#NuMaiTac

Cum te ajută legea?

Legile pentru prevenirea şi combaterea violenței în familie ➤ Legea nr. 217/2003 ➤ Legea Nr. 174/2018

Cum te ajută legea pentru combaterea violenței?
Article

Conform Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie și Legii Nr. 174/2018 din 13 iulie 2018 privind modificarea şi completarea ei:

  • Depui o sesizare scrisă la o subunitate de poliție de care aparții sau dacă ai nevoie de ajutor urgent suni la 112, serviciul public de urgență. 
  • Soliciți “Cererea privind emiterea ordinului de protecție” și o depui completată împreună cu probele: sesizarea depusă la poliție, certificat medico-legal, nume martori, înscrisuri sau înregistrări. 
  • Certificatul medico-legal se emite în termen de 48 de ore de la săvârșirea actului de violență. 
  • Dacă până la emiterea ordinului de protecție și punerea lui în aplicare nu te simți în siguranță, poți cere sprijin ONG-urilor care oferă servicii sau adăposturi. 
  • După emiterea ordinului de protecție și punerea lui în aplicare, semnalează orice încălcare a prevederilor lui la 112 sau direct la sediul poliției. 

Legea Brățărilor Electronice de Monitorizare a agresorilor a fost promulgată recent (17 mai 2021) de președinte. Ce presupune? Legea prevede înființarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) și stabilește că dispozitivele vor fi montate pe gleznele celor supravegheați, iar în cazul unei alerte, polițiștii vor putea intra în casa celui urmărit fără acordul său.

 

Ce mai poți face?

  • Să fotografiezi rănile, să salvezi mesajele sau metodele prin care ești amenințată.
  • Să mergi la un medic legist pentru examinarea rănilor – încadrarea pedepsei juridice se face în funcție de gravitatea lor. 
  • Să NU îți retragi plângerea făcută la poliție. 

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie