de astm ar trebui să fie asociate episoade recurente de wheezing, un istoric familial sau personal de eczemă, atopie. Poate fi dificil să se distingă pneumonia bacteriană de bronșiolită în caz de febră înaltă.
Pneumonia prin aspirație poate apărea secundar bolii de reflux gastroesofagian, de asemenea poate apărea ca și complicație a bronșiolitei.
Caracteristicile clinice asociate cu aspirația pot include un reflex de supt slab, cianoză în timpul hrănirii și stridor recurent.
Radiografia toracică nu este necesară de rutină, modificările radiologice sunt nespecifice în bronșiolită.
La sugari și copiii mici cu forme ușorare de bronșiolită este puțin probabil ca radiografiile să influențeze decizia terapeutică. Cu toate acestea radiografiile pot fi justificate în forme moderate sau severe, sau pentru a exclude alte diagnostice.
Tratament
Tratamentul este simptomatic și sportiv, constând în menținerea unei hidratări corespunzătoare, prin creșterea aportului de lichide, eliberarea nazală cu ser fiziologic, aspirarea secrețiilor nazale, menținerea umidității și temperaturii optime în cameră, administrare de antipiretic doar la nevoie și monitorizarea stării generale.
Atentie! Antibioticele nu sunt recomandate a fi utilizate în mod obișnuit în tratamentul bronșiolitei, aceasta fiind o boală cu etiologie virală.
În concluzie, bronșiolita este o boală autolimitată, caracteristică sugarilor, care poate fi prevenită prin igienă riguroasă a mâinilor, hidratare corespunzătoare și evitarea contactului cu persoanele bolnave.
Bronșiolitele trebuie tratate corespunzător numai și numai cu ajutorul unui medic de familie, pneumolog sau pediatru.
