Dacă în copilărie suntem neglijați sau părinții nu sunt atenți cu noi, atunci intrăm într-o zonă în care ne dorim și mai mult atenția persoanelor indisponibile. Și repetându-se scenariul de viață ajungem în relații ori cu persoane indisponibile, ori cu persoane abuzive.
În primul rând, un copil care a trăit într-un mediu traumatizant va deveni ori agresor, ori victimă. Hai să vorbim despre Neputința Învățată, ca să înțelegem mai bine. Neputința Învățată este un concept dezvoltat de psihologul Martin Seligman în 1969. În urma unui experiment de laborator făcut pe câini el a descoperit că cei care nu avuseseră control prima dată învățaseră să fie pasivi în fața unei noi provocări similare.
De ce ne interesează pe noi? Deoarece este foarte importantă în ciclul de repetare a violenței familiale. Dacă copilul observă că nu e nimic de făcut, că e neputincios și nu se poate proteja de un adult agresiv sau mama lui este victima violenței, ca adult el se va bloca atunci când va întâlni o situație similară, va avea tipologia victimei și îi va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să iasă dintr-un cadru/ relație agresivă. Nu pentru că nu poate, ci pentru că în adâncul lui nu crede ca e posibil. Nu mai are speranță.
De aceea e și foarte greu să îi ajuți, pentru că nu au încredere în tine. Viața lor le-a demonstrat că nu se poate. Dau exemplul copilului care atunci când este lovit de mama lui, el se află într-o stare de negare atât de puternică încât țipă “Au, m-a lovit CINEVA!”. Pentru că nu poate efectiv să asocieze persoana pe care o iubește cu răul pe care i-l face. La maturitate, acest copil va repeta același pattern cu agresorul.
În condiții stresante care se repetă nu suntem capabili să facem față și renunțăm la eforturile adaptative. Efectele sunt foarte negative pe termen lung. În general, copiii până la vârsta de 8 ani deja au învățat asta.
