Psihoterapia funcționează atunci când ai încredere în specialist și în planul terapeutic. Poți să-ți atingi scopul dacă vrei să lucrezi alături de terapeut și să înveți să ieși din statutul de victimă – scopul fiind îmbunătățirea calității vieții, eliminarea simptomelor și tratarea tulburărilor comportamentale și emoționale.

Una dintre cele mai mari probleme întâlnite în procesul terapeutic este rezistența la a accepta situația și cauzele, mai apoi rezistența la planul
terapeutic. Acesta nu presupune organizarea pe termen lung, dar mai ales adaptarea la fiecare ședință, unică de altfel, pentru că pacientul are o dinamică de viață. Lipsa acestei adaptări, atât din partea pacientului cât și din partea terapeutului, blochează foarte multe terapii, iar pacienții rămân în aceeași stare cu care au venit inițial la cabinetul terapeutului – anxietate, depresie, dependență sau stagnare emoțională, personală sau profesională.

Țelul nu este să stabilim cine este de vină atunci când pacientul întâlnește acest obstacol, ci, mai degrabă, trebuie să descoperim de ce se întâmplă acest blocaj.  

Un plan terapeutic este util

Aspectul relațional este foarte important pentru un tratament de succes, iar medicul specialist trebuie să aibă în vedere o varietate de factori pentru a face acest lucru posibil. Un terapeut profesionist își adaptează constant procesul de vindecare, cu cât află mai multe informații în legătură cu pacientul, cere, în momente cheie, feedback despre tipul de terapie și despre modul în care progresează tratamentul. Stabilirea țelurilor și micro-țelurilor pentru a măsura succesul abordării terapeutice sunt, de asemenea, importante.

Terapeutul poate sesiza rezistența pacientului și e util să i-o reflecte. Pacientul se va confrunta adesea cu respingerea ideilor descoperite în terapie, întrebându-se în mod constant de ce nu primește sfaturi sau nu i se spune ce trebuie să facă. Iată că de fapt aici apare un prag important de trecut. Fiecare dintre noi e unic, are propriul mod de adaptare la viață și propriul bagaj emoțional, psihic și de viață. Doar el știe ce anume îi poate fi de folos, terapeutul are doar rolul de a-l ajuta să descopere și să-l îndrume.

Pornind de la relevanța ideii de mai sus, restul muncii stă pe umerii pacientului și abilitatea acestuia de a construi un prezent adaptiv, ce-l duce spre un viitor unde menținerea este în prim-plan, înfruntând sentimentele negative la fiecare pas și comunicând deschis și onest despre progresul pe care-l resimte (sau pe care nu-l vede) – punct cheie, și des ignorant, este faptul că pacientul este, și va fi, întotdeauna expertul în legătură cu ce se întâmplă în viața lui.

Des, oamenii care simt că au perioade prelungite de stres emoțional și vin la terapeut, sunt la limita puterilor. Mulți știu care sunt cauzele problemelor, înțeleg de ce trăiesc momente grele și caută o persoană care să-i îndrume și să le ofere uneltele necesare pentru a-și schimba modul de viață.

Pacientul care rezistă schimbării

Situația se poate complica în momentul în care pacientul vine la terapeut fără dorința de a schimba ceva. Să te schimbi, să-ți schimbi tabieturile și obiceiurile este ceva înfricoșător și este responsabilitatea specialistului să te ajute să găsești resursele să mergi mai departe.  

Dar, când un pacient vine la terapeut după o despărțire care l-a distrus din punct de vedere emoțional – unde s-au spus cuvinte grele, s-au învinuit amândoi pentru diverse eșecuri sau chiar și-au înșelat încrederea unul în celălalt; un terapeut poate să stabilească anumite țeluri relevante:   

• Să descoperi ce a funcționat în relație
• Să accepți de ce relația nu a funcționat
• Să identifici trăsăturile constructive ale unei relații sănătoase.
• Să stabilești care sunt limitele și principiile peste care nu vrei să treci.
• Să înveți cum să comunici mai bine cu persoana din cuplu.
• Să gestionezi mai bine situațiile de conflict.

…printre altele.

Totuși, chiar dacă s-au stabilit aceste țeluri și alte micro-țeluri, pacientul folosește terapia doar ca să se plângă de fostul partener de cuplu, vorbește cum cei din jur sunt cei care trebuie să se schimbe, rămâne blocat în rolul de victimă și ajunge să-și proiecteze nervii și frustrările asupra sa, a terapeutului sau a celor din imediata apropiere.

Acest comportament este unul dăunător și în afara ariei de îndrumare a terapeutului – refuzul evident al pacientului de a-și schimba modul de viață. Și mai rău, pacientul poate să ajungă să-și direcționeze frustrările asupra celorlalți din jur, cu percepția că el nu a făcut nimic greșit, iar universul complotează împotriva lui.

Cu toții ne raportăm subiectiv la evenimentele din viața noastră, dar o soluție pentru problemele cu care ne confruntăm, mai ales dacă ne gândim că există un set de instrucțiuni universal valabile care trebuie urmate pentru a scăpa de sentimentele negative, este să învățăm să ne deosebim de ceilalți. Piesa de puzzle care lipsește, și poate oferi o imagine mai bună, de ansamblu, a ceea ce stă la baza problemelor noastre, vine din a înțelege de ce gândim și acționăm într-un fel anume, și de ce este mai bine să ne adaptăm.  Putem schimba felul în care ne raportăm la evenimentele din viața noastră și ne putem ajuta să ne schimbăm noi înșine, nu avem cum, însă, să-i schimbăm pe ceilalți.

Fără un plan terapeutic, fără obiective realiste pe care trebuie să le îndeplinim (validate de realitatea zilnică) pe parcursul tratamentului, nu ajungem la o soluție care să aibă impact pe termen lung.

Un stil pasiv de viață ne blochează. Atlas oferă câteva soluții ce merită analizate. Durează mai puțin de 5 minute să-ți faci un cont și să te ajutăm să găsești terapeutul potrivit pentru tine.