HumanCapital

Cum îți ajuți angajații să facă față stresului de Sărbători?

Departamentul de HR și leadershipul pot avea un impact real asupra modului în care angajații pot gestiona stresul și îmbunătăți stărea lor de bine.

Article

Primiți cu starea de bine?

Mai sunt doar câteva zile până la vacanța de iarnă și ne aflăm deja în atmosfera specifică a ceea ce americanii numesc cea mai frumoasă perioadă a anului. Pentru că avem mai puține zile lucrătoare decât de obicei și deadline-uri mai strânse, este foarte posibil ca, mulți dintre noi, pe lângă bucurie și spirit festiv, să simțim și niveluri mai crescute de stres.

Și poate că cel mai frumos cadou pe care îl poți face angajaților tăi este să îi ajuți să diminueze cantitatea de stres pe care o experimentează în perioada Sărbătorilor și să contribui la îmbunătățirea stării lor de bine.

 

Suntem stresați, mai mult sau mai puțin, aproape zilnic, însă devine problematic atunci când stresul se cronicizează și ne simțim lipsiți de motivație, obosiți, ne confruntăm cu insomnii și ne concentrăm cu greu asupra unei sarcini etc. 

Stress.org raportează că 80% dintre angajați consideră că job-urile lor reprezintă o mare sursă de stres, iar un alt studiu arată că 88% la sută dintre oameni sunt de părere că Sărbătorile sunt cea mai stresantă perioadă a anului, 84% afirmând că încep să resimtă stresul încă din luna noiembrie. Mai mult, cercetările arată că 68% dintre angajați sunt mai puțin productivi în luna decembrie.

 

De ce suntem stresați de Sărbători?

Pentru că avem de îngrămădit multe activități în câteva zile: să alergi după cadouri, să stai la cozi, să te miști prin haosul general din oraș, să închei rapoarte, să fii evaluat, să termini proiecte mult mai devreme decât de obicei și să planifici munca pentru anul următor și să ai și Sărbătorile perfecte nu e un lucru ușor. Să facem o pauză de respirație.

Și să continuăm: serbări, Secret Santa, Moș Nicolae, Moș Crăciun, vizitele pe care le faci din obligație, discuțiile inconfortabile, singurătatea, cheltuielile mai mari pe care ești tentat să le faci în luna decembrie și lista poate continua. Dacă mai punem la socoteală și pandemia pe care am traversat-o și urmele pe care le-a lăsat asupra noastră, dar și războiul care se desfășoară lângă noi și consecințele lui, atât la nivel psiho-emoțional, cât și economic, avem toate motivele pentru a înțelege de ce mulți dintre noi se confruntă, mai ales în perioada Sărbătorilor, cu anxietate, depresie sau epuizare emoțională. 

Vestea bună este că departamentul de HR, împreună cu leadershipul, pot avea un impact real asupra modului în care angajații pot gestiona stresul și asupra îmbunătățirii stării lor de bine.

 

Cum îți ajuți angajații să facă față stresului adus de Sărbători

Stresul, pe lângă efectele pe care le are asupra psihicului, este și unul dintre factorii care pot contribui la declanșarea bolilor cardiovasculare, diabet și boli gastrointestinale. De asemenea, studiile arată că stresul este contagios: așa cum, datorită neuronilor oglindă, atunci când vezi pe cineva căscând, la scurtă vreme, faci și tu același lucru, la fel se întâmplă și în cazul stresului: doar simplul fapt de a observa că cineva este stresat îți poate afecta sistemul nervos. O altă cercetare demonstrează faptul că 26% dintre oamenii care au stat pe lângă cineva stresat, au experimentat creșteri ale nivelului de cortizol (hormonul stresului).

Iată câteva metode simple pe care le poți pune în aplicare pentru a-ți ajuta angajații să facă față stresului adus de perioada următoare:

 

Ajută-i să prioritizeze

Timpul scurt care a mai rămas până la finalul anului și dorința de a bifa tot pe lista de to do este unul dintre principalii factori de stres. Așa că rolul tău este de a-i ajuta să înțeleagă ce este prioritar de rezolvat până la sfârșitul anului și care sunt proiectele care mai pot aștepta. Claritatea îi va ajuta și le va oferi confort emoțional.

 

Adresează întrebările potrivite

Uneori, subestimăm sau uităm ce diferență pot face și ce impact pot avea întrebările simple, dar care arată grija pe care o manifești față de oamenii din echipa ta. Cu ce pot să te ajut?, Care este cea mai mare realizare a ta din acest an? sau Ce obiective profesionale ți-ai propus pentru anul următor? sunt doar câteva exemple de întrebări pe care le poți adresa și prin intermediul cărora poți diminua stresul pentru că ele demonstrează faptul că îți pasă de nevoile lor și, în același timp, îi ajută să planifice mai bine sarcinile și obiectivele viitoare.

 

Încurajează flexibilitatea programului și telemunca

Vorbeam, la începutul articolului, despre haosul creat în oraș și despre cozile la care stăm, indiferent că e vorba despre trafic sau despre magazinele de cadouri pe care le vizităm. Să îi scutești pe oamenii din echipa ta de stresul suplimentar adus de activitățile pomenite mai sus, oferindu-le posibilitatea de a-și rezolva o parte din aceste treburi în intervale orare mai puțin solicitate (de dimineață, în mijlocul zilei), poate contribui considerabil la îmbunătățirea stării lor de bine. De asemenea, dacă nu aplici deja asta, încurajează-i să lucreze de acasă, măcar în această perioadă: se vor întoarce mai relaxați și vor fi mai productivi. Dacă specificul industriei nu îți permite asta, poți pune în practică short Friday. 

 

Oferă-le acces la educație financiară

În luna decembrie suntem tentați să cheltuim mai mult decât de obicei și poate chiar mai mult decât ne putem permite. Un survey PwC arată că 59% dintre angajați sunt stresați în ceea ce privește finanțele în perioada Sărbătorilor. Cu siguranță sfaturile unui consultant financiar îi vor ajuta să planifice mai bine cheltuielile și poate chiar să economisească.

 

Susține importanța unui stil de viață sănătos

De multe ori, problemele complicate au soluții simple. Și pentru că stresul despre care vorbeam se rezumă, până la urmă, la substanțele chimice care circulă în organismul nostru, lucruri simple ca încurajarea unui mod de viață sănătos pot reprezenta măcar o parte a soluției. Așa că îți poți ajuta oamenii și promovând importanța unei alimentații sănătoase, a odihnei, a mișcării, dar și importanța pauzelor.

 

Arată-ți aprecierea și respectul față de munca și de timpul lor

Oamenii au nevoie să se simtă apreciați, văzuți și recompensați pentru meritele și performanțele lor. Aprecierea se poate traduce în thank you notes, bonusuri sau orice alt sistem de recompensă folosești în organizația ta, important e să îți exprimi această apreciere. O altă dovadă de respect pentru munca și timpul oamenilor este și faptul de a nu crea presiune inutilă: nu insista să finalizeze un proiect care știi că durează mult mai mult decât timpul pe care îl au la dispoziție, dacă el nu reprezintă o urgență. Nu insista să organizezi o petrecere de companie dacă oamenii nu pot să participe: 37% dintre angajați nu participă la petrecerile organizate de companii pentru că datele coincid cu alte obligații pe care le au față de familie – poți înlocui petrecerea cu o ieșire la prânz sau la cină sau o poți chiar reprograma: cine a spus că nu poți organiza o petrecere în ianuarie?

 

Transformă starea de bine a angajaților tăi într-o prioritate

Cu Hilio, e simplu să contribui la îmbunătățirea stării de bine a oamenilor din companie.

Reamintește-le angajaților tăi, printr-un email, de ce beneficii se pot bucura accesând platforma:

Am pregătit special pentru ei resurse care să îi ajute să supraviețuiască în această perioadă: o serie de sfaturi și articole scrise de specialialiști, pe care le pot accesa aici. În zona de education Hilio vor fi postate, de-a lungul întregii luni, articole pe teme ca: 

  • Evitarea epuizării emoționale
  • Planificarea bugetului de Sărbători
  • Activități de Crăciun pentru tine și copilul tău
  • Metode prin care îți protejezi relația de stresul adus de Sărbători
  • Dieta pentru o alimentație echilibrată

De asemenea, amintește-le că au oricând la dispoziție scalele de autoevaluare, cu ajutorul cărora se pot testa și descoperi dacă suferă de depresie, stres, burnout etc.

Nu uităm nici de sănătatea fizică, pe care o pot verifica folosind Symptom Matching, tool-ul care le recomandă sfaturi și medici, în funcție de simptome. 

Și nu în ultimul rând, amintește-le să apeleze cu încredere la specialiștii Hilio și să programeze o întâlnire, ori de câte ori au nevoie să stea de vorbă cu cineva avizat, care să îi îndrume în ceea ce privește sănătatea psiho-emoțională, fizică sau dezvoltarea personală și educația financiară.

Așa cum spuneam la început, perioada Sărbătorilor poate să fie foarte stresantă, dar stă în puterea noastră să ne îmbunătățim starea de bine și să alegem să evităm sau măcar să diminuăm efectele surselor de stres.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie