Amigdalita | Spune: “Aaaa” nu “Au”!

Spune: “Aaaaaaa!”. De câte ori nu am auzit îndemnul acesta în copilărie în cabinetul medicului. Când vine vorba de inflamație și infecție fie că e vorba de un streptococ sau o simplă bacterie, amigdalita, dă sănătatea peste cap, aduce febră și grija permanentă de a nu deveni cronică.

Simona Manuil, Dr specialist ORL, ne oferă soluțiile potrivite amintindu-ne că orice tratament în cazul acestei afecțiuni trebuie să treacă prin filtrul medicului curant.

Ce este amigdalita?

Amigdalita este o inflamație a amigdalelor palatine, formațiuni ovalare situate la nivelul lojelor amigdaliene din cavitatea bucală. Inflamația poate fi acută sau cronică.

Amigdalele palatine fac parte din inelul Waldeyer, ce le include, alături de vegetațiile adenoide (situate la nivelul rinofaringelui) și de amigdala linguală. Acest inel de țesut limfatic, situat la nivelul faringelui, reprezintă o importantă barieră de apărare a organismului împotriva infecțiilor. La acest nivel sunt formate celule de apărare-limfocite T pentru imunitatea celulară și limfocite B pentru imunitatea umorală, ca urmare a repetatelor agresiuni produse de germeni sau de factorii fizici externi asupra formațiunilor limfoide ale faringelui. Amigdalele palatine au un rol normal, fiziologic, în crearea și dezvoltarea mecanismului de apărare imunitară și de adaptare la condițiile mediului ambiant, încă de la naștere. Sistemul defensiv imunitar se dezvoltă progresiv, astfel încât în jurul vârstei de 10-12 ani poate fi comparat cu al adultului. Imunologii apreciază că ar fi nevoie de un număr de 60-100 de astfel de agresiuni infecțioase pentru definitivarea configurației imunitare normale a copilului, repetatele rinofaringite pe care le face copilul intrând în cadrul așa-numitei “boli” de adaptare. Cunoașterea acestui mecanism de adaptare este utilă nu numai medicului ci și părinților, care au tendința ca, la cea mai mică obstrucție nazală sau faringită banală, să administreze copilului antibiotice. Antibioterapia abuzivă, nerațională, aplicată din ignoranță, pe lângă faptul că nu este necesară, determină întârzierea instalării sau perturbarea mecanismului imunitar firesc, favorizând adesea complicații nedorite.

Amigdalita acută

Cauze 

Amigdalita acută este cel mai adesea cauzată de o infecție virală (adenovirusuri, virusuri gripale, paragripale, coronavirusuri, dar și virusul rujeolei, virusul urlian etc.). Uneori, apare suprainfecția bacteriană, bacteriile cele mai adesea incriminate fiind streptococul beta-hemolitic, stafilococul, pneumococul, bacterii anaerobe.

Factori favorizanți

• expunere la frig, mai ales frig umed (de aceea, frecvența îmbolnăvirilor e mai mare în anotimpul rece – toamna/iarna, în cursul unor epidemii de viroze respiratorii);
• expunere excesivă la curenți de aer rece, inclusiv aer condiționat;
• consum de alimente, băuturi foarte reci, cu gheață;aglomerații umane, colectivități mari (școli, instituții mari);imunitate scăzută (capacitate redusă a organismului de a se apăra împotriva agresiunilor infecțioase) datorită unei alimentații nesănătoase (lipsită de vitamine, minerale, proteine), deficitului de activitate fizică, fumatului, consumului excesiv de alcool, în cursul unor boli neoplazice, autoimune sau metabolice;
• obstrucție nazală persistentă (de exemplu, în rinite alergice, polipoze nazale, adenoidite cronice). Nasul are rol fiziologic de filtru – el umezește, încălzește și filtrează de impurități și agenți infecțioși aerul inspirat. Când există o obstrucție nazală prelungită, aerul e inspirat predominant pe gură și crește riscul de infecție faringo-amigdaliană;
• infecții de vecinătate (nazale, sinusale, dentare).

