Ia trusa de prim ajutor și telemedicina cu tine în vacanță

Personalizează trusa de prim ajutor conform nevoilor medicale. Poate face diferența în situații minore dar și cele în care vă pun în pericol viața.

Ce trebuie sa contina trusa de prim ajutor si cum trebuie personalizata in functie denevoile medicale
Article

Tu cu cine pleci în vacanță? Nu punem întrebări indiscrete 🙂 doar că există în vacanțele noastre și invitații aceia nepoftiți cum ar fi alergiile, micile contuzii, înțepături de insecte și sperăm mereu, cât mai rar accidentările grave sau vreun șoc anafilactic. Invitatul tău dorit ar trebui să fie trusa de prim ajutor. Fie că e vacanță sau nu, e de real folos.

Dacă te gândești că ea conține doar alcool sanitar, câteva comprese și un garou, azi îți spunem ceea ce ar mai trebui să fie pe lista ta pentru probleme de sezon și chiar tipsuri pentru diabetici și alte  afecțiuni cronice.

Nu uita! Pe lângă ce includ trusele comerciale de prim ajutor, trusa ta trebuie personalizată conform nevoilor medicale, adaptată fiecărui membru al familiei și concepută cu ajutorul medicilor. 

Telemedicina te ajută să o personalizezi chiar si în timp ce îți faci bagajul, fără trafic și timp pierdut.

 

De unde până unde…trusa de prim ajutor comercială?

O conversație fatidică a inspirat crearea trusei de prim ajutor de către Johnson & Johnson, fiind lansată în 1888. La bordul unui tren care se îndrepta spre Colorado, fondatorul companiei, Robert Wood Johnson – fiind în vacanță – a început o conversație cu chirurgul șef al căii ferate Denver și Rio Grande. 

Doctorul i-a explicat lui Johnson pericolele construcției de căi ferate și lipsa materialelor medicale pentru a trata leziunile industriale majore, distanța fata de primul spital fiind mare. Din acest schimb de replici, Johnson a văzut o oportunitate de a avansa în domeniul asistenței medicale. Din această nevoie modernă s-a născut trusa comercială de prim ajutor.

 

Ce conține trusa de prim ajutor

Trusa minimă comercială ar trebui să conțină următoarele elemente:

  • manual de prim ajutor
  • lista cu numerele de telefon de urgență (112)
  • bandă adezivă
  • bandaj triunghiular (poate fi utilizat pentru a realiza un bandaj de susținere sau pentru fixarea unui pansament)
  • bandaj de tifon în dublu sens
  • foarfecă
  • pensetă
  • ace de siguranță
  • tampoane sterile de tifon de dimensiuni diferite
  • bandaj elastic pentru a face eventual un garou
  • atele
  • plasture
  • leucoplast
  • loțiune de calamină (calmează arsurile solare, mușcăturile insectelor)
  • soluție antiseptică
  • unguent antibiotic
  • săpun
  • crema cu hidrocortizon (1%)
  • pătură
  • lanternă și baterii
  • tampoane cu alcool medicinal
  • medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală
  • termometru
  • perechi de mănuși non-latex
  • pansamente neaderente absorbante și sterile
  • suport steril pentru gură (în caz de resuscitare cardiopulmonara)
  • apă oxigenată

 

Cu ce trebuie să completezi trusa de prim ajutor

În funcție de afecțiunile pe care tu sau cei cu care pleci în vacanță le aveți, trebuie să iei în considerare completarea trusei de urgență. Ia legătura cu medicul specialist care te poate ajuta astfel încât trusa sanitară pe care o iei cu tine să acopere nevoile medicale specifice. 

 

Cu diabetul în vacanță

Ne gandim aici la hipoglicemie dar si la hiperglicemie.

Un kit hipo și hiper este recomandat acasă dar perfect utilat mai ales când sunteți plecat. Ar trebui să asigurați completarea consumabilelor folosite, astfel încât să nu rămâneți fără ele atunci când aveți mai mare nevoie și să verificați din când în când termenele de valabilitate. Adăugați alte medicamente utile la sfatul medicului vostru diabetolog

Pentru hipoglicemici

  • glucometrul – inclusiv benzi de testare suplimentare
  • glucoză cu acțiune rapidă, cum ar fi o băutură energizantă și / sau tablete
  • glucagon

Pentru hiperglicemici

  • glucometru – inclusiv benzi de testare suplimentare 
  • flacoane de insulină de rezervă/pen pentru injecții (dar numai dacă le puteți păstra la frigider)
  • ace de injecție de rezervă
  • benzi de testare a cetonelor – dacă luați insulină

 

Ce facem în caz de șoc anafilactic

În cazul pacienților care au experimentat un șoc anafilactic sau un angioedem, situația este mult mai complicată, dar nu înseamnă că vor renunța la plimbări, vacanțe sau delegații. În trusa lor de prim ajutor își vor găsi locul:

  • un antialergic cu debut rapid de acțiune. Stabiliți cu medicul dozele în funcție de gradele de gravitate preconizate.
  • un corticosteroid, de dorit formă injectabilă, numai la sfatul medicului.
  • medicația extrem de utilă care nu trebuie să lipsească din trusa de prim ajutor este adrenalină autoinjectabila în formulă pentru adult sau copil. În cazurile de anafilaxii repetitive sau în cazul anafilaxiei la veninul de albină sau viespe, este recomandat să aveți substanțe multidoză, care conțin două doze ce pot fi administrate secvențial. Atenție, doar dacă este nevoie.

În cazul mușcăturii de căpușă, găsiți toate tipsurile aici despre cum să interveniți prompt.

 

Pentru cei cu antecedente de urticarie și alergii

Trusa de prim ajutor în alergii trebuie sa conțină obligatoriu antihistaminice. Se recomandă unul de ultimă generație care să nu provoace somnolență (mai ales când conduceți).

Consultați un medic alergolog în avans. El vă poate sfătui să adăugați în trusa și un posibil cortizonic, injectabil sau oral, pentru controlul fazei mai tardive a reacției alergice și prevenirea extinderii reacției.

Știați că există un fel de poliție a medicamentelor? FDA (Food and drug administration) a dat undă verde în cazuri severe la mărirea dozei de antihistaminic până la de 4 ori față de prospect când o situație vă pune în pericol viața.  

 

Dacă vorbim de astm

Un astmatic are nevoie de 2 tipuri tipuri de medicație, recomandarea medicului pneumolog :

  • medicația zilnică, de control, reprezentată de un dispozitiv inhalator cu corticosteroid
  • medicația de urgență, reprezentată de salbutamol sau alți compuși la 

În cazul astmului uităm de multe ori elementele surpriză uitând să luăm una dintre medicații la noi. Cei alergici la praf, mucegaiuri și păr de animale au parte de surprize neplăcute în locurile de cazare și sunt nevoiți să ajungă adeseori la camera de gardă. 

De aceea prevenția și o bună trusă a astmaticului pot prelungi o vacanță fără griji.

 

Înțepături mici, probleme diverse

În cazul înțepăturilor și muscaturilor de insecte sau animale în funcție de gravitate și localizare puneți în trusă atât antialergice orale cât și unguente antiinflamatoare. Dacă sunteți alergic la antiinflamatoare găsiți o soluție împreună cu medicul vostru pentru a reduce efectele.Pentru șocul anafilactic nu uitați recomandările de mai sus.

 

Prevenția este cea mai importantă dar o trusă de prim ajutor personalizată la recomandarea medicului, poate face diferența în situații minore dar și în cele care vă pun în pericol viața.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie