Oana Ene

Oana Ene

Dezvoltare personală

Specialist licențiat și verificat

Putem vorbi despre

Obiectivele tale de wellbeing, provocari, probleme, simptome, tulburări sau afecțiuni sau despre cum să fii (mai) bine cu tine. Specializarea mea principală este:

Dezvoltare personală

Pot sa vorbesc cu tine în:

Engleză
Română

Despre mine

Sunt psiholog clinician atestat, psihoterapeut psihanalitic în formare cu experiență de lucru anterioară în mediul privat, atât în România cât și in Statele Unite ale Americii. Sunt aici pentru a folosi cunoștințele mele și experiența acumulată pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor platformei Atlas Help.


Educație

Diplomă de licenţă - psihologie

Universitatea „Titu Maiorescu” – Facultatea de Psihologie, București (România) În prezent urmez cursurile programului de Masterat Psihologie clinică, hipnoză şi intervenţii terapeutice de scurtă durată (2018-2020) în cadrul aceleiași universități. În 2019 am început programul de formare în psihoterapie psihanalitică derulat de INSIGHT- Asociația pentru promovarea psihanalizei teoretice și clinice.

2015 - 2018


Licențe

Atestat de psiholog cu drept de liberă practică în spec. Psihologie aplicată în dom. sec. naționale

Atestatul este eliberat de Colegiul Psihologilor din România, filiala București, în specialitatea Psihologie aplicată în domeniul securității naționale pe treapta de specializare practicant în supervizare. Nu are dată de expirare.

2018 - 2028

Atestat de psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea Psihologie clinică

Atestatul este eliberat de Colegiul Psihologilor din România, filiala București, în specialitatea Psihologie clinică pe treapta de specializare practicant în supervizare. Nu are dată de expirare.

2018 - 2028


Membru în

Colegiului Psihologilor din România

2018

Conținut

Descoperă cele mai recente articole scrise de acest specialist. Acestea te pot ajuta în aprofundarea anumitor subiecte dar și în alegerea unui specialist potrivit pentru tine.

Ne pare rău, dar acest specialist nu are conținut disponibil.
Ne pare rău, dar acest specialist nu are conținut disponibil.

Vrei să descoperi și alti specialiști?

Am pregătit o listă cu specialiști similari pentru a te ajuta să găsești ceea ce se potrivește nevoilor tale.

Vrei să descoperi și alti specialiști?

Ești pregătit să începi?

Accesează contul tău Hilio acum.