undefined
Romeo Cherciu

Romeo Cherciu

Anxietate

Specialist licențiat și verificat

Putem vorbi despre

Obiectivele tale de wellbeing, provocari, probleme, simptome, tulburări sau afecțiuni sau despre cum să fii (mai) bine cu tine. Specializarea mea principală este:

Anxietate

Te pot ajuta și cu

Atacuri de panică

Bullying

Dificultăți de relaționare

Divorț

Doliu

Fobii

Psihologie Sportivă

Relaxare

Stres

Traumă

Tulburări de personalitate

Tulburări psihice asociate bolilor somatice


Pot sa vorbesc cu tine în:

Română
Engleză

Despre mine

Despre ceea ce fac și ce a ajuns să însemne pentru mine.

 Despre psihoterapie pot vorbi ore bune iar asta, probabil, fiindcă ceea ce fac presupune să ascult, să tac și să reflect.

 Sunt fascinat de psihoterapie ca formă de împărtășire a existenței umane și subiective. 
 Pentru mine e cu adevărat impresionant acest spațiu în care vorbești și vorbind, afli lucruri despre tine, spuse chiar de tine. 
 Paradoxal fiindcă tu știi totul despre tine, nu? 

 Și ce clipe sunt mai de trăit decât acelea în care rămâi surprins de ceea ce spui, de ceea ce simți? 
 Toate acestea reconturând cine credeai că ești.


- - - 
 ”O viață care nu este explorată, nu merită traită.” spunea Socrate. 
 N-aș zice că nu merită trăită dar, cu siguranță că: o viață ce se explorează pe sine, merită trăită.
 Și nu este orice viață și nu este orice om. Este viața unui om care are intenția de a se cunoaște pe sine. Ce-o fi însemnând și acest sine... 
 În asta cred și față de acest crez am ales să-mi dedic timpul și priceperea.

Gânduri, idei, senzații și trăiri de care ori uitasei, ori te minunezi că sunt acolo.
Frici, temeri, plăceri, mici bucurii sau mari rețineri, toate într-o viață de om. 
Într-o viață de om… Fiindcă despre asta este, despre o viață de om. 
Viața omului din fața mea. O viață pe care sunt dispus și onorat să o explorăm împreună.

 Conversațiile din cabinet sunt asemeni unor demersuri arheologice. 
E ca și cum descoperi ceva nou care de fapt e foarte vechi. 
Vorbind în terapie, se întâmpină ca un lucru pe care îl credeai uitat, se reconstruiește în fața ta pe măsură ce vorbești despre experiența ta. Alambicată experiență!


- - - 
 Viața este… o experiență, undeva prin cosmos… 
  • Ce ai înțeles din experiența umană pe care ai avut-o până acum?
  • Ce din prezentul tău descrie viața pe care îți dorești s-o trăiești în continuare?
  • Dacă ar fi un singur aspect al vieții tale prezente pe care l-ai putea lua cu tine într-o viață viitoare, care ar fi acesta?

 Viața este o experiență ciudată. E ca și cum înaintăm cu spatele fiindcă totul pare să aibă sens doar când privim viața retrospectiv. 
 Este dificil să prezicem ce se va întâmpla dar, cumva, odată întămplate, experiențele noastre au un sens congruent.


- - - 
Nu este ușor să descriu ce înțeleg când mă gândesc la un om dar complexitatea fiecăruia din noi este un spațiu ce mă face să fiu mereu curios. Viteza cu care rulează societatea și complexitatea vieților noastre a devenit atât de mare încât e dificil de imaginat că putem să trăim și să contemplăm ceea ce trăim în același timp.
Viața se întâmplă cu o rapiditate enormă iar pe mine mă interesează să înțeleg ceva din această experiență umană. 


 Pe acest drum al cunoașterii de sine, bineînțeles că psihoterapia nu este unica soluție. 
 Muzica, filmele, artele, călătoriile, pasiunile avute, prietenii, chiar și necuvântătoarele ne pot învăța multe despre noi. 
 Psihoterapia este un spațiu în care tot ce ai trăit, ti-ai imaginat, ai simțit, poate fi împărtășit cu un alt om. Un alt om care să-ți ofere un timp și un spațiu doar pentru tine.


 Sunt sigur că faci tot ce consideri mai bine pentru viața ta! 
 Îmi poți scrie dacă simți că o conversație cu cineva ți-ar prinde mai bine decât tăcerea.

 Numele meu este Romeo Cherciu. 
 Dacă simți că gândurile de mai sus te-au făcut curios, sunt aici.


Educație

Facultatea de Psihologie - UB

Licență

2014 - 2017

Master PEU

PSIHODIAGNOZĂ, PSIHOTERAPIE EXPERIENŢIALĂ UNIFICATOARE ŞI. DEZVOLTARE PERSONALĂ

2019 - 2021


Conținut

Descoperă cele mai recente articole scrise de acest specialist. Acestea te pot ajuta în aprofundarea anumitor subiecte dar și în alegerea unui specialist potrivit pentru tine.

Ne pare rău, dar acest specialist nu are conținut disponibil.
Ne pare rău, dar acest specialist nu are conținut disponibil.

Vrei să descoperi și alti specialiști?

Am pregătit o listă cu specialiști similari pentru a te ajuta să găsești ceea ce se potrivește nevoilor tale.

Vrei să descoperi și alti specialiști?

Ești pregătit să începi?

Accesează contul tău Hilio acum.