Semne și simptome

• debut brusc, cu durere la nivelul gâtului, cu iradiere spre urechi – durerea este difuză sau poate fi inegală ca localizare. Are caracter progresiv, accentuarea ei poate fi semn de complicație cu supurație periamigdaliană sau perifaringiană; 
• înghițire dificilă, inclusiv a salivei; febră, uneori însoțită de frisoane; dureri submandibulare și/sau laterocervicale, cu sau fără tumefierea ganglionilor limfatici de la acest nivel; 
• stare generală alterată, cu oboseală și inapetență; uneori, halenă (miros neplăcut al cavității bucale), limbă saburală (încărcată, albă); 
• amigdalele palatine, dar și peretele posterior al faringelui sunt congestionate (roșii), iar în cazul infecției bacteriene, apar pe suprafața amigdalelor, depozite purulente, uneori ulcerații, uneori false membrane; tuse iritativă; 
• trismus (reducerea mobilității mandibulare, cu deschidere dificilă a gurii); 
• uneori, greață și vărsături.

Evoluția bolii

Evoluția bolii este de câteva zile până la o săptămână. În cazuri grave, cu complicații, evoluția poate fi prelungită (10-14 zile).

Amigdalita acută poate fi tratată acasă în cazul formelor incipiente sau ușoare de boală.

Este necesară prezentarea de urgență la medicul de familie sau la medic specialist ORL în cazul unei evoluții nefavorabile – febră înaltă (39-40) sau persistentă, durere faringiană accentuată, cu imposibilitatea înghițirii, cu dificultăți de respirație, alterarea progresivă a stării generale, tumefiere accentuată laterocervicală.

Complicațiile pot fi locale: extinderea infecției în spațiul periamigdalian (cu dezvoltarea unui flegmon sau abces periamigdalian), extindere în spațiul laterocervical (adenoflegmon laterocervical), coborârea infecției spre etajele inferioare ale tractului respirator (laringita, bronșită, pneumonie) sau complicații generale, la distanță (reumatice, renale, cardiace, vasculare).

Diagnostic

Acesta se stabilește clinic pe baza simptomelor și a examinării locale și generale efectuate de către medic.

În cazul formelor de boală mai grave sau complicate, se pot face teste de laborator (analize de sânge -hemoleucogramă, VSH, proteina C reactivă, titrul ASLO, sumar de urină, examen bacteriologic și micologic al exudatului faringian etc.), ecografie abdominală, radiografie pulmonară, consult cardiologic, consult reumatologic,etc.

Tratament

• regim igieno-dietetic: repaus la pat, consum de lichide calde sau la temperatura camerei în cantitate suficientă, alimente ușoare, moi, păstoase, ușor de înghițit, fără băuturi carbogazoase, fără fumat; evitarea ambientului uscat, la nevoie umidificatoare de aer;
• igienă riguroasă a cavității bucale, folosirea de dezinfectante orale sub formă de pastile de supt sau sprayuri sau soluții pentru gargară; 
• antiinflamatoare (ibuprofen);
• antipiretice, antialgice (paracetamol); 
• vitamina C; 
• în primele 24h, orice hiperemie (congestie) rino-faringiană trebuie ținută sub observație și tratată doar cu simptomatice. Numai alura evolutivă a bolii va decide asupra oportunității antibioterapiei; 
• antibiotice, doar în cazul amigdalitelor eritemato-pultacee (cauzate de infecție bacteriană), în cazul complicațiilor și doar la indicația medicului! Deoarece majoritatea amigdalitelor eritemato-pultacee sunt cauzate de streptococ, tratamentul parenteral (injectabil) cu penicilină este tratament de elecție. Se administrează cel puțin 7 zile, în doze corespunzătoare și se întrerupe în funcție de evoluția locală și generală a bolii. Se poate institui și tratament cu cefalosporine, fie sub formă de tablete, fie injectabil (mai ales în forme severe de boală). Uneori sunt necesare combinații de două antibiotice (în forme produse de bacterii anaerobe). Întrucât evoluția amigdalitei poate fi rapidă spre complicații, atunci când se presupune o infecție bacteriană, se instituie tratamentul antibiotic fără a mai aștepta testul de laborator (ex.SNF), urmând să se facă modificări de tratament ulterior ,doar la nevoie. 
• tratament chirurgical se impune în cazul complicațiilor supurative (flegmonul periamigdalian, flegmonul laterocervical) care nu cedează la tratamentul antibiotic, efectuându-se incizia și drenajul colecției purulente.

