Parenting

Pinocchio și minciuna la copii | Imaginație, joacă sau pericol?

Pentru copil minciuna poate fi uneori o joacă, alteori o testare de limite, iar alteori o frică de consecințe. Cum știm exact despre ce e vorba?

Minciuna la copii: cum stim exact despre ce e vorba si cum putem interveni cu tact
Article

Știați că prima minciună din povestea lui Pinocchio e spusă de fapt de Gepetto? Un pattern întâlnit des de minciuni aparent nevinovate spuse copiilor.

Dar atunci când nasul nu este de lemn și nici nu crește neapărat iar Minciuna devine personaj, în părinți apare deseori teama că ai lor copii vor ajunge niște viitori adulți mincinoși. Bineînțeles, insuflarea unor valori morale este un aspect important, însă ceea ce percepem uneori ca fiind minciună poate fi pentru copii uneori o joacă, alteori o testare de limite, iar alteori o frică de consecințe.

Cum știm exact despre ce e vorba și cum putem interveni cu tact, ne explică azi specialistul în parenting, Roxana Grigorean.

 

Moralitatea la copii – un aspect legat de dezvoltare

În primul rând, nu trebuie să uităm de vârsta copilului și de context, apoi înțelegând ce se întâmplă și răspunzând în primul rând la nevoie și, ulterior, explicându-i copilului, pe nivelul lui de înțelegere ce consecințe poate avea minciuna.

Pentru a vorbi despre valoarea de minciună și adevăr ca principiu moral, așa cum poate ea fi  înțeleasă de un adult, este nevoie să ne uităm cum se pot raporta copiii la adevăr și minciună în funcție de dezvoltarea lor psihică. L. Kohlberg a studiat dezvoltarea morală la copii urmărind două grupuri de băieți pe parcursul a 20 de ani și a tras câteva concluzii interesante despre dezvoltarea morală a oamenilor, dezvoltând observațiile inițiale ale lui Piaget. 

Astfel, în prima parte a copilăriei mici, adică de la 3 la 10 ani, vorbim de o moralitate pre-convențională, înțeleasă în principal prin prisma pedepselor sau consecințelor. În acest stadiu, în primă fază, copiii se conformează regulilor încercând practic să evite consecințele sau pedepsele și operează cu etichetele de bine și rău, corect, greșit. Pe măsură ce cresc își vor muta încet interesul de la frica consecinței către beneficiu și vor face anumite lucruri în încercarea de a obține un beneficiu: sunt prietenos cu tine ca să fii și tu prietenos cu mine. Încet-încet, pe măsură ce cresc în vârstă, valoarea de bine și de rău nu mai este absolută, ci pot face loc opiniilor diferite cu privire la un anumit lucru. Când vine vorba de minciuni, este important pe de o parte să le putem prezenta niște consecințe pe care sunt capabili să le înțeleagă sau pur și simplu să rectificăm și să întărim regula sau comportamentul pozitiv pe care ni-l dorim și să punem accent pe schimb echitabil.

Dacă cei mici funcționează pe baza consecințelor, copiii mai mari iau mai degrabă în calcul intențiile. Începând cu vârsta școlară apare moralitatea convențională, cel de-al doilea stadiu propus de Kohlberg, care se remarcă într-o primă fază prin efortul de a fi percepuți pozitiv și, ulterior, pe realizarea îndatoririlor care asigură menţinerea ordinii şi stabilităţii sociale. Au internalizat standardele celor cu autoritate și îi preocupă să fie „buni”, să facă pe plac altor persoane și să păstreze ordinea socială. În acest caz, minciuna va însemna să nu fii plăcut, să fii exclus sau pericolul ca ordinea să fie încălcată din perspectiva societății ca tot, nu doar la nivel individual. E greșit să minți nu doar pentru că vei putea fi pedepsit, ci pentru că este împotriva „ordinii”.

Abia în adolescență ființa umană devine mai capabilă să înțeleagă noțiuni precum reciprocitate, faptul că anumite valori ne fac viața mai bună tuturor și pot să distingă și diferența dintre legal și moral și doar ca adulți putem percepe faptul că valorile morale transcend avantajul mutual. Moralitatea post convențională (stadiul al treilea) este astfel o etapă de dezvoltare pe care, ca și în cazul celorlalte stadii, doar unii o parcurg și care se referă în principal la valori comune și principii universale. 

Când îi explicăm copilului de ce e bine sau nu să mintă este important să ne raportăm cât mai mult la nivelul lui de înțelegere, pentru că nu va putea înțelege explicații care nu sunt în acord cu nivelul lui de dezvoltare. Ajută ca aceste explicații să fie însoțite de cât mai multe exemple și de întărirea comportamentului pozitiv.

