Lista majorității oamenilor din lecția anterioară este scurtă și formată din obiecte. Obiectele sunt jumătatea ușoară.

Dovezile sunt clare că formele subtile contează la fel: „Toate formele evidente și subtile de evitare (de exemplu, distragerea atenției, inducerea minimă a simptomelor) trebuie prevenite pentru a obține cel mai mare beneficiu din aceste expuneri”.⁸

Iată ce tinde să lipsească dintr-o primă listă:

• Distragerea atenției. Telefonul scos, podcastul pornit, număratul lucrurilor, conversația menținută. Erai acolo — dar atenția era în altă parte în mod deliberat, și era în altă parte ca situația să fie suportabilă.
• A merge, dar nu cu adevărat. A merge la ora 7 dimineața când e gol. A sta unde poți ieși. A rămâne unsprezece minute fiindcă atât e tolerabil. Expresia este „inducerea minimă a simptomelor”⁸ — tehnic prezent, aranjat astfel încât să nu se întâmple mare lucru.
• Crisparea. A trece prin ea înțepenit, așteptând să se termine. Prezent fizic și mental în altă parte.
• Reasigurarea. A întreba pe cineva dacă arăți bine. A căuta simptome. O verificare rapidă pentru un răspuns specific înainte de a continua.
• Monitorizarea. Puls, piept, respirație, distanța față de paviment. Monitorizarea nu este neutră — găsește senzații, iar găsirea senzațiilor este locul unde începe bucla din Lecția 4.

De ce sunt acestea mai rele decât sticla de apă? Nu pentru că ar fi mai dăunătoare, ci pentru că sunt invizibile. O sticlă poate fi lăsată acasă. Distragerea atenției vine cu tine, nu se simte ca o precauție și garantează în liniște că fiecare ieșire nu învață nimic.

Deci un test corect dacă ceva aparține listei nu este simte asta ca o cârjă. Este: aș face asta dacă nu mi-ar fi frică? Muzică la o plimbare pe care ai aprecia-o oricum este muzică. Aceeași muzică, pornită ca să nu-ți simți inima, este un comportament de siguranță — aceleași căști, alt scop.

Instrucțiunea, când va veni momentul, are două jumătăți care se completează. În interiorul oricărei practici singulare, cârja este scoasă complet — dovezile nu spun să le reduci: eliminarea completă a comportamentelor și semnalelor de siguranță este ceea ce contează, iar cu cât intri mai complet în practică fără una, cu atât obiceiul se rupe mai mult.⁸

De-a lungul practicilor, le scoți una câte una. A le scoate pe toate dintr-o dată este gândit pentru un curs condus de altcineva; făcut în totalitate și singur tinde să producă o după-amiază groaznică urmată de renunțarea la a mai încerca. Imaginea pentru ritmul potrivit este înțărcatul — renunțând la o cârjă pe rând, așa cum te-ai înțărca de orice alt obicei construit pentru siguranță.⁸ Unitatea 3 începe cu exact una.