Prevenție

E de dorit prevenirea infecțiilor repetate amigdaliene, pentru a nu se ajunge la cronicizare, respectiv la o amigdalită cronică.

Pentru a nu se ajunge la cronicizare, e necesar tratamentul corect al fiecărui episod de infecție amigdaliană. De asemenea, sunt necesare următoarele măsuri de prevenție:

• asanarea focarelor de infecție de vecinătate (sinusale, nazale, dentare); 
• stimularea imunității generale printr-o alimentație echilibrată, bogată în vitamine (mai ales C, D), minerale (fier, zinc, calciu), practicarea unui sport (mai ales în aer liber); 
• evitarea fumatului; 
• evitarea mediului cu praf; 
• evitarea spațiilor aglomerate; 
• evitarea surmenajului fizic și psihic.

Amigdalita cronică

Amigdalita cronică este inflamația cronică a amigdalelor palatine, ca urmare a infecțiilor repetate. Se instalează lent. Există mai multe forme clinice:

• hipertrofică; 
• sclero-atrofică; criptică (sau cazeoasă); 
• focar de infecție cu streptococ beta-hemolitic de grup A.

Semne și simptome

Adeseori, amigdalita cronică nu este simptomatică și diagnosticul se stabilește în urma examenului clinic ORL, care evidențiază aspectul modificat al amigdalelor.

Alteori pacienții acuză:

• inflamații recurente ale amigdalelor, cu sau fără flegmon periamigdalian în evoluție; 
• halenă fetidă; 
• timbru vocal modificat; 
• dificultăți la înghițire; 
• dificultăți la respirație, uneori, apnee în somn; 
• senzație de corp străin în gât; 
• eliminare periodică de dopuri cazeoase, urât mirositoare, de la nivelul amigdalelor (în cazul amidalitei cronice cazeoase, criptice); 
• dureri articulare sau musculare; 
• stare generală modificată, astenie; 
• afecțiuni cronice cardiace, renale.

Diagnostic

Diagnosticul amigdalitei cronice, dar și al complicațiilor sale necesită consult pluridisciplinar – ORL, reumatologic, cardiologic, nefrologic, oftalmologic, pneumologic.

Sunt necesare analize de laborator și uneori, investigații imagistice.

Tratament

Având în vedere importanța deosebită pe care bariera amigdaliană o are în apărarea organismului, hotărârea îndepărtării chirurgicale a amigdalelor palatine se ia cu precauție.

Criteriile de recomandare a amigdalectomiei sunt:

• mai mult de 7 episoade de infecție amigdaliană într-un an; 
• mai mult de 4-5 infecții amigdaliene/an în ultimii 2 ani; 
• mai mult de 3 infecții amigdaliene/an în ultimii 3 ani; 
• sindrom de apnee în somn, datorat hipertrofiei amigdaliene; 
• dificultăți de înghițire datorate hipertrofiei amigdaliene; episoade de amigdalită acută complicate cu abces periamigdalian; 
• suspiciune de neoplazie amigdaliană.

Medicul specialist ORL este cel care ia decizia tratamentului chirurgical dar și al celui medicamentos. Nu folosiți din proprie inițiativă antibiotice și antiinflamatoare. Conduita tratamentului o putem discuta și online, evident după un bilanț clinic riguros.