Sindromul (CVS-computer vision syndrome) sau sindromul privitului la calculator înseamnă probleme de vedere dar și alte probleme de sănătate, cum ar fi lipsa de concentrare, amețeli, migrene, mai rar furnicături în membre. Simptomatologia CVS poate deveni un cumul de afecțiuni colaterale.
Totuși știm prea bine că era digitală nu a început odată cu pandemia și că afecțiunile ochiului dar și simptomatologia oculară sunt de multe ori neglijate, în detrimentul altor afecțiuni.
În contextul muncii remote se pare că incidența CVS a crescut în lume în ultimii doi ani pentru că a intervenit un iluminat mai slab al încăperii și orele petrecute în fața ecranelor au devenit “nelimitate”, pauzele tot mai rare sau fără relaxare oculară.
Specialiștii preconizează o statistică clară la sfârșitul anului dar un lucru e deja cert, incidența problemelor de vedere de la cele minore până la unele foarte grave este în creștere.
Mai multe studii au arătat că persoanele care petrec mai mult de trei ore pe zi pe computer prezintă un risc mai mare de a dezvolta CVS. Este aproape imposibil să ne gândim la limitarea dispozitivelor electronice. Cu toate acestea, este esențial să știți că există diferite modalități de a vă asigura că ochii voștri rămân sănătoși, indiferent de job și gradul de expunere la monitoare.
Studiile ultimilor ani au scos în evidență că privitul îndelung la un ecran poate schimba vederea definitiv, poate provoca miopie dar și un deficit de concentrare general. Petrecem mai multe ore conectați vizual la ecrane dar creierul își cere dreptul la pauză, eficiența noastră la job dar și atenția generală scad. (Dr. Busignye (Mount Sinai Hospital, New York City)
Azi ATLAS vă informează cu privire la modul în care vă puteți proteja vederea. Nu uitați să consultați medicul oftalmolog de fiecare dată când observați ceva în neregulă chiar de la primele simptome.
Simptome
Cele mai frecvente simptome asociate cu CVS sau oboseala digitală a ochilor sunt:
- uscarea intensă a ochiului
- dureri oculare
- vedere încețoșată
- dureri în zona gâtului și a umerilor
Aceste simptome pot fi cauzate de:
- iluminare slabă
- lumina puternică a unui ecran digital
- distanțe de vizualizare necorespunzătoare
- calitatea și reglarea deficitară a scaunelor
- probleme de vedere necorectate/netratate
- o combinație de factori (la care se pot adaugă și alte probleme de sănătate).
7 reguli esențiale pentru protejarea vederii
1. Regula 20-20
Dacă munca ta se bazează în principal pe computer, îți recomandăm să respecți regula 20-20. La fiecare 20 de minute lucrate 20 de secunde pauza. Faceți această pauză timp de cel puțin 20 de secunde și concentrați-vă pe obiectele aflate la cel puțin 20 de metri distanță (nu la cele de pe social media :). Acest exercițiu s-a dovedit a juca un rol cheie în ameliorarea presiunii din ochi.
2. Postura corectă
Dacă vă petreceți cea mai mare parte a zilei lucrând pe computer, mentineti constant o distanță de aproximativ 20-25 cm distanță de ecran și asigurați-vă că ochii voștri sunt la 10-15 cm deasupra centrului ecranului. O postură corectă vă va ajuta să vă protejați vederea pe termen lung.
3. Lumina potrivită
Luminozitatea dispozitivului vă poate deteriora mult vederea deși lent. Prin urmare, evitați să lucrați într-un cadru ambiental și mențineți un echilibru al cantității de lumină din jurul vostru. Lumina din jur ar trebui să fie relativ mai redusă decât luminozitatea dispozitivului.
4. Ajustarea dimensiunii textului
Orice tip de caractere ați prefera, e important să măriți dimensiunea textului, astfel încât să nu fiți nevoit să strângeți ochii în timp ce lucrați.
5. Ochelarii potriviți
Tehnologia evoluează într-un ritm rapid și, prin urmare, este esențial ca ochelarii voștri să fie unii adaptați nevoilor și orelor în care vă expuneți ochii în fața monitoarelor. Purtați o pereche de ochelari cu protecție pentru a restricționa efectul negativ al luminii albastre emise de ecran.
6. Clipitul
Clipirea este importantă. Este esențial să clipiți în timp ce priviți ecranul pentru a vă asigura că ochii rămân umezi și sănătoși. De multe ori uităm să clipim. Poate părea imposibil dar așa este.
Folosiți doar la recomandarea medicului picături lubrifiante pentru a crește mobilitatea oculară și a reduce uscăciunea. Pentru cei alergici exista soluții cu risc scăzut, alergen.
7. Restart al atenției
Mută-ți focusul măcar de 2 ori în 8 ore nu numai de pe ecran (asta ar trebui făcut cum spuneam mai sus odată la 2O de minute) dar și de la ceea ce stimulează excesiv creierul. Închide ochii și ascultă melodía preferă cu ochii închiși, sau de ce nu, visează la vacanță, măcar câteva secunde fără să cutreieri site-urile cu “ochii deschiși” :).
Nu uita! Dacă porți lentile de contact ai grijă mai ales vara să fie bine dezinfectate la intervalele de timp recomandate de medicul oftalmolog.
Copiii sunt și ei vizați
Copiii sunt și ei expuși în egală măsură indiferent de vârstă la sindromul privitului la calculator (CVS), ei petrec inclusiv la școală învățând mai mult de 5-6 ore pe tablete, conform Centrului pentru controlul și prevenirea bolilor (SUA). Mai îngrijorător este că numărul de ore va crește, odată cu înaintarea în vârstă. Vedem prima generație de copii care și-au petrecut întreaga viață privind la ecranele computerelor dar și al telefoanelor.
Vom avea o generație de oameni care vor avea absolut toate tipurile de probleme oculare, deja migrenele la copii și ochii uscați fiind la ordinea zilei.
Ți-e teamă să-i spui șefului tău sau colegilor că au intervenit probleme de sănătate oculară ce te împiedică să stai permanent cu ochii-n monitoare crezând că este doar o problemă minoră? Vorbește și cu un coach ATLAS pentru sănătatea ta de la job!
Programează înainte o întâlnire cu oftalmologii ATLAS, pentru a-ți oferi mai multe tipsuri și soluții la problemele de vedere!