 

Imitația și exemplul

Pe de altă parte, dacă vrem să înțelegem mai bine comportamentul copilului cu privire la adevăr și minciună trebuie ne uităm cu atenție la propriile exemple. Copii, mai ales cei mici, vor imita comportamentele noastre, parte a procesului lor de învățare. În plus, copiii sesizează foarte ușor contradicțiile pentru că au nevoie de coerență și structură, de aceea ei vor observa cum ne raportăm noi la minciună sau adevăr. Le spunem adevărul și ne asumăm consecințele adevărului? Le răspundem cu sinceritate la întrebările pe care le au despre lume și viață și despre noi înșine? Suntem capabili să recunoaștem și ne asumăm consecințele atunci când încălcăm o regulă? Tindem să le ascundem lucruri și ne prefacem? Le spunem că suntem bucuroși atunci când suntem de fapt triști? Le spunem că le vom cumpăra ceva doar pentru a-i determina să facă un anumit lucru, apoi uităm ce le-am promis? Îi invităm să mintă? Le spunem să spună la școală, celuilalt părinte sau prietenilor lucruri pentru care nouă ne este de fapt rușine? Ascundem uneori adevărul pentru a-l proteja pe celălalt? 

 

Minciună, joc, imaginație și încredere

Până la minciunile care pot cântări mai mult și pot avea un impact mai mare, vom observa inițial că cei mici vor inventa lucruri sau se vor juca spunând lucruri poate mai puțin adevărate, fără să înțeleagă foarte clar despre ce este vorba și fără să intenționeze în vreun fel să spună vreo minciună. 

În perioada 3-6 ani va exista foarte mult joc imaginativ, așa că e bine să clarificăm dacă și-au imaginat sau li s-a întâmplat efectiv un anumit lucru. Dacă există o relație bazată pe încredere, de cele mai multe ori ei vin singuri și ne spun ce li se întâmplă, așa că interesul ar trebui să fie cel mai mult pe construirea în continuare a relației de încredere părinte-copil, pe momente cât mai multe de conectare, pe ascultare fără judecată, curiozitate. Aceasta este și o vârstă a limitelor astfel că vom observa că în anumite momente pot spune anumite lucruri pentru a obține un anumit beneficiu. 

De exemplu, un copil de 3 ani îi spune tatălui că mama sa l-ar lăsa să mănânce și a doua prăjitură, deși mama n-a spus acest lucru. Scopul lui nu este să mintă, uneori își poate chiar imagina că celălalt părinte este „cel bun”, dar deseori va face asta cu scopul de a testa limitele, de a afla exact care este regula și de a verifica dacă cei doi părinți vorbesc și se pun de acord asupra acestor lucruri. Veți auzi deseori copiii, pe la 3-4 ani verificând reguli, aplicând regulile învățate cu ceilalți și observând imediat inconsecvențele sau testând acolo unde apar contradicții. 

 

Mint sau se ascund?

Mai există o categorie de lucruri care pot fi interpretate ca minciuni dar sunt comportamente prin care copilul fie își manifestă individualitatea, intimitatea, fie se apără. Copilul este o individualitate separată, este firesc să aibă și lucruri ale lui, dacă există o relație de încredere va discuta despre ele atunci când va dori. Problematic este când aceste împărtășiri sunt blocate de rușine sau neîncredere. Rezolvarea în acest caz stă tot în relație și în respectarea copilului ca individ separat.

 

Minciuna de frica pedepsei

Dacă consecințele pentru anumite fapte sunt foarte mari pentru copii, ei pot decide să ascundă adevărul pentru că nu vor să își asume aceste consecințe. Prin consecințe nu înțelegem doar faptul că există o pedeapsă, o interdicție, consecința poate fi și reacția părintelui. 

De exemplu, dacă părintele se sperie foarte tare sau are o reacție foarte puternică la un anumit comportament sau faptă, copilul își poate chiar „proteja” părintele ascunzându-i un anumit lucru. De aceea, este important să le arătăm copiilor că „putem duce” emoțiile lor puternice, greșelile lor, cât și pe ale noastre. E în regulă să ne vadă și pe noi triști, obosiți, îngândurați, dar este de preferat să nu ne vadă copleșiți.

 

Care sunt nevoile fundamentale neîmplinite?

Multe comportamente nepotrivite pot fi o punere în scenă, o testare, o evitare, dar pot fi și un strigăt de ajutor. Un lucru nociv ar fi să îi punem o etichetă cu care apoi va trebui să se lupte toată viața, iar în spatele etichetei va rămâne aceeași nevoie nesatisfăcută și aceeași durere care nu a fost dezgolită niciodată.

Dacă copilul nu primește, la nivel relațional, ceva important pentru el, minciuna poate fi o modalitate de a atrage atenția sau de a-și masca frica pentru un anumit lucru. 

 

Dacă minciunile devin ceva repetitiv sau dacă dacă copilul ascunde lucruri majore, este important să ne uităm dincolo de minciună și să vedem ce nevoie are și cum putem să venim în întâmpinarea ei.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie