Cazurile de depresie cresc, de la an la an, iar cercetătorii și clinicienii spun că depresia începe, adesea, în copilărie.
Kathleen P. Hockey este un lucrător social autorizat care a suferit, de asemenea, de depresie. Ca părinte, Hockey a vrut să-și țină copiii în siguranță și feriți de această afecțiune.
A fost un timp, spune Hockey, când filosofia dominantă era că aceștia, copiii, nu puteau deveni deprimați. Din nefericire, aceasta nu mai este realitatea. “Aproximativ unul din 11 copii se confruntă cu o formă de depresie până la vârsta de 14 ani”, spune Hockey. În plus, dacă depresia din copilărie nu este prevenită sau prinsă devreme și tratată corespunzător, riscul de recidivă este foarte mare, cu fiecare episod succesiv crescând severitatea simptomelor.
Un studiu epidemiologic arată că una din cauzele depresiei majore sunt traumele din copilărie-realizat de Van Veen de la Universitatea din Leiden, Olanda pe un eșantion de 2615 adulți.
În acest studiu unul din 3 respondenți a fost bărbat. Prin intermediul chestionarelor au fost înregistrate două categorii de evenimente adverse de viață, unele mai îndepărtate, altele proximale. Acestea au fost folosite apoi ca predictori pentru trei dimensiuni de depresie și anxietate la respondenți:
- anhedonie (incapacitatea de a simți plăcere)
- activare anxioasă
- stare generală de distres
Analiza istoricului de neglijare emoțională
Istoricul de traumă în copilărie a fost operaționalizat folosind protocolul din studiul NEMESIS de prevalență a bolilor psihice în Olanda. Fiecare respondent a fost rugat să răspundă la o baterie de întrebări privind istoricul de neglijare emoțională, abuz emoțional, fizic sau sexual înaintea vârstei de 16 ani.
Neglijența emoțională a fost definită astfel: “oamenii acasă nu te ascultau, problemele tale erau ignorate sau te simțeai incapabil să găsești atenție sau sprijin de la oamenii din casa”. Abuzul psihologic, prin comparație, a fost definit ca “erai înjurat sau pedepsit pe nedrept, frații sau surorile tale erau favorizați dar nu ți se făcea rău fizic”.
Abuzul fizic a fost definit astfel: “sa fii lovit cu piciorul, lovit cu sau fără un obiect, sau maltratat fizic în orice alt fel”. Abuzul sexual, finalmente, a inclus “sa fii atins sexual de oricine fără acordul sau împotriva voinței tale, sau să fii forțat să atingi pe cineva sexual , sau să fii forțat să întreții un contact sexual fără voința ta”. Factorii proximali de viață au fost înregistrați folosind o ”Liste de Evenimente Amenințătoare de Viață” dezvoltată de Brugha.
Jumătate au suferit o traumă în copilărie
Rezultatele sunt elocvente. Din totalitatea respondenților aproape jumătate suferiseră cel puțin o traumă în copilărie (47.7%). Între aceștia, 80% au raportat două sau mai multe feluri de traumă, și fiecare al 7-lea a descris traume complexe, însumând trei sau mai multe feluri de abuz. Proporțiile au fost asemănătoare în privința experiențelor de evenimente de viață adverse recente. Aici subiecții au menționat cel puțin un eveniment advers în 47% din cazuri. Dintre aceia care au experimentat, aproximativ jumătate au menționat două, sau mai multe astfel de evenimente.
Neglijarea emoțională a fost asociată cu exacerbarea tuturor celor trei dimensiuni de depresie și anxietate. Abuzurile psihologice și sexuale au fost asociate cu un nivel mai crescut de distres general și anxietate, în vreme ce un istoric de abuz fizic s-a asociat cu activarea anxioasă predominantă. Pierderea locului de muncă sau șomajul au fost asociate cu exacerbarea tuturor dimensiunilor. În contrast, moartea unei persoane dragi a asociat niveluri mai severe de activare anxioasă.
