Hurt people hurt. Comportamentul agresiv este rezultatul unor traume din copilărie, iar la maturitate se transformă într-o lipsă de control și furia este o emoție foarte puternică, de necontrolat pentru un agresor.
- Relațiile abuzive nu devin dintr-o dată abuzive. Există anumite etape în care el observă punctele slabe și încet-încet apasă pe ele pentru a o izola, pentru a o face să își piardă încrederea în ea. Unii fac asta conștient, unii inconștient.
- De multe ori se ajunge la comportamente extreme, la gelozii, dar atunci când îi întrebi spun “Eu o iubesc, chiar o respect”. Nevoia lor de-a fi doar cu ea, doar ei doi, nu ține de iubire, ci de o relație nesănătoasă, în care se recreează relația simbiotică mamă – copil. Pentru că abuzatorii nu vin cu nevoia asta la terapie, unde ar putea primi ajutor, ar putea fi ghidați, ar putea să înțeleagă ce li se întâmplă, atunci au tendințe despotice față de cealaltă persoană, sunt extrem de reactivi și paranoici la orice gest nevinovat al ei.
- Aud extrem de des asta, mult prea des “Dacă tu ai încredere în mine, îmi dai parola la telefon și acces la Facebook, Insta”. Câteodată bărbații pe care îi vedeți că țin ei geanta sau telefonul soției nu sunt galanți și nici docili, ba chiar opusul, sunt doar extrem de posesivi. Și ei justifică asta spunând și spunându-și că e o dovadă de iubire.
- Agresorul vrea să vadă mereu dovezi de iubire, nu e de ajuns să i se spună, vrea ca ea să facă în mod constant lucruri speciale ca să-și demonstreze iubirea și loialitatea. Ea este testată nonstop – “Ai face asta pentru mine? Și asta? Și asta?”. O femeie care are încredere în ea, ar pune o limită acum. O femeie care nu are încredere în ea va intra în acest joc. La fel ca în copilărie – un copil va face mult mai multe lucruri ca să atragă atenția părintelui care îl ignoră (indisponibil). Devii un copil mult mai bun, mult mai cuminte, mult mai silitor. În momentul în care un părinte nu este atent cu tine sau chiar te agresează, tu negi partea asta, te învinovățești și ai și mai multă nevoie de el. Pentru că la momentul ăla viața ta depinde de părinte, nu există o alegere.
În “Iluzia Iubirii” există și o poveste care explică asta. Se spune că un copil se duce în camera mamei lui, care dormea, iar pe masă este prăjitura lui preferată, făcută de mama lui. Și el are de ales între a mânca prăjitura și a muri sau a muri de foame. A lua ceva de la părintele toxic care poate să te omoare versus să mori de foame. Nu e o alegere pentru copil. Adultul, da, poate alege, dar victimele sunt într-un stadiu de regresie și lor nu li se pare că au o alegere, la fel ca atunci când erau copii.
Deci, cum ajuți un agresor?
E important să înțelegem că NU așa sunt ei, ci că nu au avut posibilitatea de-a se naște într-un mediu mai bun, DAR că pot face lucruri care le pot îmbunătăți cu mult situația și calitatea vieții. Unul dintre ele ar fi acela de-a avea acces la informație. Educație. Să afle că se poate face ceva. Că există soluții. Și cel mai important să vrea și să accepte ajutorul specializat. Nu pot fi ajutați dacă nu recunosc că au o problemă.
Aici sunt centre de ajutor pentru agresori.
