Aproape fiecare atac de panică poartă una dintre patru predicții. Această lecție le abordează pe rând, fiindcă o asigurare generală că ești bine nu valorează nimic în fața unei frici concrete.

O condiție înainte de cele patru. Toate cele de mai jos presupun că un medic a verificat latura fizică. Dacă nu s-a întâmplat asta, fă-o înainte de restul programului — nu ca formalitate, ci pentru că aceste senzații au cu adevărat și alte cauze, și pentru că „medicul meu a verificat” este o dovadă pe care o vei folosi în aproape fiecare lecție de acum înainte.

„Am un infarct.” Suprapunerea este reală: disconfort toracic, inimă accelerată, lipsă de aer, furnicături în braț. Ceea ce diferă este tiparul. Panica atinge un vârf în câteva minute și se atenuează; durerea cardiacă se intensifică de obicei la efort. Simptomele de panică migrează între atacuri — piept o dată, gât altă dată; simptomele cardiace nu rătăcesc. Iar panica este cauzată de adrenalina care îți face treaba — un mecanism pe care îl poți numi.

„O să leșin.” Aceasta are răspunsul cel mai clar, fiindcă leșinul și panica funcționează pe mecanisme opuse:

• „Leșinul ca urmare a panicii este foarte rar, deși apare în unele cazuri. Atacurile de panică sunt asociate predominant cu activarea sistemului nervos simpatic, în timp ce leșinul implică o supraactivare a sistemului nervos parasimpatic. Adică panica și leșinul au procese fiziologice opuse.”³
• „În plus, leșinul este foarte familial, și dacă nu ai leșinat niciodată înainte, este puțin probabil să leșini acum.”³

Leșinul are nevoie ca tensiunea arterială să scadă. Panica o ridică. Amețeala este reală și vine din respiratul rapid, nu din ceva pe cale să cedeze. Iată o frază utilă de ținut la îndemână: „Acestea sunt simptome ale adrenalinei, nu ale leșinului. Pot să mă simt slab și amețit fără să leșin.”³

„O să pierd controlul” sau „o să fac ceva umilitor.” Merită întrebat cum ar arăta exact pierderea controlului, fiindcă răspunsul este de obicei vag — și este vag pentru că nu s-a întâmplat niciodată. Lupta sau fuga nu este o stare care produce comportament aleatoriu; produce un impuls puternic de a pleca. Oamenii aflați în mijlocul unor atacuri severe stau la coadă, conduc acasă, termină ședințe. Panica este mult mai vizibilă din interior decât din exterior.

„Înnebunesc.” De obicei legat de sentimentul de irealitate — senzația că lucrurile sunt la distanță, sau că te privești din exterior. Acel simptom este pe lista standard și este un efect cunoscut al activării și al respirației modificate. Nu este legat de psihoză, nu duce nicăieri și dispare când adrenalina se consumă.

Cititul acestora nu va fi suficient, și ar fi nedrept să pretindem altfel. Cei mai mulți oameni termină această lecție de acord cu ea și tot fac panică săptămâna viitoare. Nu e un eșec al argumentului. A ști ceva într-o cameră liniștită și a ști același lucru la ora 2 noaptea cu inima bătând sunt tipuri diferite de cunoaștere — și numai unul dintre ele poate fi atins prin lectură.

De aceea programul are o Unitate 3. Argumentul intră aici; dovezile se colectează acolo, de tine, în situațiile în care credința chiar trăiește.