Există două moduri în care o predicție poate fi greșită, iar lecția anterioară a testat doar unul.

Cât de probabil este? — aceasta este probabilitatea, iar pentru cele mai multe predicții din panică răspunsul sincer este aproape zero.

Și dacă s-ar întâmpla, ce urmează? — aceasta este cealaltă întrebare, și de obicei nu este pusă. Al doilea exercițiu este construit pe ea, iar întrebarea pe care o pune este scurtă: „Va trece asta, și vei supraviețui?”⁷

De ce contează asta chiar și când probabilitățile sunt mici? Unii oameni nu pot fi convinși prin probabilitate, și nici nu ar trebui — nu poți dovedi că o inimă este bine prin argument. Dar poți întreba care ar fi consecința reală, și acea întrebare este adesea mai ușor de răspuns sincer și se dovedește că face mai multă treabă.

Să luăm leșinul. Probabilitate: foarte mică, din motivele fiziologice din Lecția 3. Dar să presupunem că s-ar întâmpla — într-un supermarket, cu oameni în jur. Ce urmează? Ți-ai reveni în câteva secunde, fiindcă acesta este leșinul. Cineva ar ajuta, sau ai fi jenat, sau amândouă. Ar fi neplăcut și apoi s-ar termina.

Aceasta este o după-amiază proastă. Nu este lucrul din care este construită frica, care este mai aproape de și atunci totul se termină. Predicțiile din panică se opresc aproape întotdeauna chiar înainte de consecință, la momentul catastrofei, și nu continuă niciodată până a doua zi dimineață.

Rulează-o până la capăt. Ia predicția până la finalul ei real, un pas câte unul, dincolo de punctul unde imaginația se oprește de obicei. Faci panică în ședință — și atunci? Ieși din cameră. Și atunci? Te întorci, sau nu. Și atunci? Cineva întreabă dacă ești bine, sau nimeni nu menționează. Și atunci e joi.

Nu este un truc ca să pară trivial, iar dacă răspunsul sincer este ar trebui să explic ceva ce nu vreau să explic, acesta este un cost real și merită luat în serios. Dar este un cost real de o mărime cunoscută, care este un obiect diferit față de cel din care este făcută frica.

Apoi a treia întrebare: „Modalități de a face față.”⁷ Nu cum să o previi — cum ai gestiona-o dacă s-ar întâmpla. Acesta este un exercițiu cu adevărat diferit de prevenire, fiindcă răspunsurile sunt de obicei banale și disponibile: stai jos, spune-i persoanei cu care ești, ieși și întoarce-te, treci prin ea și mergi acasă.

Un lucru la care să fii atent, totuși, fiindcă există o capcană aici pe care o acoperă următoarele două lecții. Un plan de gestionare poate deveni în liniște o altă cârjă — ceva ce trebuie să ai la îndemână, a cărei prezență este ceea ce face situația posibilă. Dacă planul tău este știu ce aș face, aceasta este gestionare. Dacă devine nu pot merge dacă nu am planul pregătit, s-a transformat în același lucru cu sticla de apă.

Diferența nu este în conținut. Este dacă ai merge și fără el.