Boli infecțioase

Dezvăluirile unui medic | “Pandemiile te împrietenesc cu demonii tăi”

Pandemiile sunt înfricoșătoare și ne pot schimba emoțional. Să nu uităm că suntem oameni cu toții, chiar dacă suntem medici în linia 1.

Linia 1, doctori in pandemie, suntem oameni cu toții, indiferent de jurământul pe care l-am depus, și avem emoții care ne încearcă
Article

Cum arată fricile unui medic din linia 1? Ce își spune în nopțile de insomnie? Cum se împarte între jurământul de-a fi medic, fără să uite că e și părinte, dar și copilul cuiva, prieten sau partener de viață. Cum se aud gândurile unui medic de boli infecțioase? Strigă? Urlă? Sunt cuminți? Tac? 

Corina Aricescu este Specialist Hilio și medic boli infecțioase. Ne-a lăsat să intrăm un pic în “casa” ei, să-i cunoaștem demonii, să vedem cum face să fie și mamă, și fiică, și soție, dar și medicul în mâinile căruia stă viața noastră.

 

Sunt 6 luni de când începem să ne adaptăm mintal, pentru că lumea în care trăim suferă o transformare. O transformare fizică, psihică, o transformare a raportării noastre la joburile pe care le avem, o conștientizare profundă a vieții noastre și a lucrurilor care chiar contează. Dar oare am reușit în aceste 6 luni să facem primii pași către noua viață și să înțelegem ce ni se întâmplă?

 

În decurs de câteva săptămâni, viața noastră s-a schimbat la 180 grade

În ianuarie 2020 OMS a declarat că apariția bolii provocate de noul Coronavirus este o situație de urgență internațională pentru sănătatea publică și că există un risc ridicat de răspândire în multe țări din lumea întreagă.

Și au început întrebările: 

  • Ce este Covid 19? 
  • Cum se transmite? 
  • Cum ne putem proteja?
  • Care este tratamentul? 
  • Există vaccin? 

Lumea medicală a intrat în fierbere și în căutarea de soluții. Și chiar dacă ne-am dori să găsim cele mai bune și eficiente soluții, nu putem garanta nimic. Ne aflăm în fața unui adversar, despre care nu știm mare lucru (cel puțin pentru perioada inițială), dar care produce efecte masive.

China este pe un alt continent, pericolul este departe și nu ne îngrijorăm. Încă. Dar în luna februarie apar primele focare aproape de noi, Italia devine prima țară roșie din Europa, iar din 16 martie în România se instituie starea de urgență.

Breaking news-urile înroșesc știrile, frica și panică se instalează și emoțiile încep ușor-ușor să ne pătrundă în suflet. Este o teamă de necunoscut, de ce va urma, de cum vom depăși această provocare și dacă la final vom fi și noi… o cifră.

Pandemiile sunt înfricoșătoare și ne pot schimba emoțional. Atunci când te confrunți cu suferință și moartea zi de zi, privești puțin mai detașat lucrurile, mai conștient pericolul și mai atent la măsurile de prevenție și igienă, astfel încât putem evita contaminarea din greșeală sau neatenție. Dar să nu uităm că suntem oameni cu toții, indiferent de jurământul pe care l-am depus, și avem emoții care ne încearcă. Și când toate acestea sunt dublate de stres, presiune psihică și oboseală, emoțiile se pot transforma în mici monstruleti. Și ușor-ușor începi să te confrunți, în funcție de cum te raportezi la situație cu: dificultatea de a adormi, lipsa puterii de concentrare, furie, anxietate sau panică, sentimentul că nu poți face mai mult și dorul de cei dragi.

 

Emoțiile sunt exacerbate atunci când există familii, copii, prieteni 

Zvonurile și speculațiile, știrile pe surse, întotdeauna ne pot alimenta neliniștea și anxietatea. Cea mai bună terapie în această perioadă, pentru noi, cei din linia 1, a fost să păstrăm comunicarea permanentă cu cei dragi, să-i menținem conectați la informații din surse autorizate, astfel încât să evităm teoria conspirațiilor. A fost foarte important să fim atenți la ce transmitem copiilor, să îi întrebăm ce au înțeles despre această pandemie, fără a-i panica.

Pentru mine personal, perioada de izolare și timpul petrecut cu copii au fost folosite pentru a face activități împreună, a învața să gătim sănătos, să ne jucăm și să avem un ritual cu ceaiul de la ora 17, să comunicăm și să ne redescoperim unii pe ceilalți. Copiii noștri au șansa unei experiențe pe care acum o văd doar ca o sursă de timp și atenție din partea părinților, dar îi va echilibra pe termen lung. Pandemiile te fac să-ți înțelegi demonii, să-ți știi care-ți sunt limitele și să apreciezi ce contează cu adevărat. Mintea are nevoie să înțeleagă ce se întâmplă și este în căutarea strategiilor de supraviețuire.

Regula numărul 1 este să acceptăm ceea ce nu poate fi schimbat sau controlat și să ne activăm resursele interioare pentru a ne adapta. 

Regula numărul 2 este să ne identificăm emoțiile – chiar și pe cele negative, de care am fi tentați să fugim. 

 

Uniți și împreună. Secretul medicilor din linia 1 în vreme de pandemie 

Chiar dacă am rămas optimiști și conectați la partea plină a paharului, nu înseamnă că nu am fost supuși la provocări. Lipsa echipamentelor de protecție, siguranță personală, burnout-ul, greutatea în adaptarea la un nou mod de lucru, timp limitat cu pacientul și lipsa de înțelegere în a respecta un protocol de igienă și protecție din partea lor, astfel încât să fim în siguranță cu toții și să evităm să ne infectăm cu Covid 19. 

Oferirea de suport emoțional și îngrijiri medicale în același timp – sunt o provocare în pandemie, persoanele aflate în suferință pot fi din ce în ce mai dificil de gestionat de personalul medical.

Domeniul medical s-a confruntat mai mereu cu anumite provocări, dar ele au devenit cu atât mai stringente în această perioadă. Plusul acestei perioade a fost prin conștientizarea faptului că atâta timp cât suntem uniți și împreună vom reuși să depășim orice situație apare. Având grijă de tine și încurajându-i și pe ceilalți să facă acest lucru, așa susții capacitatea de îngrijire a celor care au nevoie.

A fost o etapă cu un ritm diferit, în care am relaționat cu ceilalți într-un mod nou, dar eficient. Și fiecare gând pozitiv venit către noi, a făcut că timpul să treacă într-un mod plăcut, luptând pentru fiecare clipă a fiecărui pacient. Și doar acest lucru contează: la final să fim cu toții la număr, să ne bucurăm și să privim cu zâmbetul pe buze la vremurile unice care vin. Poate era necesară o pandemie pentru a înțelege cât de importanți suntem unii pentru ceilalți și să ajungem la concluzia că este bine să ne trezim la realitate din când în când. Oricare ar fi ea. 

 

Și să nu uităm: sănătatea stă în mâinile noastre!

Corina Aricescu are mai multe specializări. Preferata noastră este aceea de a fi OM. Dacă vreți să vorbiți cu ea, puteți să o contactați aici (link corina). Mulțumim că ai grijă de noi! Aveți și voi grijă de voi, doar așa le facem celor din linia 1 munca mai ușoară.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie